Despre cum devine ziua de 40 de ore și românca ce va reuni generația 50+ din Canada

23415992_1529933057093066_1300009763_n     Născută în Ploiești acum 50 de ani și emigrată în Canada de 15 ani, a făcut parte din prima echipă McDonald`s din România, a schimbat mai multe domenii de activitate, iar azi este consultant de carieră la Colegiul Mohawk din Hamilton pentru cei care doresc să-și găsească drumul profesional. A fost nominalizată și premiată printre primii 25 de imigranți din Canada, pentru că de când locuiește acolo s-a implicat în numeroase acțiuni de voluntariat fiind premiată pentru contribuția ei la îmbunătățirea comunității: Mohawk College Community Award (octombrie 2010), Volunteer Hamilton – Community Builder Award (aprilie 2015) și Absolutely Fabulous Women over 40 – Community Award (februarie 2016). Acum se ocupă de ultimele detalii ale celui mai de amploare eveniment din diaspora română din Canada „Sărbătorim! 50 de ani din 150! Împreună”, un concept gândit și pus în practică de ea, alături de o echipă de nădejde, pentru că așa cum spune Gabriela Covaci, „numai echipa aduce succesul”. Cum a reușit să facă și cum face atâtea lucruri într-o țară străină, pe lângă serviciu, casă și familie, ne spune chiar ea, o adevărată forță care catalizează alte forțe benefice.

23414546_1529894287096943_540342402_nMai întâi mi-a povestit cum a plecat în Canada. A luat această decizie cu soțul și au emigrat împreună cu băiatul de 11 ani atunci, iar ea era însărcinată cu al doilea copil, pe care l-a născut pe tărâm canadian. Simțeau că în România nu aveau perspective, iar plecarea părea o variantă care să le dea mai multe șanse de a mai putea face ceva cu viața lor cât erau încă tineri. Cum a fost adaptarea peste ocean? „Eu, personal, nu am așteptat minuni de la Canada, eu am vrut mai întâi să-i dau Canadei ceva până să-i cer. Ea deja mi-a dat libertatea și cetățenia, acum era rândul meu. De acomodat, am făcut-o într-o secundă, din trei motive: eu îi trăsesem pe toți după mine, să iau din presiunea, de pe umerii soțului și, în al treilea rând, trebuia să reușesc și asta trebuia să se întâmple IERI! Bariere sunt și în țara în care te-ai născut, important este să vezi unde le este butonul de deschidere. Sunt extrem de multe lucruri pe care nu le știi, acum poate este mai simplu decât acum 15 ani, că totul este atât de mulat pe informație. Atunci nu erau decât forumuri și foarte puțină informație oficială. Când înveți făcând, cum zic canadienii, nu este așa ușor. Dar lucrurile se aranjează, nu trebuie să disperi, și trebuie să vezi partea plină a paharului mereu.” Mai întâi a lucrat ca asistent manager într-un restaurant, cu un salariu minim. A apelat la un consultant de carieră român care i-a dat niște puncte orientative în privința carierei, apoi a lucrat în marketing, ca trainer, a obținut mai multe certificări și a studiat consilierea în carieră la Colegiul Mohawk din Hamilton, unde a și rămas să lucreze ca și consultant de angajare. În paralel, Gabriela a avut și are o intensă activitate de voluntariat, foarte apreciată în rândul comunității canadiene și care i-a adus premii importante.

23432868_1529893910430314_1162150455_oDar odată ce ai ales o schimbare atât de mare, cum e emigrarea, intervin și alte schimbări în viață. Gabriela spune însă că la ea schimbările au fost chiar un stil de viață, ca un Săgetător cu fire rebelă ce e. „Am să dau doar câteva exemple, cât de cât într-o ordine cronologică. Când am decis că vreau să am primul copil. Andrei este unul din cele două minuni pe care viața mi le-a oferit. El mi-a schimbat mult existența în 1992, când îl aveam doar pe el. Apoi plecatul meu dintr-un serviciu la stat (adică sigur) într-o companie multinațională. Când am plecat la McDonald’s,  părinții mei erau în șoc, nu vorbeau decât de serviciul meu sigur din spital și de cartea mea de muncă. Ce ridicol, ce greu era să-i înțeleg, greu îmi este și acum, sincer, și încă mai încerc să le schimb concepția, deși este cam o cauză pierdută. Apoi m-am îndrăgostit, și încă sunt îndrăgostită! Eu am o relație specială cu soțul meu, nu știu cât de mult m-a putut schimba, dar cu siguranță mi-a marcat destinul. Schimbarea de țară și emigrarea au fost o decizie pe care am luat-o împreună și nu regretăm nicio secundă schimbarea făcută. Nu știu dacă am fi putut realiza în România în acești ani tot ce am realizat împreună cu familia mea aici. Am să închei cu decizia de a voluntaria, implicarea mea în comunitate și în afara ei și, nu în ultimul rând, ajutorul necondiționat pe care îl ofer. Implică mult timp, multă dedicație, multă energie, dar nu aș fi unde sunt acum în ceea ce privește imaginea mea, dacă nu făceam acest lucru.”

23439501_1529934827092889_1204562930_nAșadar, Gabriela are un job, face voluntariat, are o familie, doi copii de crescut, sigur că am întrebat-o cum reușește să facă toate acestea. „Cheia succcesului este simplă: dacă ai în jurul tău două ingrediente de bază ca susținători: familia și comunitatea, ziua ta devine atunci de 40 de ore! Întrebări de genul CUM POțI, CâTE ORE ARE ZIUA TA, CUM DE REUȘEȘTI SĂ FACI CE FACI le tot aud de 15 ani. Poți să faci orice dacă vrei, dacă nu vrei, atunci găsești scuze, nu că nu ai putea să faci! Ziua mea are fix 24 de ore. Trei ani de zile cât am făcut masteratul, aveam școală, serviciu și lucram și jumătate de normă ca profesor, și nu am oprit motoarele deloc! Am reușit cu o medie de 4.2 ore dormite să fac totul așa cum am dorit și să termin si un GPA (medie) de invidiat! Cât despre cum reușesc, eu cred în ce fac și, dacă mă apuc de ceva, sunt trup și suflet acolo. Eu nu fac lucruri cu jumătate de implicare și de aceea ies, pentru că pozitiv atrage pozitiv în aceste cazuri. Eu nu încerc să-i schimb pe cei care nu cred în mine, mă uit mereu la ce fac, ce inițiez, câte vieți am schimbat și mai ales cred că am creat un val de exemple că se poate lucra în echipă și că numai echipa aduce succesul.” 23468580_1529894080430297_1055103024_o

Spune că anul 2017 a fost unul magic pentru ea, că pe parcursul celor 15 ani de Canada a câștigat distincții, dar doar anul acesta au fost trei, una după alta. Cea mai „caldă” fiind TOP25 Canadian Immigrant Awards”: „În fiecare an se aleg 25 de Canadieni care nu au fost născuți în Canada, dar care au făcut o diferență prin prezența lor în această țară. Procesul este unul destul de lung. În ianuarie, în fiecare an se deschid nominalizările. Propunerea vine de la o organizație cu care voluntariezi, dar apoi îți cer tot felul de alte scrisori de recomandare. La trei luni după nominalizare, pe 8 MARTIE am primit un email”. Iar acesta confirma că fusese desemnată printre primii 25 de Imigranți din Canada. „Din Martie până în Aprilie 2017 a fost o lună de foc, mă trezeam și nu-mi venea să cred ochilor….Magdalena Manea, un jurnalist și un blogger din Canada, a scris povestea mea, am tradus blogul ei în engleză și l-am pus pe blogul meu ( nu de alta, dar eu nu puteam scrie atât de frumos ca Magda). Alte patru bloguri din Canada, Europa, inclusiv Romania, au început să invite lumea să voteze! Foști colegi din România care încă sunt acolo sau care acum sunt în lume plecați și-au invitat colegii să mă voteze. Comunități de români din alte provincii și din US invitau comunitatea să mă voteze. Am văzut atunci la cald, ce înseamnă o comunitate unită!”

Dar povestea merge mai departe, Gabriela va scrie istorie, la propriu, prin evenimentul pe care l-a pregătit alături de o echipă formidabilă, eveniment la care am onoarea de a participa și eu ca invitată. Este vorba de „Sărbătorim! 50 de ani din 150! Împreună!”, care va avea loc pe 25 noiembrie: „Am inițiat acest eveniment pentru că am vrut să fie un fel de “THANK YOU” pentru cei din Canada care au facut posibil ca eu să câștig acest premiu de TOP25! Eu am fost doar motorul, scânteia sau cum vrei să-i spui. Restul este o echipă care face posibil acest event și o armată de oameni care acordă sprijinul ca să se realizeze. Ecoul acestui eveniment va putea fi urmărit pe pagina evenimentului http://www.romania-oiubirefixa.com și nu am să spun nimic mai mult acum decât că totul va fi EPIC și NEMAIÎNTÂLNIT!”. Desigur, că voi relata detalii și eu de la fața locului.

23416078_1529894177096954_674894504_n„Mottoul meu este : TOTUL ÎN VIAȚĂ SE ÎNTÂMPLĂ CU UN SCOP. NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR. Deci nu regret nimic, eu nu am avut o viață foarte simplă și mereu lucrurile mi-au reușit, dar cu multă muncă. Deci nu încerc nici să schimb și nici să mă întreb de ce? Încerc mereu să schimb doar lucrurile pe care le pot controla”.

Un traseu deloc ușor, în care deciziile de schimbare au jucat un rol important, dar dublate de muncă și ambiție. Gabriela Covaci, care a reușit prin această rețetă să împingă standardele și să rescrie comunitatea românească din țara frunzei de arțar, printr-o nouă viziune asupra spiritului de echipă și a relaționării. Generația 50+, la 150 de ani Canada, va scrie istorie. Așa cum am mai scris, reprezintă generația limbajelor Fortran și Cobol, sunt cei care citeau cărți de autori interziși și ascultau muzică pe casete răsucite cu creionul. Sunt cei care și-au rescris propriile destine, dar au o iubire fixă- România.

Gabriela Covaci deține un master în educație la Universitatea din Michigan și este consultant de carieră, iar în urmă cu zece ani a înființat organizația non-profit RoCaTeach, care oferă evenimente și diverse programe pentru copiii proveniți din familii multiculturale.

 

Foto și video Gabriela Covaci

Despre o afacere cu „zboruri” și un marketing inovator

GabrielaLungu     La doar 26 de ani a preluat conducerea firmei Ogilvy PR, iar la 30 de ani a lansat împreună cu doi „veterani” ai industriei- Ioana si Stefan Iordache (Leo Burnett) proiectul antreprenorial THE PRACTICE, devenit un nume de referință pe piața de comunicare. După șase ani, a fost recrutată de rețeaua Weber Shandwick pentru a coordona o parte din business-ul lor la nivelul regiunii EMEA și a plecat la Londra. A urmat experiența TBWA\London și plecarea la Praga. A fost cea care a demarat campania de rebranding a firmei Aoro redenumit Notino. Cu asemenea mobilitate și reușite, Gabriela Lungu a creat propriul concept- WINGS Creative Leadership Lab și dovedește că la 40+ îți poți schimba destinul profesional cu succes.

Am întrebat-o care a fost cea mai dură perioadă din cariera profesională: „Scoala cea mai dura a fost fara indoiala Londra. Din punct de vedere profesional am impartasit si am acumulat in egala masura, dar din punct de vedere personal am invatat enorm, de multe ori ‘the hard way’. Londra va ramane intotdeauna o experienta dulce-amara, care m-a facut sa devin militant pro-diversitate si pro-feminism, concepte carora le acord astazi o cu totul alta importanta.” Deși e o înșiruire de nume sonore de branduri și de orașe faimoase, drumul nu a fost ușor. Este ceeea ce m-a tentat să aflu cum poate fi obținută reușita într-un mediu altul decât cel de acasă, pentru că, oriunde a lucrat, Gabriela și-a pus propria amprentă pe afacere. În agenția Ogilvy a lucrat zece ani și a parcurs toate treptele ierarhice de la junior creative la senior management. Odată drumul deschis, munca a fost marele aliat, pentru că e interesant ca, într-o lume care se ocupă de croiala succesului, să reușești să ai succes: „Prioritizand cariera fata de alte lucruri din viata mea. Muncind – mai mult decat media. Punand multa energie si pasiune in fiecare lucru pe care-l fac – mult mai mult decat media. Invatand non-stop. Reinventandu-ma constant. Raspunzand cu mult curaj oportunitatilor, chiar cautandu-le activ cateodata.”, spune Gabriela Lungu.

gl2Despre etapa Aoro, actual Notino, celebrul magazin online de cosmetice, spune că a fost o experiență foarte intensă: „ Global CMO e un rol asa de complex; am facut in 5 luni cat intr-un an, sau chiar mai mult, si asta mi-a placut la nebunie. A fost prima data cand am lucrat de partea clientului (mai lucrasem in roluri de coordonare regionala, dar doar de partea agentiilor de comunicare) – deci a fost foarte interesant sa inteleg cum stau lucrurile de partea cealalta a mesei de discutii. Sunt foarte mandra de ce am reusit sa fac acolo, mai ales in timp asa de scurt. Una peste alta a fost o experienta foarte utila, care mi-a relevat cateva lucruri despre mine ca om si profesionist.”  Astfel, Gabriela a considerat că a venit momentul să-și lanseze propriul proiect: „WINGS Creative Leadership Lab este al doilea proiect pe cont propriu din viata mea. Primul a fost THE PRACTICE (azi MSLGROUP The Practice), si a fost un succes nu doar local, ci international – pe perioada leadership-ului meu agentia a ajuns sa fie cotata ca una dintre cele mai creative agentii de PR din lume. Noul proiect este unul la care ma gandesc de multi ani; dar cred ca abia acum, la aceasta varsta si cu experienta solida, nu doar locala ci si internationala, diversa si relevanta din spate, este intr-adevar un proiect fezabil, credibil, cu potential de a deveni unul de succes. Revenirea la munca pe cont propriu este pentru mine absolut de senzatie – sunt o fire antreprenoriala, deci ma simt ca pestele in apa. Este un laborator nomad de leadership creativ, care zboara peste tot in lume si le da aripi oamenilor cu potential din industriile creative pentru a-i ajuta sa-si atinga si cele mai inalte obiective. Va invit sa cititi despre noi pe www.wings-lab.com.”

gl1Deși abia a venit pe lume, WINGS lab are o agendă încărcată: va zbura în Spania și România luna viitoare, apoi în decembrie și ianuarie va ateriza la Londra. Gabriela Lungu vine cu lecția construirii carierei cărămidă peste cărămidă, cu valorificarea fiecărei experiențe, oricât este de grea, cu acel curaj, care poate părea nebunesc, de a încerca lucruri noi și, mai ales, de a se reinventa. Pentru că nu e ușor să te faci remarcat într-un domeniu concurențial și să iei decizia de a pleca din firme de renume. Și, dincolo de toate acestea, arată că vârsta reflectă pragul maturizării și indică momentul când să faci o schimbare, așa cum îți place. Gabriela locuiește la Praga cu soțul ei, consideră acest oraș ca unul dintre cele mai romantice din Europa. La cât mai multe zboruri, WINGS lab!

 

 

Despre povestea unui succes cu lecții de viață dure

       Marta (1) A preluat o publicație căreia nimeni nu-i mai dădea șanse și a creat un brand care reunește o comunitate puternică de oameni de afaceri. A realizat prima revistă integral peste hotarele românești și de 18 ani menține un spirit Biz. A învins cancerul, este soție și mamă, iar acum spune că a reușit să găsească sensul și să știe ce lasă în urmă. Marta Ușurelu mi-a spus povestea ei, despre toate temerile, căderile și reușitele, pentru că important este să înveți din lecțiile vieții și să mergi mai departe.

Pentru Marta, aventura a început când era studentă la Filosofie și a făcut practică într-o redacție de ziar. După numai câteva zile i s-a propus angajarea. Au urmat colaborări la Cronica română și la Ziarul financiar, iar ea a știut că meseria de jurnalist este cea mai frumoasă din lume. Cum a ajuns antreprenor și să aibă propria publicație, e o poveste foarte interesantă: „Am ajuns antreprenor în cea mai neagră perioadă pentru presa scrisă! Criza din 2009 a determinat închiderea multor publicații. De atunci a început să scadă interesul pentru presa scrisă și s-a declanșat explozia online-ului. Legat de resurse, nu aveam nimic palpabil. Din contră, revista avea datorii, iar oamenii din echipă erau neplătiți de luni bune. Nu știu dacă aveam așteptări clare, cert este că, în momentul în care foștii acționari au spus că închid revista, i-am întrebat – fără a mă gândi și a avea un plan – de ce nu mă lasă pe mine să mă ocup de ea. N-am știut ce mă aștepta, dar așa am simțit în acel moment. Cele mai importante resurse s-au dovedit a fi echipa, care a rămas lângă mine, dar mai ales experiența pe care o aveam.” Dar greul abia a început, iar Marta își amintește ce măsuri a luat ca să relanseze publicația: „Am făcut planuri peste planuri și calcule. Femeile construiesc cărămidă cu cărămidă. Am căutat să văd ce am nevoie să funcționeze în prima lună. A trebuit să găsim noi colaboratori și parteneri cu care să lucrăm. Așa am ajuns să tipărim în Serbia, la Radin, pentru că nicio tipografie nu ne primea în țară fără plata în avans. La fel de important ca funcționarea, am început să gândim subiecte curajoase care să prezinte oamenii de afaceri în ipostaze pe care cititorii nu le cunosc și care să atragă atenția. Fiecare revistă, fiecare eveniment pe care l-am gândit l-am realizat având în prim plan conținutul și, deși a fost greu, deși am primit multe refuzuri, nu ne-am lăsat.” MartaAsaftei

Biz este unic laureat Red Dot din România. În premieră absolută pentru România, Brandient și Biz au câștigat legendarul premiu Red Dot Design Award, cea mai prestigioasă competiție internațională de design, pentru coperta ediției BizSingapore.
Jurnaliștii revistei au lansat puternice campanii de conștientizare a valorilor românești (Susținem inovația, Sunt un țăran) sau proiecte unice în lume precum Biz Marketing Xchange, provocarea prin care cei mai importanți directori de marketing din România își schimbă, pentru o zi, compania în care lucrează. O altă inovație este Biz World, ediții ale revistei realizate integral peste hotarele țării, in Bruxelles, Londra, SUA, Germania, Singapore și Austria. Astăzi, Biz este un brand unic in mass-media de afaceri din România. De 15 ani organizează puternice evenimente de afaceri în 9 orașe din țară și 8 capitale din lume, de pe 3 continente. Dar până la aceste rezultate, a fost un drum lung, în care strategiile au avut un rol decisiv: „Atât companiile cât și jurnaliștii cred că totul se învârte în jurul banilor. Au uitat de cititor și de ceea ce înseamnă presa. Am făcut și noi aceeași greșeală, dar din 2010 tot efortul a fost să construim conținut. De la a prezenta continuu manageri care schimbă domeniul, start-up-uri care vin cu idei noi Și puternice Și până la a prezenta cele mai noi tendințe, a fost o muncă continuă pentru conținut. Așa am ajuns să facem împreună cu agenții de research studii de piață ca să venim cu conținut relevant pe principalele domenii de activitate. Să gândim evenimente nișate care să reunească profesioniștii din piață și să ajutăm la dezvoltarea și profesionalizarea multor domenii de activitate. Am avut multe așteptări, dar mai ales aspirații. N-am renunțat deloc în fata greutăților și a refuzurilor primite și mă bucur acum să văd că tenacitatea și încrederea în ceea ce facem au dat roade și că cele mai multe dintre ele s-au îndeplinit.”

Echipa BizMarta a avut și momente de răscruce în viață, momente în care nu știa dacă și cât timp va mai trăi: „Am avut, este adevărat, câteva momente grele. O tumoră care a crescut în plămânul drept în mai puțin de 8 luni. Pe radiografie se vedea că este mai mare decât inima și toți medicii erau neîncrezători în șansele unui rezultat benign al biopsiei. Nu m-am lăsat până n-am găsit medicul care să se gândească la mine și nu la caz, dr. Marius Paraschiv de la spitalul Bagdasar-Arseni. M-a operat și mi-a dat încredere, iar spre norocul meu tumora a fost benignă. Dar, cum în viață trecem de multe ori prin probleme și provocări, în 2010 am descoperit că am cancer de col uterin. Am mers la control la mai mulți medici și o serie de oncologi. M-am speriat de câteva ori ascultându-i cum n-am nicio șansă, cum va crește copilul fără mine… Așa că am decis să merg la Viena, la un medic care mi-a spus simplu că mă operează ca să vedem cum sunt și ce șanse am. Au urmat trei operații și multe momente grele, dar între ele mi-am petrecut timpul cu familia și cu echipa mea. Aveau nevoie de mine și în acel an m-am gândit cel mai mult la ei. Psihicul contează enorm. Și medicul, normal, dar esențial este să nu cazi sub gravitatea situației și să continui să ai activitate. În 2011 am avut primele analize bune și de atunci merg periodic la control.” Dar pentru Marta și acestea au fost lecții și spune că fiecare etapă a ajutat-o să fie mai puternică: „Să nu te lași. Să nu te gândești doar la tine. Să lupți pentru încă o vară. Poate sună ciudat, dar au fost zile în care, mergând la cumpărături, nu credeam că voi mai ajunge să port o rochie sau pantofii și vara următoare. Sunt multe de spus. Am avut noroc! Cumva am reușit să trec peste fiecare moment și fiecare etapă în parte m-a ajutat să fiu mai puternică. Sună ca un clișeu, dar asa este. Așa simt acum.”

22215049_10214459366307512_1332266390_nMarta este căsătorită cu Cristian Manafu, unul dintre cei mai activi bloggeri din România, trainer, consultant social media și cunoscut organizator de evenimente business-to-business. Au un băiat, Nicolas. Pentru Marta, familia înseamnă echilibru și fac tot posibilul să petreacă mult timp împreună, fără să se invadeze profesional. „O familie înseamnă dragoste, dar și multe încercări. Am avut norocul să fim colegi mulți ani ani înainte să ne căsătorim și ne-a ajutat, pentru că nicio relație nu e ușoară. Este nevoie de multă muncă să poți să construiești an dupa an, dar se poate. Noi suntem firi diferite, avem așteptări diferite, și am încercat să nu ne tăiem aripile unul altuia și să reușim să ne spijinim unul pe celălalt. Sincer, abia acum, dupa 12 ani pot să spun că simt că e ușor. Dar, iată, a fost nevoie de toți acești ani, ca să ajungem în acest stadiu. Acum ne înțelegem și fără să vorbim și ne bucurăm de noi și familia noastră. Legat de joburi, fiecare avem business-ul și strategia lui și încercăm să nu le intersectăm.”

Povestea Martei Ușurelu merge în culisele succesului, văzut din exterior ca ceva facil de obținut și la îndemână. Însă succesul fără menținerea unor standarde și fără multă muncă este cel mult de sezon. Ori aici vorbim de 18 ani de construcție pas cu pas, de temeri, de bucurii, de dragoste, dar și de frica de moarte. Important este să știi să dozezi lucrurile, astfel încât să nu te risipești și să rămâi tu însuți.

Foto arhiva personală Marta Ușurelu

 

 

Despre o schimbare în viață ca strategie de supraviețuire

20131021_141703          A lucrat 18 ani în televiziunile naționale, pe domeniul Politic, deși a apărut și pe ecrane în calitate de moderator de emisiuni, cel mai drag îi e de munca de reporter. A transmis de la Vatican, de la conclavul de alegere a Papei Francisc, de la ceremonia de acordare a premiului Nobel pentru Pace lui Barack Obama, de la Washington, vizita oficială a premierului Victor Ponta. Spune că, în afară de Klaus Iohannis, nu a ratat niciun președinte, cât a fost jurnalistă. Acum este propriul reporter, pe blogul ei, unde scrie preponderent subiecte despre sănătate. De ce această turnură în carieră? Ne povestește chiar ea, Paula Rusu, pe care sigur o știți de la televizor. De doi ani trăiește cu un plămân și jumătate, la propriu. A vorbit în public la ONU, la STOP TB, iar acum militează pentru o Lege a tuberculozei.

paula_rusu_tvr1O mare piatră de încercare în viața ei a fost acum trei ani, când a aflat că e grav bolnavă: „Datorită (nu din cauza, îndrăznesc să cred) tuberculozei am ajuns să cântăresc viața mea altfel. Am aflat greu că am tuberculoză, pentru că niciun medic din cei trei sau patru pe la care am trecut vreme de 5 luni, nu au bănuit că ar putea fi TBC. Motiv pentru care, deși tușeam îngrozitor, nu am făcut nicio radiografie, nicio analiză de sânge. Când în cele din urmă am aflat că ar putea fi TBC, a picat cerul peste mine. A fost devastator și chiar am sperat până cand mi-au ieșit analizele că nu e tuberculoză. Primul gând a fost, nu e adevarăt, nu poate fi tuberculoză. Al doilea gând, după ce am primit rezultatele, Doamne, oare am îmbolnăvit pe cineva? Răspunsul e da ,, am îmbolnăvit un coleg de muncă. A fost mai greu să duc “vina” asta decât tratamentul meu. Familia și prietenii au fost cei care au reușit să mă țină pe punctul de plutire, pentru că șocul diagnostcului e uriaș, colegii de serviciu au intrat în panică, iar spaima pe care am dus-o cu mine până au trecut toți prin testarea medicală a fost uriașă. Numai că, în afara colegului meu ghinionist, din fericire, nu am mai îmbolnăvit pe nimeni.”, povestește Paula modul în care acel diagnostic i-a schimbat într-un fel viața. „Am făcut 9 luni tratament de tuberculoză. Mă întrebi la ce a trebuit să renunț. Uite chiar nu m-am gândit în termenii ăștia. În afara tocurilor, la care a trebuit să renunț, fiindcă eram așa de slăbită, că abia mă țineam pe picioare, nu am simțit că renunț la ceva. Pur și simplu mi-am făcut o nouă strategie, una de supraviețuire, în care știam că e obligatoriu să îmi iau cele 12-14 pastile zilnice, în care știam că la o oră după ce le iau (le luam pe toate odată) nu mai sunt bună de nimic, mi-e rău sau pur și simplu sunt o legumă care nu poate să-și țină ochii deschiși, în care știam că, după ce trece răul medicamentelor, trebuie să-mi fac mâncarea pentru dieta ajutătoare pe care am urmat-o. Nu mă gândeam la ce a fost până atunci, singurul scop era să trec cu bine încă o zi, 9 luni. Nu am renunțat nici la nunta pe care urma sa o am. Atăt doar că dintre colegii de la televiziune nu a mai venit nimeni la nuntă, dar au venit toți prietenii noștri și a fost minunat în cele din urmă.”DSC_0476

Dacă i-a schimbat boala viața? „Dacă privesc azi în spate, văd lucrurile așa: viața mea până când m-am îmbolnăvit și viața după tuberculoză. A fost o piatră de hotar care m-a făcut să vad lucrurile altfel. Mi-am dat seama că sănătatea mea și a celor din jur e singura comoară pe care o avem, dar că nu suntem conștienți de asta. După ce am trecut și de operația de amputare a  plămânului stâng, știam că voi începe să îmi reașez viața, încă nu știam exact cum, dar știam că voi face asta, nu doar pentru mine cât și pentru cei care au povești asemănătoare cu a mea, și, mai mult, pentru cei care riscă să ajungă ca mine, dar cărora le doresc să nu li se întâmple niciodată. În noiembrie 2015, eram operată de 3 luni și căutam o direcție, de unde să încep să fac ceva. Așa s-a născut blogul. A fost suficient să ies în public să îmi spun povestea, ca din subteranele vieții medicale și chiar politice să iasă oameni cu povești similare împreună cu care azi încerc să fac mai mult. Așa am ajuns să vorbesc în fața adunării STOP TB de la ONU. A fost momentul în care mi-am dat seama că aș putea schimba ceva, cu adevărat, Asta se întâmpla în iunie 2016, în decembrie am demisionat din televiziune, iar acum, la 9 luni distanță, sunt la un pas de a vedea dezbătuta în Parlament, Legea Tuberculozei.”

NIS_2335Se dedică siteului ei, paularusu.ro, unde publică materiale din sfera Sănătății, despre situații grave, dar și despre lucrurile bune care se întâmplă în domeniul medical românesc, „pentru că oamenii au nevoie de informație verificată într-o lume în care teorii ale conspirațiilor de tot felul răsar din toate părțile: vaccinuri, medicamente minune, terapii cu apă de ploaie. E un proiect de echipă, una foarte mare, în care sunt implicați de la medici și personal medical, care luptă cu tuberculoza, până la cele mai mari și mai mici organizații care lucrează în domeniul social și sanitar. Dar, cel mai important, alături de noi sunt organizația ONU de luptă împotriva tuberculozei STOP TB și Organizația Mondială a Sănătății. De altfel, am ieșit cu toții în stradă la marșul de conștientizare a riscurilor tuberculozei din 24 martie pe care l-am organizat împreună cu Asociația Română a Bolnavilor de Tuberculoză. Aici e lista susținătorilor: Dr Lucica Ditiu, Executive Director Stop TB Partnership, Silvia Asandi, director general Romanian Angel Apeal, Ștefan Răduț, vicepreședinte ASPTMR, Marius Dumitru, președinte ARB TB, Iulian Petre, Federația UNOPA, Victoria Mihăescu, director programe Crucea Roșie Română, Radu Gănescu, președinte COPAC, Ioan Petre, Program Coordinator Carusel, Monica Albert, coordonator național Societatea Studenților la Medicină”. 

NIS_2296Am rugat-o să spună mai multe despre campania pe care o demarează privind Legea Tuberculozei, care e situația în România: „Pacientul cu tuberculoză e cumva atipic, zace în spitale cu lunile, deși ar putea fi lăsat acasă să-și continue tratamentul fiindcă nu mai e un pericol pentru nimeni, însă rămâne internat. O să mă intrebi de ce? Simplu, sunt oameni care provin din categorii sociale sărace, care odată ajunși acasă nu își mai permit drumul până la dispensarul TBC (biletul de autobuz/tren), fiindcă nu au venituri, îndată ce se simt mai bine, preferă să plece la muncă undeva, la negru de cele mai multe ori, ori să renunțe la tratament din lipsa banilor de transport. Aici iîcepe drama pentru toată lumea: boala revine, e mai gravă și cu rezistență la antibiotic, poate fi contagioasă, dacă inițial statul plătea în jurul a 200 de lei pe lună pentru tratamentul de TBC, la cazurile rezistente la antibiotic costurile ajung și la 10 mii de euro lunar. Așadar, e preferabil să îi ții pe oamenii ăștia în spital sau să-i ajuți în altă formă, ca să-și poată face tratamentul și să nu mai facă spitalele niste uriașe tuberculozerii. Îi putem ajuta cu tichete sociale cu care să le plătească transportul necesar, să le asigure bani pentru o alimentație suficientă pe perioada tratamentului. Apoi, legea e strâmbă în ceea ce privește acordarea concediului medical. Cineva care are tuberculoza clasică primește concediu pentru întreaga durată a tratamentului, dacă e rezistentă la antibiotice și trebuie să se trateze 2-3 ani (se vindecă și această formă gravă dacă tratamentul e dus la capat corect), este trimis în pensie de boală, care nu depășeste 400 de lei. Sunt niște lucruri care trebuie îndreptate și pentru care merită să luptăm cu toții, pentru că vorbim despre o boală contagioasă care poate afecta pe orice om, oricât de sănătos e el.”

În România mor în fiecare zi trei persoane ucise de tuberculoză. După două săptămâni de la inceperea tratamentului bolnavul nu mai este contagios. România exporta TBC în Europa, suntem țara din UE cu cel mai mare număr de bolnavi de TBC, spun datele adunate de Paula.

20374298_10211496982798724_5959784190647869773_nPaula Rusu și-a adaptat viața astfel încât schimbarea survenită prin boală să nu fie dureroasă și să o afecteze. Și-a transformat experiența într-un suport real pentru cei care trăiesc ce a trăit ea și a creat conexiuni pentru realizarea scopurilor. Platforma realizată de ea va fi de folos oamenilor și este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care cineva, odată răscolit de soartă, îl poate face în viața sa. Detalii despre demersurile Paulei le găsiți pe www.paularusu.ro.

Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections. Oamenii sunt legați între ei prin povești. No matter the distance, there are connections.

Foto Arhiva personală Paula Rusu

 

 

Despre a fi artist ca stare de spirit și adaptarea din mers

1382038_10151915450930470_630736696_n      A ales să plece în Canada după 1990, „din tentația schimbării”, cum a spus chiar el. Muzician, instrumentist, om de radio și televiziune, a cântat alături de Paula Seling și Aura Urziceanu, iar acum pregătește lansarea unui CD solo. Și-a întâlnit actuala soție datorită (nu din cauza!)…invaziei din Kuweit, unde ea avea reședință. Era studentă în Ungaria și nu mai avea acces la conturi, astfel că a căutat variante pentru a-și continua studiile și a venit în Timișoara. „Întîlnirea cu Sonia în video store-ul din Pasajul Operei a fost începutul Poveștii”, mărturisește Raul Dudnic.

Astăzi, după ce a trecut de multe bariere și experiențe, spune că adaptarea s-a făcut din mers. „Bariere au fost, cele mai multe legate de comunicare. Deși nu aveam probleme cu limba engleză, comunicarea cu localnicii se întîmplă și la alte nivele, nu numai la cel strict lingvistic. Am descoperit repede că, probabil ca în cele mai multe locuri, localnicii vorbesc și comunică în pattern-uri. A luat ceva vreme până am stăpînit aceste automatisme și  nu numai în ce privește limba și comunicarea, dar și vizavi de obiceiurile locului nou, în general. Nu cred că adaptarea are un punct terminus.  Numai copiii imigranților născuți în Canada sau veniți la vârste fragede pot fi considerați ca fiind adaptați pe de-a-ntregul. Noi, cei veniți la vârste mai ne-fragede, ne adaptăm din mers, așa cum putem până la adânci bătrâneți.”1382826_10151915451185470_71941284_n

Spune că au fost destule decizii care i-au marcat viața, dar memorabilă este întâlnirea cu un personaj care l-a inițiat în yoga: „L-am cunoscut în vara lui ’82 sau ’83 la Portița pe doctorul Gheorghe Jurj (Relu, cum îl știu prietenii). La câteva luni după asta, am intrat în grupul de Yoga de la Casa Tineretului pe care îl coordona atunci. Și acum am încă notițele luate la acele cursuri, și mai arunc, din când în când câte un ochi prin ele.” Desigur că mâna destinului a fost când și-a cunoscut soția: „Destinul pare-se ca a lucrat intens atunci când am cunoscut-o pe actuala doamnă Dudnic, actuala-mi soție. Sonia și fratele ei erau studenți la Medicină în Ungaria, la Szeged, când trupele lui Saddam au invadat Kuweit. Pe vremea aceea reședința ei și a familei era în Kuweit. În urma invaziei toate conturile bancare ale băncilor kuweitiene au fost înghețate; pentru că autoritățile maghiare s-au temut de refugiați de pe urma invaziei, le-au pretins studenților străini să-și plătească taxele de studii în avans. Cum Sonia și părinții ei nu mai aveau acces la conturile lor, au început să caute în țările învecinate alternative pentru studii. Nici Cehia, nici Iugoslavia nu au acceptat; România în schimb i-a primit cu brațele deschise: Sonia studentă în Timișoara, iar fratele ei în București. Mai departe destinul a luat o pauză, și a lăsat lucrurile să curgă firesc.”

raul_fandago_recRaul este și muzician și un chitarist de excepție. În Timișoara a avut trupe și concerte. Și în Canada a continuat călătoria muzicală: „Da, am cîntat la bas mai mulți ani cu o trupa rock alcatuită din muzicieni români (Nashpa Sound), cu o altă trupă de muzicieni canadieni localnici (Soulstice), iar acum, de câteva luni, am început repetițiile într-o formulă acustică nouă. În câteva săptămâni sper să-mi pot lansa și noul meu CD solo produs cu ajutorul exclusiv a trei muzicieni timișoreni – Sasi Vuscan, Florin Buciu și Cristian Giorgievici. Am mai cântat (bas) cu Paula Seling în două rânduri, în turnee canadiene, și am acompaniat-o pe Aura Urziceanu, tot în două ocazii.”

Mi-a povestit și de munca de radio și televiziune pe care a desfășurat-o și încă o face în Canada: „În prezent produc o emisiune de televiziune (NOI ROMÂNII TV) în Toronto difuzată în toate provinciile Canadei de patru ori pe săptămână pe canalul OMNI 1 și de trei ori pe săptămână pe canalul Rogers Community. În zona muzicală mă lupt de mulți ani să finisez primul (și poate unicul) CD cu compoziții proprii care, probabil se va numi „Afrodisimona și alte zece teribil de scurte povestioare transatlantice”. Radio nu mai fac din 2002, când am început să produc o emisiune TV în limba română. În 1995, când am ajuns în Canada, am avut și prima emisiune radio, Realitatea Românească. A urmat ziarul Jurnalul Românesc, publicat împreună cu Simona Catrina, o noua emisiune de radio, NOSTALGIA, și acum, de 15 ani, emisiunea NOI ROMÂNII  TV.”

DoruLiciu-34_2L-am întrebat dacă are de relatat ceva notabil: „Au fost prea multe, însă probabil cea mai cea este faptul că de 22 de ani pot să fac, în Canada, presa în limba-mi maternă.”, mi-a răspuns el.

Raul este printre persoanele cu cei mai mulți ani de emigrare (de după 1990), din câte cunosc, o fire de artist pe o structură pragmatică și tenace. A făcut și face ce-i place, și recunoaște că mereu ai de învățat, dar că viața trebuie gustată cu ceea ce-ți oferă și că nu e târziu să te ocupi de pasiunile pe care le-ai avut și le-ai purtat peste tot cu tine. Iar a fi artist este o stare de spirit, fără legătură cu spațiul și timpul.

Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections. Oamenii sunt legați între ei prin povești. No matter the distance, there are connections.

Foto Arhiva personală Raul Dudnic