Despre o afacere cu „zboruri” și un marketing inovator

GabrielaLungu     La doar 26 de ani a preluat conducerea firmei Ogilvy PR, iar la 30 de ani a lansat împreună cu doi „veterani” ai industriei- Ioana si Stefan Iordache (Leo Burnett) proiectul antreprenorial THE PRACTICE, devenit un nume de referință pe piața de comunicare. După șase ani, a fost recrutată de rețeaua Weber Shandwick pentru a coordona o parte din business-ul lor la nivelul regiunii EMEA și a plecat la Londra. A urmat experiența TBWA\London și plecarea la Praga. A fost cea care a demarat campania de rebranding a firmei Aoro redenumit Notino. Cu asemenea mobilitate și reușite, Gabriela Lungu a creat propriul concept- WINGS Creative Leadership Lab și dovedește că la 40+ îți poți schimba destinul profesional cu succes.

Am întrebat-o care a fost cea mai dură perioadă din cariera profesională: „Scoala cea mai dura a fost fara indoiala Londra. Din punct de vedere profesional am impartasit si am acumulat in egala masura, dar din punct de vedere personal am invatat enorm, de multe ori ‘the hard way’. Londra va ramane intotdeauna o experienta dulce-amara, care m-a facut sa devin militant pro-diversitate si pro-feminism, concepte carora le acord astazi o cu totul alta importanta.” Deși e o înșiruire de nume sonore de branduri și de orașe faimoase, drumul nu a fost ușor. Este ceeea ce m-a tentat să aflu cum poate fi obținută reușita într-un mediu altul decât cel de acasă, pentru că, oriunde a lucrat, Gabriela și-a pus propria amprentă pe afacere. În agenția Ogilvy a lucrat zece ani și a parcurs toate treptele ierarhice de la junior creative la senior management. Odată drumul deschis, munca a fost marele aliat, pentru că e interesant ca, într-o lume care se ocupă de croiala succesului, să reușești să ai succes: „Prioritizand cariera fata de alte lucruri din viata mea. Muncind – mai mult decat media. Punand multa energie si pasiune in fiecare lucru pe care-l fac – mult mai mult decat media. Invatand non-stop. Reinventandu-ma constant. Raspunzand cu mult curaj oportunitatilor, chiar cautandu-le activ cateodata.”, spune Gabriela Lungu.

gl2Despre etapa Aoro, actual Notino, celebrul magazin online de cosmetice, spune că a fost o experiență foarte intensă: „ Global CMO e un rol asa de complex; am facut in 5 luni cat intr-un an, sau chiar mai mult, si asta mi-a placut la nebunie. A fost prima data cand am lucrat de partea clientului (mai lucrasem in roluri de coordonare regionala, dar doar de partea agentiilor de comunicare) – deci a fost foarte interesant sa inteleg cum stau lucrurile de partea cealalta a mesei de discutii. Sunt foarte mandra de ce am reusit sa fac acolo, mai ales in timp asa de scurt. Una peste alta a fost o experienta foarte utila, care mi-a relevat cateva lucruri despre mine ca om si profesionist.”  Astfel, Gabriela a considerat că a venit momentul să-și lanseze propriul proiect: „WINGS Creative Leadership Lab este al doilea proiect pe cont propriu din viata mea. Primul a fost THE PRACTICE (azi MSLGROUP The Practice), si a fost un succes nu doar local, ci international – pe perioada leadership-ului meu agentia a ajuns sa fie cotata ca una dintre cele mai creative agentii de PR din lume. Noul proiect este unul la care ma gandesc de multi ani; dar cred ca abia acum, la aceasta varsta si cu experienta solida, nu doar locala ci si internationala, diversa si relevanta din spate, este intr-adevar un proiect fezabil, credibil, cu potential de a deveni unul de succes. Revenirea la munca pe cont propriu este pentru mine absolut de senzatie – sunt o fire antreprenoriala, deci ma simt ca pestele in apa. Este un laborator nomad de leadership creativ, care zboara peste tot in lume si le da aripi oamenilor cu potential din industriile creative pentru a-i ajuta sa-si atinga si cele mai inalte obiective. Va invit sa cititi despre noi pe www.wings-lab.com.”

gl1Deși abia a venit pe lume, WINGS lab are o agendă încărcată: va zbura în Spania și România luna viitoare, apoi în decembrie și ianuarie va ateriza la Londra. Gabriela Lungu vine cu lecția construirii carierei cărămidă peste cărămidă, cu valorificarea fiecărei experiențe, oricât este de grea, cu acel curaj, care poate părea nebunesc, de a încerca lucruri noi și, mai ales, de a se reinventa. Pentru că nu e ușor să te faci remarcat într-un domeniu concurențial și să iei decizia de a pleca din firme de renume. Și, dincolo de toate acestea, arată că vârsta reflectă pragul maturizării și indică momentul când să faci o schimbare, așa cum îți place. Gabriela locuiește la Praga cu soțul ei, consideră acest oraș ca unul dintre cele mai romantice din Europa. La cât mai multe zboruri, WINGS lab!

 

 

Despre povestea unui succes cu lecții de viață dure

       Marta (1) A preluat o publicație căreia nimeni nu-i mai dădea șanse și a creat un brand care reunește o comunitate puternică de oameni de afaceri. A realizat prima revistă integral peste hotarele românești și de 18 ani menține un spirit Biz. A învins cancerul, este soție și mamă, iar acum spune că a reușit să găsească sensul și să știe ce lasă în urmă. Marta Ușurelu mi-a spus povestea ei, despre toate temerile, căderile și reușitele, pentru că important este să înveți din lecțiile vieții și să mergi mai departe.

Pentru Marta, aventura a început când era studentă la Filosofie și a făcut practică într-o redacție de ziar. După numai câteva zile i s-a propus angajarea. Au urmat colaborări la Cronica română și la Ziarul financiar, iar ea a știut că meseria de jurnalist este cea mai frumoasă din lume. Cum a ajuns antreprenor și să aibă propria publicație, e o poveste foarte interesantă: „Am ajuns antreprenor în cea mai neagră perioadă pentru presa scrisă! Criza din 2009 a determinat închiderea multor publicații. De atunci a început să scadă interesul pentru presa scrisă și s-a declanșat explozia online-ului. Legat de resurse, nu aveam nimic palpabil. Din contră, revista avea datorii, iar oamenii din echipă erau neplătiți de luni bune. Nu știu dacă aveam așteptări clare, cert este că, în momentul în care foștii acționari au spus că închid revista, i-am întrebat – fără a mă gândi și a avea un plan – de ce nu mă lasă pe mine să mă ocup de ea. N-am știut ce mă aștepta, dar așa am simțit în acel moment. Cele mai importante resurse s-au dovedit a fi echipa, care a rămas lângă mine, dar mai ales experiența pe care o aveam.” Dar greul abia a început, iar Marta își amintește ce măsuri a luat ca să relanseze publicația: „Am făcut planuri peste planuri și calcule. Femeile construiesc cărămidă cu cărămidă. Am căutat să văd ce am nevoie să funcționeze în prima lună. A trebuit să găsim noi colaboratori și parteneri cu care să lucrăm. Așa am ajuns să tipărim în Serbia, la Radin, pentru că nicio tipografie nu ne primea în țară fără plata în avans. La fel de important ca funcționarea, am început să gândim subiecte curajoase care să prezinte oamenii de afaceri în ipostaze pe care cititorii nu le cunosc și care să atragă atenția. Fiecare revistă, fiecare eveniment pe care l-am gândit l-am realizat având în prim plan conținutul și, deși a fost greu, deși am primit multe refuzuri, nu ne-am lăsat.” MartaAsaftei

Biz este unic laureat Red Dot din România. În premieră absolută pentru România, Brandient și Biz au câștigat legendarul premiu Red Dot Design Award, cea mai prestigioasă competiție internațională de design, pentru coperta ediției BizSingapore.
Jurnaliștii revistei au lansat puternice campanii de conștientizare a valorilor românești (Susținem inovația, Sunt un țăran) sau proiecte unice în lume precum Biz Marketing Xchange, provocarea prin care cei mai importanți directori de marketing din România își schimbă, pentru o zi, compania în care lucrează. O altă inovație este Biz World, ediții ale revistei realizate integral peste hotarele țării, in Bruxelles, Londra, SUA, Germania, Singapore și Austria. Astăzi, Biz este un brand unic in mass-media de afaceri din România. De 15 ani organizează puternice evenimente de afaceri în 9 orașe din țară și 8 capitale din lume, de pe 3 continente. Dar până la aceste rezultate, a fost un drum lung, în care strategiile au avut un rol decisiv: „Atât companiile cât și jurnaliștii cred că totul se învârte în jurul banilor. Au uitat de cititor și de ceea ce înseamnă presa. Am făcut și noi aceeași greșeală, dar din 2010 tot efortul a fost să construim conținut. De la a prezenta continuu manageri care schimbă domeniul, start-up-uri care vin cu idei noi Și puternice Și până la a prezenta cele mai noi tendințe, a fost o muncă continuă pentru conținut. Așa am ajuns să facem împreună cu agenții de research studii de piață ca să venim cu conținut relevant pe principalele domenii de activitate. Să gândim evenimente nișate care să reunească profesioniștii din piață și să ajutăm la dezvoltarea și profesionalizarea multor domenii de activitate. Am avut multe așteptări, dar mai ales aspirații. N-am renunțat deloc în fata greutăților și a refuzurilor primite și mă bucur acum să văd că tenacitatea și încrederea în ceea ce facem au dat roade și că cele mai multe dintre ele s-au îndeplinit.”

Echipa BizMarta a avut și momente de răscruce în viață, momente în care nu știa dacă și cât timp va mai trăi: „Am avut, este adevărat, câteva momente grele. O tumoră care a crescut în plămânul drept în mai puțin de 8 luni. Pe radiografie se vedea că este mai mare decât inima și toți medicii erau neîncrezători în șansele unui rezultat benign al biopsiei. Nu m-am lăsat până n-am găsit medicul care să se gândească la mine și nu la caz, dr. Marius Paraschiv de la spitalul Bagdasar-Arseni. M-a operat și mi-a dat încredere, iar spre norocul meu tumora a fost benignă. Dar, cum în viață trecem de multe ori prin probleme și provocări, în 2010 am descoperit că am cancer de col uterin. Am mers la control la mai mulți medici și o serie de oncologi. M-am speriat de câteva ori ascultându-i cum n-am nicio șansă, cum va crește copilul fără mine… Așa că am decis să merg la Viena, la un medic care mi-a spus simplu că mă operează ca să vedem cum sunt și ce șanse am. Au urmat trei operații și multe momente grele, dar între ele mi-am petrecut timpul cu familia și cu echipa mea. Aveau nevoie de mine și în acel an m-am gândit cel mai mult la ei. Psihicul contează enorm. Și medicul, normal, dar esențial este să nu cazi sub gravitatea situației și să continui să ai activitate. În 2011 am avut primele analize bune și de atunci merg periodic la control.” Dar pentru Marta și acestea au fost lecții și spune că fiecare etapă a ajutat-o să fie mai puternică: „Să nu te lași. Să nu te gândești doar la tine. Să lupți pentru încă o vară. Poate sună ciudat, dar au fost zile în care, mergând la cumpărături, nu credeam că voi mai ajunge să port o rochie sau pantofii și vara următoare. Sunt multe de spus. Am avut noroc! Cumva am reușit să trec peste fiecare moment și fiecare etapă în parte m-a ajutat să fiu mai puternică. Sună ca un clișeu, dar asa este. Așa simt acum.”

22215049_10214459366307512_1332266390_nMarta este căsătorită cu Cristian Manafu, unul dintre cei mai activi bloggeri din România, trainer, consultant social media și cunoscut organizator de evenimente business-to-business. Au un băiat, Nicolas. Pentru Marta, familia înseamnă echilibru și fac tot posibilul să petreacă mult timp împreună, fără să se invadeze profesional. „O familie înseamnă dragoste, dar și multe încercări. Am avut norocul să fim colegi mulți ani ani înainte să ne căsătorim și ne-a ajutat, pentru că nicio relație nu e ușoară. Este nevoie de multă muncă să poți să construiești an dupa an, dar se poate. Noi suntem firi diferite, avem așteptări diferite, și am încercat să nu ne tăiem aripile unul altuia și să reușim să ne spijinim unul pe celălalt. Sincer, abia acum, dupa 12 ani pot să spun că simt că e ușor. Dar, iată, a fost nevoie de toți acești ani, ca să ajungem în acest stadiu. Acum ne înțelegem și fără să vorbim și ne bucurăm de noi și familia noastră. Legat de joburi, fiecare avem business-ul și strategia lui și încercăm să nu le intersectăm.”

Povestea Martei Ușurelu merge în culisele succesului, văzut din exterior ca ceva facil de obținut și la îndemână. Însă succesul fără menținerea unor standarde și fără multă muncă este cel mult de sezon. Ori aici vorbim de 18 ani de construcție pas cu pas, de temeri, de bucurii, de dragoste, dar și de frica de moarte. Important este să știi să dozezi lucrurile, astfel încât să nu te risipești și să rămâi tu însuți.

Foto arhiva personală Marta Ușurelu

 

 

Despre o schimbare în viață ca strategie de supraviețuire

20131021_141703          A lucrat 18 ani în televiziunile naționale, pe domeniul Politic, deși a apărut și pe ecrane în calitate de moderator de emisiuni, cel mai drag îi e de munca de reporter. A transmis de la Vatican, de la conclavul de alegere a Papei Francisc, de la ceremonia de acordare a premiului Nobel pentru Pace lui Barack Obama, de la Washington, vizita oficială a premierului Victor Ponta. Spune că, în afară de Klaus Iohannis, nu a ratat niciun președinte, cât a fost jurnalistă. Acum este propriul reporter, pe blogul ei, unde scrie preponderent subiecte despre sănătate. De ce această turnură în carieră? Ne povestește chiar ea, Paula Rusu, pe care sigur o știți de la televizor. De doi ani trăiește cu un plămân și jumătate, la propriu. A vorbit în public la ONU, la STOP TB, iar acum militează pentru o Lege a tuberculozei.

paula_rusu_tvr1O mare piatră de încercare în viața ei a fost acum trei ani, când a aflat că e grav bolnavă: „Datorită (nu din cauza, îndrăznesc să cred) tuberculozei am ajuns să cântăresc viața mea altfel. Am aflat greu că am tuberculoză, pentru că niciun medic din cei trei sau patru pe la care am trecut vreme de 5 luni, nu au bănuit că ar putea fi TBC. Motiv pentru care, deși tușeam îngrozitor, nu am făcut nicio radiografie, nicio analiză de sânge. Când în cele din urmă am aflat că ar putea fi TBC, a picat cerul peste mine. A fost devastator și chiar am sperat până cand mi-au ieșit analizele că nu e tuberculoză. Primul gând a fost, nu e adevarăt, nu poate fi tuberculoză. Al doilea gând, după ce am primit rezultatele, Doamne, oare am îmbolnăvit pe cineva? Răspunsul e da ,, am îmbolnăvit un coleg de muncă. A fost mai greu să duc “vina” asta decât tratamentul meu. Familia și prietenii au fost cei care au reușit să mă țină pe punctul de plutire, pentru că șocul diagnostcului e uriaș, colegii de serviciu au intrat în panică, iar spaima pe care am dus-o cu mine până au trecut toți prin testarea medicală a fost uriașă. Numai că, în afara colegului meu ghinionist, din fericire, nu am mai îmbolnăvit pe nimeni.”, povestește Paula modul în care acel diagnostic i-a schimbat într-un fel viața. „Am făcut 9 luni tratament de tuberculoză. Mă întrebi la ce a trebuit să renunț. Uite chiar nu m-am gândit în termenii ăștia. În afara tocurilor, la care a trebuit să renunț, fiindcă eram așa de slăbită, că abia mă țineam pe picioare, nu am simțit că renunț la ceva. Pur și simplu mi-am făcut o nouă strategie, una de supraviețuire, în care știam că e obligatoriu să îmi iau cele 12-14 pastile zilnice, în care știam că la o oră după ce le iau (le luam pe toate odată) nu mai sunt bună de nimic, mi-e rău sau pur și simplu sunt o legumă care nu poate să-și țină ochii deschiși, în care știam că, după ce trece răul medicamentelor, trebuie să-mi fac mâncarea pentru dieta ajutătoare pe care am urmat-o. Nu mă gândeam la ce a fost până atunci, singurul scop era să trec cu bine încă o zi, 9 luni. Nu am renunțat nici la nunta pe care urma sa o am. Atăt doar că dintre colegii de la televiziune nu a mai venit nimeni la nuntă, dar au venit toți prietenii noștri și a fost minunat în cele din urmă.”DSC_0476

Dacă i-a schimbat boala viața? „Dacă privesc azi în spate, văd lucrurile așa: viața mea până când m-am îmbolnăvit și viața după tuberculoză. A fost o piatră de hotar care m-a făcut să vad lucrurile altfel. Mi-am dat seama că sănătatea mea și a celor din jur e singura comoară pe care o avem, dar că nu suntem conștienți de asta. După ce am trecut și de operația de amputare a  plămânului stâng, știam că voi începe să îmi reașez viața, încă nu știam exact cum, dar știam că voi face asta, nu doar pentru mine cât și pentru cei care au povești asemănătoare cu a mea, și, mai mult, pentru cei care riscă să ajungă ca mine, dar cărora le doresc să nu li se întâmple niciodată. În noiembrie 2015, eram operată de 3 luni și căutam o direcție, de unde să încep să fac ceva. Așa s-a născut blogul. A fost suficient să ies în public să îmi spun povestea, ca din subteranele vieții medicale și chiar politice să iasă oameni cu povești similare împreună cu care azi încerc să fac mai mult. Așa am ajuns să vorbesc în fața adunării STOP TB de la ONU. A fost momentul în care mi-am dat seama că aș putea schimba ceva, cu adevărat, Asta se întâmpla în iunie 2016, în decembrie am demisionat din televiziune, iar acum, la 9 luni distanță, sunt la un pas de a vedea dezbătuta în Parlament, Legea Tuberculozei.”

NIS_2335Se dedică siteului ei, paularusu.ro, unde publică materiale din sfera Sănătății, despre situații grave, dar și despre lucrurile bune care se întâmplă în domeniul medical românesc, „pentru că oamenii au nevoie de informație verificată într-o lume în care teorii ale conspirațiilor de tot felul răsar din toate părțile: vaccinuri, medicamente minune, terapii cu apă de ploaie. E un proiect de echipă, una foarte mare, în care sunt implicați de la medici și personal medical, care luptă cu tuberculoza, până la cele mai mari și mai mici organizații care lucrează în domeniul social și sanitar. Dar, cel mai important, alături de noi sunt organizația ONU de luptă împotriva tuberculozei STOP TB și Organizația Mondială a Sănătății. De altfel, am ieșit cu toții în stradă la marșul de conștientizare a riscurilor tuberculozei din 24 martie pe care l-am organizat împreună cu Asociația Română a Bolnavilor de Tuberculoză. Aici e lista susținătorilor: Dr Lucica Ditiu, Executive Director Stop TB Partnership, Silvia Asandi, director general Romanian Angel Apeal, Ștefan Răduț, vicepreședinte ASPTMR, Marius Dumitru, președinte ARB TB, Iulian Petre, Federația UNOPA, Victoria Mihăescu, director programe Crucea Roșie Română, Radu Gănescu, președinte COPAC, Ioan Petre, Program Coordinator Carusel, Monica Albert, coordonator național Societatea Studenților la Medicină”. 

NIS_2296Am rugat-o să spună mai multe despre campania pe care o demarează privind Legea Tuberculozei, care e situația în România: „Pacientul cu tuberculoză e cumva atipic, zace în spitale cu lunile, deși ar putea fi lăsat acasă să-și continue tratamentul fiindcă nu mai e un pericol pentru nimeni, însă rămâne internat. O să mă intrebi de ce? Simplu, sunt oameni care provin din categorii sociale sărace, care odată ajunși acasă nu își mai permit drumul până la dispensarul TBC (biletul de autobuz/tren), fiindcă nu au venituri, îndată ce se simt mai bine, preferă să plece la muncă undeva, la negru de cele mai multe ori, ori să renunțe la tratament din lipsa banilor de transport. Aici iîcepe drama pentru toată lumea: boala revine, e mai gravă și cu rezistență la antibiotic, poate fi contagioasă, dacă inițial statul plătea în jurul a 200 de lei pe lună pentru tratamentul de TBC, la cazurile rezistente la antibiotic costurile ajung și la 10 mii de euro lunar. Așadar, e preferabil să îi ții pe oamenii ăștia în spital sau să-i ajuți în altă formă, ca să-și poată face tratamentul și să nu mai facă spitalele niste uriașe tuberculozerii. Îi putem ajuta cu tichete sociale cu care să le plătească transportul necesar, să le asigure bani pentru o alimentație suficientă pe perioada tratamentului. Apoi, legea e strâmbă în ceea ce privește acordarea concediului medical. Cineva care are tuberculoza clasică primește concediu pentru întreaga durată a tratamentului, dacă e rezistentă la antibiotice și trebuie să se trateze 2-3 ani (se vindecă și această formă gravă dacă tratamentul e dus la capat corect), este trimis în pensie de boală, care nu depășeste 400 de lei. Sunt niște lucruri care trebuie îndreptate și pentru care merită să luptăm cu toții, pentru că vorbim despre o boală contagioasă care poate afecta pe orice om, oricât de sănătos e el.”

În România mor în fiecare zi trei persoane ucise de tuberculoză. După două săptămâni de la inceperea tratamentului bolnavul nu mai este contagios. România exporta TBC în Europa, suntem țara din UE cu cel mai mare număr de bolnavi de TBC, spun datele adunate de Paula.

20374298_10211496982798724_5959784190647869773_nPaula Rusu și-a adaptat viața astfel încât schimbarea survenită prin boală să nu fie dureroasă și să o afecteze. Și-a transformat experiența într-un suport real pentru cei care trăiesc ce a trăit ea și a creat conexiuni pentru realizarea scopurilor. Platforma realizată de ea va fi de folos oamenilor și este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care cineva, odată răscolit de soartă, îl poate face în viața sa. Detalii despre demersurile Paulei le găsiți pe www.paularusu.ro.

Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections. Oamenii sunt legați între ei prin povești. No matter the distance, there are connections.

Foto Arhiva personală Paula Rusu

 

 

Despre a fi artist ca stare de spirit și adaptarea din mers

1382038_10151915450930470_630736696_n      A ales să plece în Canada după 1990, „din tentația schimbării”, cum a spus chiar el. Muzician, instrumentist, om de radio și televiziune, a cântat alături de Paula Seling și Aura Urziceanu, iar acum pregătește lansarea unui CD solo. Și-a întâlnit actuala soție datorită (nu din cauza!)…invaziei din Kuweit, unde ea avea reședință. Era studentă în Ungaria și nu mai avea acces la conturi, astfel că a căutat variante pentru a-și continua studiile și a venit în Timișoara. „Întîlnirea cu Sonia în video store-ul din Pasajul Operei a fost începutul Poveștii”, mărturisește Raul Dudnic.

Astăzi, după ce a trecut de multe bariere și experiențe, spune că adaptarea s-a făcut din mers. „Bariere au fost, cele mai multe legate de comunicare. Deși nu aveam probleme cu limba engleză, comunicarea cu localnicii se întîmplă și la alte nivele, nu numai la cel strict lingvistic. Am descoperit repede că, probabil ca în cele mai multe locuri, localnicii vorbesc și comunică în pattern-uri. A luat ceva vreme până am stăpînit aceste automatisme și  nu numai în ce privește limba și comunicarea, dar și vizavi de obiceiurile locului nou, în general. Nu cred că adaptarea are un punct terminus.  Numai copiii imigranților născuți în Canada sau veniți la vârste fragede pot fi considerați ca fiind adaptați pe de-a-ntregul. Noi, cei veniți la vârste mai ne-fragede, ne adaptăm din mers, așa cum putem până la adânci bătrâneți.”1382826_10151915451185470_71941284_n

Spune că au fost destule decizii care i-au marcat viața, dar memorabilă este întâlnirea cu un personaj care l-a inițiat în yoga: „L-am cunoscut în vara lui ’82 sau ’83 la Portița pe doctorul Gheorghe Jurj (Relu, cum îl știu prietenii). La câteva luni după asta, am intrat în grupul de Yoga de la Casa Tineretului pe care îl coordona atunci. Și acum am încă notițele luate la acele cursuri, și mai arunc, din când în când câte un ochi prin ele.” Desigur că mâna destinului a fost când și-a cunoscut soția: „Destinul pare-se ca a lucrat intens atunci când am cunoscut-o pe actuala doamnă Dudnic, actuala-mi soție. Sonia și fratele ei erau studenți la Medicină în Ungaria, la Szeged, când trupele lui Saddam au invadat Kuweit. Pe vremea aceea reședința ei și a familei era în Kuweit. În urma invaziei toate conturile bancare ale băncilor kuweitiene au fost înghețate; pentru că autoritățile maghiare s-au temut de refugiați de pe urma invaziei, le-au pretins studenților străini să-și plătească taxele de studii în avans. Cum Sonia și părinții ei nu mai aveau acces la conturile lor, au început să caute în țările învecinate alternative pentru studii. Nici Cehia, nici Iugoslavia nu au acceptat; România în schimb i-a primit cu brațele deschise: Sonia studentă în Timișoara, iar fratele ei în București. Mai departe destinul a luat o pauză, și a lăsat lucrurile să curgă firesc.”

raul_fandago_recRaul este și muzician și un chitarist de excepție. În Timișoara a avut trupe și concerte. Și în Canada a continuat călătoria muzicală: „Da, am cîntat la bas mai mulți ani cu o trupa rock alcatuită din muzicieni români (Nashpa Sound), cu o altă trupă de muzicieni canadieni localnici (Soulstice), iar acum, de câteva luni, am început repetițiile într-o formulă acustică nouă. În câteva săptămâni sper să-mi pot lansa și noul meu CD solo produs cu ajutorul exclusiv a trei muzicieni timișoreni – Sasi Vuscan, Florin Buciu și Cristian Giorgievici. Am mai cântat (bas) cu Paula Seling în două rânduri, în turnee canadiene, și am acompaniat-o pe Aura Urziceanu, tot în două ocazii.”

Mi-a povestit și de munca de radio și televiziune pe care a desfășurat-o și încă o face în Canada: „În prezent produc o emisiune de televiziune (NOI ROMÂNII TV) în Toronto difuzată în toate provinciile Canadei de patru ori pe săptămână pe canalul OMNI 1 și de trei ori pe săptămână pe canalul Rogers Community. În zona muzicală mă lupt de mulți ani să finisez primul (și poate unicul) CD cu compoziții proprii care, probabil se va numi „Afrodisimona și alte zece teribil de scurte povestioare transatlantice”. Radio nu mai fac din 2002, când am început să produc o emisiune TV în limba română. În 1995, când am ajuns în Canada, am avut și prima emisiune radio, Realitatea Românească. A urmat ziarul Jurnalul Românesc, publicat împreună cu Simona Catrina, o noua emisiune de radio, NOSTALGIA, și acum, de 15 ani, emisiunea NOI ROMÂNII  TV.”

DoruLiciu-34_2L-am întrebat dacă are de relatat ceva notabil: „Au fost prea multe, însă probabil cea mai cea este faptul că de 22 de ani pot să fac, în Canada, presa în limba-mi maternă.”, mi-a răspuns el.

Raul este printre persoanele cu cei mai mulți ani de emigrare (de după 1990), din câte cunosc, o fire de artist pe o structură pragmatică și tenace. A făcut și face ce-i place, și recunoaște că mereu ai de învățat, dar că viața trebuie gustată cu ceea ce-ți oferă și că nu e târziu să te ocupi de pasiunile pe care le-ai avut și le-ai purtat peste tot cu tine. Iar a fi artist este o stare de spirit, fără legătură cu spațiul și timpul.

Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections. Oamenii sunt legați între ei prin povești. No matter the distance, there are connections.

Foto Arhiva personală Raul Dudnic

Despre magie (albă și neagră) și faima unui restaurant românesc din Italia

17362621_907970839344863_5698375846282657501_n      A lucrat ca economist, apoi și-a deschis propria agenție imobiliară, specializată în dezvoltarea de rețele de supermarket-uri și mall-uri. Când piața imobiliară a început să cadă, a decis că trebuie să facă o schimbare în viața lui. S-a căsătorit cu Elena, pe care o cunoștea de ceva vreme, și au plecat în Italia. Acum deține un restaurant în Torino, care se află pe primul loc în clasamentul restaurantelor de carne din Piemonte. Drumul până la reușită a implicat și sprijin, dar, mai ales, multă muncă. Mihai Stănculescu și-a calculat pașii și a mizat mereu pe experiența profesională. „Am lucrat împreună cu cumnatul meu într-o firmă care se ocupa de sisteme de evacuare fum, amenajări de restaurante etc. După o perioadă l-am convins să deschidem un restaurant”, povestește Mihai despre începuturile aventurii din Torino. Desigur că existau deja multe restaurante, însă el a găsit acel ceva care să-l deosebească de oferta existentă. „Voiam să deschidem un restaurant de carne (tatăl meu a fost Director General la Abatorul Râmnicu Vâlcea timp de 25 de ani) cu tema Dracula. Aveam un prieten, Fabrizio Modina – profesor la universitatea de Moda din Torino, și el a fost cel care ne-a explicat că Torino face parte din Triunghiul Magie Neagră și Magie Albă. Am început să dezvoltăm ideea și așa s-a născut La Casa del Demone. Am venit pe piață cu o calitate în plus în privința cărnii,  tratăm rase de carne Angus Argentina și Black Angus USA. Torino este un oraș plin de restaurante normale, iar noi am venit pe piață cu un Restaurant original ca design, servicii și produse. în Italia nu era o obișnuință conceptul de Cocktail Bar and Grill. Am reușit să îmbinăm serviciul de Cocktail cu serviciul de cină.”

la-casa-del-demoneÎn restaurantul cu specific dark, rezervările se fac cu ceva timp înainte, ca să poți prinde o masă liberă. Un decor inedit și mâncare gustoasă, un meniu diversificat, ce împacă orice gusturi. Cât despre triunghiurile de magie, de care pomenește Mihai, nu toată lumea știe ca una din piețele orașului formează un triunghi de magie alba cu Lyon și Praga, și unul de magie neagra cu Londra și San Francisco.

„Cumnatul meu, Roby, a fost cel care m-a susținut în această afacere, el fiind și asociatul meu. Dacă ne uităm la clasamentele pe piață, suntem pe primul loc la restaurante de carne în Piemonte”, mai spune Mihai. casademonelocale_03

Recunoaște că a făcut multe schimbări care i-au marcat destinul și că toate s-au dovedit a fi bune. Muncește timp de 14-16 ore pe zi, iar cele mai importante lucruri pentru el sunt: familia, seriozitate în tot ceea ce faci și prietenii.

14500447_1459017097448382_2191058612432384040_o

Succesul lui Mihai este un rezultat al educației, experienței și al abilităților de a folosi oportunitățile, totul echilibrat de familie și de calitatea prietenilor.

Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections. Oamenii sunt legați între ei prin povești. No matter the distance, there are connections.

Foto arhiva personală Mihai Stănculescu și Tripadvisor