35+, by Corina Ozon

     L-am cunoscut înainte să plece într-o acțiune de voluntariat în Nepal, unde alături de medici a oferit servicii populației și a dotat spitale cu aparatură. Am rămas impresionată de acest tânăr, tot numai suflet, și am stat de vorbă cu el. Am aflat, așa cum intuiam, că are o poveste personală care îl motivează în tot ceea ce face. Abandonat în spital și crescut la orfelinat, Ionuț este acum un motor al voluntariatului în sprijinul celor loviți de soartă, oameni săraci, persoane fără adăpost. Prin propriile puteri a reușit să urmeze o facultate, să ducă la capăt visuri și, nu în ultimul rând, să se bucure de iubirea vieții lui.

L-am rugat să-mi spună povestea și am aflat că s-a născut la Piatra Neamț în urmă cu 28 de ani. Din păcate, nu a avut parte de un cuib. „Am fost abandonat în spital, la câteva zile după naștere. Mama mea m-a lăsat acolo, în grija doctorilor. Am stat trei ani de zile acolo, apoi am ajuns într-un orfelinat. Am amintiri foarte negre de acolo, cu oameni agresivi, în halate albe. A fost o traumă. Se purtau foarte urât cu copii, îi băteau și de multe ori copiii plângeau de foame. Am fost un copil cu probleme medicale, am făcut injecții cam șapte ani la rând, am trăit în spitale.  Nu am avut o viață ușoară, dar am încercat mereu să ajut cu ce pot pe oricine a fost lângă mine. Oriunde vedeam că cineva are nevoie de ajutor, săream imediat. Fie că era vorba despre mâncare, sau haine, făceam tot posibilul să ajut. Am fost la școala ajutătoare, deși nu aveam ce căuta acolo. Profesorii m-au trimis din cauza comportamentului meu. Mi-era greu să mă integrez printre copii care proveneau din familii normale. Eu nu aveam ce să mănânc la școală, mă simțeam diferit. Și făceam multe trăsnăi, eram obraznic. Am reușit apoi să intru la o școală profesională, dar mi-am dorit mult să merg la un liceu, așa că am dat diferențele și am reușit. Am reușit să iau și Bacalaureatul, m-am pregătit mult, am investit în meditații cu banii pe care îi câștigam de la firma de publicitate unde am reușit să mă angajez. Așa că am luat bac-ul și am mers și la facultate. Acum mă specializez în Managementul Dezastrelor, un master în cadrul facultății de Geografie, Universitatea București. Dar pe viitor, vreau să fac și Medicina.”

L-am rugat să enumere trei lucruri cu care se mândrește. „Mă mândresc cu mine, cu ce am devenit ca om, cu oamenii pe care îi am lângă mine, pentru că fără ei nu aș fi reușit nimic. Sunt oameni pe care ori de câte ori îi sun, fie că este vorba despre acțiuni de voluntariat, sau de orice, sunt acolo pentru mine. Mă mândresc pentru că reușesc, cumva, să aduc o schimbare în lume. Așa îmi place să cred, că ce fac contează pentru lumea asta. Chiar dacă într-un procent foarte mic. Am demnitate și mă mândresc cu asta. Sunt mândru că am alături de mine o persoană specială care mă iubește. Sunt multe lucruri.”

Cea mai recentă acțiune este cea dedicată oamenilor străzii. „Am împărțit ceaiuri și sandvichuri. Sunt o mulțime de oameni pe străzi. Sunt femei și copii, sunt oameni vulnerabili, oameni care pot muri din cauza frigului, sunt bătrâni neputincioși. Cred că ar trebui să se pună mai mult accentul pe construirea de adăposturi. Măcar ale celor de noapte. Pentru că cel puțin iarna, e îngrozitor. Și mai mult, ONG-urile ar trebui să vină cu propuneri pentru centre de reintegrare în societate a oamenilor străzii. Oamenii aceștia nu își pot găsi de lucru pentru că nu au acces la informații, nu pot merge la un interviu pentru că sunt murdari și nu au haine. Eu cred că cei care pot munci ar trebui ajutați într-un fel. Iar pentru cei cu probleme, adăposturi în care fiecare să aibă câte un rol. Fie că vorbim despre gătit, ori despre făcut curat. Un adăpost unde să se gospodărească singuri sau cu ajutor din partea personalului. ”