Despre cum devine ziua de 40 de ore și românca ce va reuni generația 50+ din Canada

23415992_1529933057093066_1300009763_n     Născută în Ploiești acum 50 de ani și emigrată în Canada de 15 ani, a făcut parte din prima echipă McDonald`s din România, a schimbat mai multe domenii de activitate, iar azi este consultant de carieră la Colegiul Mohawk din Hamilton pentru cei care doresc să-și găsească drumul profesional. A fost nominalizată și premiată printre primii 25 de imigranți din Canada, pentru că de când locuiește acolo s-a implicat în numeroase acțiuni de voluntariat fiind premiată pentru contribuția ei la îmbunătățirea comunității: Mohawk College Community Award (octombrie 2010), Volunteer Hamilton – Community Builder Award (aprilie 2015) și Absolutely Fabulous Women over 40 – Community Award (februarie 2016). Acum se ocupă de ultimele detalii ale celui mai de amploare eveniment din diaspora română din Canada „Sărbătorim! 50 de ani din 150! Împreună”, un concept gândit și pus în practică de ea, alături de o echipă de nădejde, pentru că așa cum spune Gabriela Covaci, „numai echipa aduce succesul”. Cum a reușit să facă și cum face atâtea lucruri într-o țară străină, pe lângă serviciu, casă și familie, ne spune chiar ea, o adevărată forță care catalizează alte forțe benefice.

23414546_1529894287096943_540342402_nMai întâi mi-a povestit cum a plecat în Canada. A luat această decizie cu soțul și au emigrat împreună cu băiatul de 11 ani atunci, iar ea era însărcinată cu al doilea copil, pe care l-a născut pe tărâm canadian. Simțeau că în România nu aveau perspective, iar plecarea părea o variantă care să le dea mai multe șanse de a mai putea face ceva cu viața lor cât erau încă tineri. Cum a fost adaptarea peste ocean? „Eu, personal, nu am așteptat minuni de la Canada, eu am vrut mai întâi să-i dau Canadei ceva până să-i cer. Ea deja mi-a dat libertatea și cetățenia, acum era rândul meu. De acomodat, am făcut-o într-o secundă, din trei motive: eu îi trăsesem pe toți după mine, să iau din presiunea, de pe umerii soțului și, în al treilea rând, trebuia să reușesc și asta trebuia să se întâmple IERI! Bariere sunt și în țara în care te-ai născut, important este să vezi unde le este butonul de deschidere. Sunt extrem de multe lucruri pe care nu le știi, acum poate este mai simplu decât acum 15 ani, că totul este atât de mulat pe informație. Atunci nu erau decât forumuri și foarte puțină informație oficială. Când înveți făcând, cum zic canadienii, nu este așa ușor. Dar lucrurile se aranjează, nu trebuie să disperi, și trebuie să vezi partea plină a paharului mereu.” Mai întâi a lucrat ca asistent manager într-un restaurant, cu un salariu minim. A apelat la un consultant de carieră român care i-a dat niște puncte orientative în privința carierei, apoi a lucrat în marketing, ca trainer, a obținut mai multe certificări și a studiat consilierea în carieră la Colegiul Mohawk din Hamilton, unde a și rămas să lucreze ca și consultant de angajare. În paralel, Gabriela a avut și are o intensă activitate de voluntariat, foarte apreciată în rândul comunității canadiene și care i-a adus premii importante.

23432868_1529893910430314_1162150455_oDar odată ce ai ales o schimbare atât de mare, cum e emigrarea, intervin și alte schimbări în viață. Gabriela spune însă că la ea schimbările au fost chiar un stil de viață, ca un Săgetător cu fire rebelă ce e. „Am să dau doar câteva exemple, cât de cât într-o ordine cronologică. Când am decis că vreau să am primul copil. Andrei este unul din cele două minuni pe care viața mi le-a oferit. El mi-a schimbat mult existența în 1992, când îl aveam doar pe el. Apoi plecatul meu dintr-un serviciu la stat (adică sigur) într-o companie multinațională. Când am plecat la McDonald’s,  părinții mei erau în șoc, nu vorbeau decât de serviciul meu sigur din spital și de cartea mea de muncă. Ce ridicol, ce greu era să-i înțeleg, greu îmi este și acum, sincer, și încă mai încerc să le schimb concepția, deși este cam o cauză pierdută. Apoi m-am îndrăgostit, și încă sunt îndrăgostită! Eu am o relație specială cu soțul meu, nu știu cât de mult m-a putut schimba, dar cu siguranță mi-a marcat destinul. Schimbarea de țară și emigrarea au fost o decizie pe care am luat-o împreună și nu regretăm nicio secundă schimbarea făcută. Nu știu dacă am fi putut realiza în România în acești ani tot ce am realizat împreună cu familia mea aici. Am să închei cu decizia de a voluntaria, implicarea mea în comunitate și în afara ei și, nu în ultimul rând, ajutorul necondiționat pe care îl ofer. Implică mult timp, multă dedicație, multă energie, dar nu aș fi unde sunt acum în ceea ce privește imaginea mea, dacă nu făceam acest lucru.”

23439501_1529934827092889_1204562930_nAșadar, Gabriela are un job, face voluntariat, are o familie, doi copii de crescut, sigur că am întrebat-o cum reușește să facă toate acestea. „Cheia succcesului este simplă: dacă ai în jurul tău două ingrediente de bază ca susținători: familia și comunitatea, ziua ta devine atunci de 40 de ore! Întrebări de genul CUM POțI, CâTE ORE ARE ZIUA TA, CUM DE REUȘEȘTI SĂ FACI CE FACI le tot aud de 15 ani. Poți să faci orice dacă vrei, dacă nu vrei, atunci găsești scuze, nu că nu ai putea să faci! Ziua mea are fix 24 de ore. Trei ani de zile cât am făcut masteratul, aveam școală, serviciu și lucram și jumătate de normă ca profesor, și nu am oprit motoarele deloc! Am reușit cu o medie de 4.2 ore dormite să fac totul așa cum am dorit și să termin si un GPA (medie) de invidiat! Cât despre cum reușesc, eu cred în ce fac și, dacă mă apuc de ceva, sunt trup și suflet acolo. Eu nu fac lucruri cu jumătate de implicare și de aceea ies, pentru că pozitiv atrage pozitiv în aceste cazuri. Eu nu încerc să-i schimb pe cei care nu cred în mine, mă uit mereu la ce fac, ce inițiez, câte vieți am schimbat și mai ales cred că am creat un val de exemple că se poate lucra în echipă și că numai echipa aduce succesul.” 23468580_1529894080430297_1055103024_o

Spune că anul 2017 a fost unul magic pentru ea, că pe parcursul celor 15 ani de Canada a câștigat distincții, dar doar anul acesta au fost trei, una după alta. Cea mai „caldă” fiind TOP25 Canadian Immigrant Awards”: „În fiecare an se aleg 25 de Canadieni care nu au fost născuți în Canada, dar care au făcut o diferență prin prezența lor în această țară. Procesul este unul destul de lung. În ianuarie, în fiecare an se deschid nominalizările. Propunerea vine de la o organizație cu care voluntariezi, dar apoi îți cer tot felul de alte scrisori de recomandare. La trei luni după nominalizare, pe 8 MARTIE am primit un email”. Iar acesta confirma că fusese desemnată printre primii 25 de Imigranți din Canada. „Din Martie până în Aprilie 2017 a fost o lună de foc, mă trezeam și nu-mi venea să cred ochilor….Magdalena Manea, un jurnalist și un blogger din Canada, a scris povestea mea, am tradus blogul ei în engleză și l-am pus pe blogul meu ( nu de alta, dar eu nu puteam scrie atât de frumos ca Magda). Alte patru bloguri din Canada, Europa, inclusiv Romania, au început să invite lumea să voteze! Foști colegi din România care încă sunt acolo sau care acum sunt în lume plecați și-au invitat colegii să mă voteze. Comunități de români din alte provincii și din US invitau comunitatea să mă voteze. Am văzut atunci la cald, ce înseamnă o comunitate unită!”

Dar povestea merge mai departe, Gabriela va scrie istorie, la propriu, prin evenimentul pe care l-a pregătit alături de o echipă formidabilă, eveniment la care am onoarea de a participa și eu ca invitată. Este vorba de „Sărbătorim! 50 de ani din 150! Împreună!”, care va avea loc pe 25 noiembrie: „Am inițiat acest eveniment pentru că am vrut să fie un fel de “THANK YOU” pentru cei din Canada care au facut posibil ca eu să câștig acest premiu de TOP25! Eu am fost doar motorul, scânteia sau cum vrei să-i spui. Restul este o echipă care face posibil acest event și o armată de oameni care acordă sprijinul ca să se realizeze. Ecoul acestui eveniment va putea fi urmărit pe pagina evenimentului http://www.romania-oiubirefixa.com și nu am să spun nimic mai mult acum decât că totul va fi EPIC și NEMAIÎNTÂLNIT!”. Desigur, că voi relata detalii și eu de la fața locului.

23416078_1529894177096954_674894504_n„Mottoul meu este : TOTUL ÎN VIAȚĂ SE ÎNTÂMPLĂ CU UN SCOP. NIMIC NU ESTE ÎNTÂMPLĂTOR. Deci nu regret nimic, eu nu am avut o viață foarte simplă și mereu lucrurile mi-au reușit, dar cu multă muncă. Deci nu încerc nici să schimb și nici să mă întreb de ce? Încerc mereu să schimb doar lucrurile pe care le pot controla”.

Un traseu deloc ușor, în care deciziile de schimbare au jucat un rol important, dar dublate de muncă și ambiție. Gabriela Covaci, care a reușit prin această rețetă să împingă standardele și să rescrie comunitatea românească din țara frunzei de arțar, printr-o nouă viziune asupra spiritului de echipă și a relaționării. Generația 50+, la 150 de ani Canada, va scrie istorie. Așa cum am mai scris, reprezintă generația limbajelor Fortran și Cobol, sunt cei care citeau cărți de autori interziși și ascultau muzică pe casete răsucite cu creionul. Sunt cei care și-au rescris propriile destine, dar au o iubire fixă- România.

Gabriela Covaci deține un master în educație la Universitatea din Michigan și este consultant de carieră, iar în urmă cu zece ani a înființat organizația non-profit RoCaTeach, care oferă evenimente și diverse programe pentru copiii proveniți din familii multiculturale.

 

Foto și video Gabriela Covaci

Despre iubirea la 40+ și clipa prezentă

hourglass-1716428_960_720   Nu-i așa că, atunci când eram noi mici și auzeam că cineva are peste 40 de ani, ziceam că e bătrân? Practic îl consideram uzat și nedemn de luat în calcul. Pentru că, într-adevăr, vedeam oameni obosiți și blazați la acea vârstă. Ca niște soldați disciplinați, care își fac datoria de a avea o casă, familie cu copii și un serviciu. De distracție, nu auzeam prea des să fie. Și, uite, că odată cu creșterea noastră s-a produs și o prelungire a duratei de viață. Ca un fel de bonus sau, poate, o șansă să învățăm mai multe. Periodic primim știri despre cât ar fi programat omul să trăiască. Și tot în copilărie era de domeniul fantasticului să auzi că cineva a atins suta. Acum pare ceva obișnuit să se vehiculeze că undeva, pe diferite locuri de pe glob, sunt oameni care serbează lejer 100 ani, și chiar mai mult. Că au fumat, au băut, au avut o viață palpitantă. Toată lumea întoarce pe dos acele cazuri și încearcă să afle secretele. Sau măcar unul singur. Dacă există o rețetă să trăiești mult, de ce ți-ai dori să trăiești mult, cât timp ambalajul se uzează? Că oamenii nu s-au păstrat și tineri, ci au îmbătrânit și au stagnat la un moment dat. Cu siguranță însă că interiorul și sistemul de comandă s-au menținut la parametri funcționali multă vreme.

Cu o creștere a ratei de vârstă, vorbim acum despre activități, reinventare, decizii și iubire la 40+ ca despre niște lucruri normale. Chiar sunt împinse fără rezerve către 50+. Oamenii iubesc la aceste vârste fără să se rușineze, pare că perioada aceasta încarcă bagajul memoriei ce va avea cu ce să se bucure la vârste matusalemice. Căci și capacitatea de arhivare s-a modificat. Perioada aceasta va fi probabil declarată una în curs de maturizare și va fi asociată cu potențialul iubirii. Segmentul de vârstă 40+ este cel mai frământat de problemele sentimentale și cel mai vulnerabil. Trecut prin focul și sabia iubirii, dezamăgit, rănit, suspicios, dar încă vizitat de fluturi, acest eșalon greu încercat pare să aibă perspectiva unei rescrieri de traseu, pentru a nu trece prin perioade mai dese de agonie, decât de extaz. Dacă se vor resimți altfel coordonatele spațiului și timpului, ne întrebăm dacă nu cumva și sentimentele se diluează.

Nu lipsesc nici articolele științifice despre o schimbare privind percepția asupra timpului. Mai accelerat, mai scurtat, rezonanțe modificate ce afectează axele, iar în tot acest vârtej se pierd răspunsurile la „Cum îmi găsesc pe cineva la 40+?”. Acest purtător de informații prin Univers, care este omul, își cere drepturile de a iubi și a fi iubit fără a-și face curat în bagaje. Prea repede se întâmplă lucruri, mai mereu nepregătit, cu o colecție de diplome de școli absolvite, dar uneori repetent la cursurile vieții. Rătăcitor prin avalanșa cauzată de explozia tehnologică, sfaturi și motivaționale, diete minuni și abonamente la sală, stalker al predicțiilor astrologice pentru larg consum și vânător de promoții prin magazine, proiectant de sateliți și mânuitor de drone, replicat în n conturi pe rețele de socializare, consilier de ocazie pentru prieteni și priceput în atâtea domenii, ființa de 40+ sare adesea peste ce este mai important: trăirea clipei prezente care-i recompune sufletul în permanență. Fericirea nu e la orizont, ci la cel mult un pas distanță de inimă. Sau un click, ca să fim în ton cu vremurile.

Foto pixabay.com

Despre magia începuturilor

start-2465624_960_720     Azi vorbeam cu fiica mea despre lansarea noii mele cărți, „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire” (ce urmează să apară la Editura Univers), și mi-a spus că sigur am emoții, dar nu aceleași ca la prima carte. Am emoții la fiecare carte, dar cele de la debut nu vor putea fi egalate ca intensitate. Sentimentele erau accelerate de necunoscut, de elementul de noutate, de ceva ce nu puteam să prevăd, estimez și controlez. Dar, în același timp, erau legate de o așteptare cu nerăbdare și curiozitate. La fel cum te duci pregătit la o întâlnire, dar ai impresia că nu vei fi suficient de pregătit, însă nu dorești să o ratezi în ruptul capului. Și atunci ne suprasolicităm, mergând adesea dincolo de punctul limită stabilit inițial, pentru că simțim că putem, pentru că simțim că ne cresc aripi.  În mod cert, pentru mine, fiecare carte e un început, dintr-un trunchi al începuturilor.

Începuturile ne animă și ne dau impulsul pentru acțiuni pe care nu aveam curaj să le facem, ne reevaluează și ne deschid orizonturi. Scriitorul Hermann Hesse spunea că „Începuturile sunt pline de magie”, tocmai pentru că, uneori, ne dau puteri supranaturale. De aceea oamenii blazați, prinși în rutină, plictisiți caută, adeseori în mod inconștient, motive care să-i resusciteze. Indiferent că este vorba de carieră, relație, stil de viață. Interacțiunile umane, hobby-urile cultivate, obiceiuri hrănite pot duce la începuturi. E suficient să existe undeva un strop de noutate și de apreciere exterioară, ca să se producă acea scânteie care să ne facă să ne simțim alți oameni. Nu suntem altfel, ci variante ale noastre îmbunătățite, pentru că viața probabil este despre reinventare și regăsire de noi resurse în noi înșine. Începuturile sunt pline de magie, poate nu ne amintim imediat când am avut ultima plimbare prin parc sau cea mai recentă seară romantică, sau cel mai complex proiect la job, dar cu siguranță ne amintim de prima plimbare romantică în parc și primul proiect reușit. Sau de prima vindecare după o suferință sufletească, și mai puțin după o recentă gripă gravă. Pentru că acelea au rămas ca restarturi ale propriei noastre conștiințe, jaloane în treptele de evoluție, și sunt pline de magie tocmai pentru că uneori nu ne vine să credem că am fost acolo. Magia constă și în faptul că, atunci când nu suntem bine cu noi înșine, ne mai întoarcem la acele jaloane și simțim nevoia unui alt început. Am putea spune că un om e și suma începuturilor sale.

Foto pixabay.com

Despre o afacere cu „zboruri” și un marketing inovator

GabrielaLungu     La doar 26 de ani a preluat conducerea firmei Ogilvy PR, iar la 30 de ani a lansat împreună cu doi „veterani” ai industriei- Ioana si Stefan Iordache (Leo Burnett) proiectul antreprenorial THE PRACTICE, devenit un nume de referință pe piața de comunicare. După șase ani, a fost recrutată de rețeaua Weber Shandwick pentru a coordona o parte din business-ul lor la nivelul regiunii EMEA și a plecat la Londra. A urmat experiența TBWA\London și plecarea la Praga. A fost cea care a demarat campania de rebranding a firmei Aoro redenumit Notino. Cu asemenea mobilitate și reușite, Gabriela Lungu a creat propriul concept- WINGS Creative Leadership Lab și dovedește că la 40+ îți poți schimba destinul profesional cu succes.

Am întrebat-o care a fost cea mai dură perioadă din cariera profesională: „Scoala cea mai dura a fost fara indoiala Londra. Din punct de vedere profesional am impartasit si am acumulat in egala masura, dar din punct de vedere personal am invatat enorm, de multe ori ‘the hard way’. Londra va ramane intotdeauna o experienta dulce-amara, care m-a facut sa devin militant pro-diversitate si pro-feminism, concepte carora le acord astazi o cu totul alta importanta.” Deși e o înșiruire de nume sonore de branduri și de orașe faimoase, drumul nu a fost ușor. Este ceeea ce m-a tentat să aflu cum poate fi obținută reușita într-un mediu altul decât cel de acasă, pentru că, oriunde a lucrat, Gabriela și-a pus propria amprentă pe afacere. În agenția Ogilvy a lucrat zece ani și a parcurs toate treptele ierarhice de la junior creative la senior management. Odată drumul deschis, munca a fost marele aliat, pentru că e interesant ca, într-o lume care se ocupă de croiala succesului, să reușești să ai succes: „Prioritizand cariera fata de alte lucruri din viata mea. Muncind – mai mult decat media. Punand multa energie si pasiune in fiecare lucru pe care-l fac – mult mai mult decat media. Invatand non-stop. Reinventandu-ma constant. Raspunzand cu mult curaj oportunitatilor, chiar cautandu-le activ cateodata.”, spune Gabriela Lungu.

gl2Despre etapa Aoro, actual Notino, celebrul magazin online de cosmetice, spune că a fost o experiență foarte intensă: „ Global CMO e un rol asa de complex; am facut in 5 luni cat intr-un an, sau chiar mai mult, si asta mi-a placut la nebunie. A fost prima data cand am lucrat de partea clientului (mai lucrasem in roluri de coordonare regionala, dar doar de partea agentiilor de comunicare) – deci a fost foarte interesant sa inteleg cum stau lucrurile de partea cealalta a mesei de discutii. Sunt foarte mandra de ce am reusit sa fac acolo, mai ales in timp asa de scurt. Una peste alta a fost o experienta foarte utila, care mi-a relevat cateva lucruri despre mine ca om si profesionist.”  Astfel, Gabriela a considerat că a venit momentul să-și lanseze propriul proiect: „WINGS Creative Leadership Lab este al doilea proiect pe cont propriu din viata mea. Primul a fost THE PRACTICE (azi MSLGROUP The Practice), si a fost un succes nu doar local, ci international – pe perioada leadership-ului meu agentia a ajuns sa fie cotata ca una dintre cele mai creative agentii de PR din lume. Noul proiect este unul la care ma gandesc de multi ani; dar cred ca abia acum, la aceasta varsta si cu experienta solida, nu doar locala ci si internationala, diversa si relevanta din spate, este intr-adevar un proiect fezabil, credibil, cu potential de a deveni unul de succes. Revenirea la munca pe cont propriu este pentru mine absolut de senzatie – sunt o fire antreprenoriala, deci ma simt ca pestele in apa. Este un laborator nomad de leadership creativ, care zboara peste tot in lume si le da aripi oamenilor cu potential din industriile creative pentru a-i ajuta sa-si atinga si cele mai inalte obiective. Va invit sa cititi despre noi pe www.wings-lab.com.”

gl1Deși abia a venit pe lume, WINGS lab are o agendă încărcată: va zbura în Spania și România luna viitoare, apoi în decembrie și ianuarie va ateriza la Londra. Gabriela Lungu vine cu lecția construirii carierei cărămidă peste cărămidă, cu valorificarea fiecărei experiențe, oricât este de grea, cu acel curaj, care poate părea nebunesc, de a încerca lucruri noi și, mai ales, de a se reinventa. Pentru că nu e ușor să te faci remarcat într-un domeniu concurențial și să iei decizia de a pleca din firme de renume. Și, dincolo de toate acestea, arată că vârsta reflectă pragul maturizării și indică momentul când să faci o schimbare, așa cum îți place. Gabriela locuiește la Praga cu soțul ei, consideră acest oraș ca unul dintre cele mai romantice din Europa. La cât mai multe zboruri, WINGS lab!

 

 

Despre sisteme de supraveghere și iertare

amazing-736875_960_720      Fiecare știe că, atunci când cineva te-a dezamăgit/supărat/înșelat/trădat, iertarea înseamnă liniște și tot zbuciumul cauzat de suferință s-ar duce. Însă, la fel, oricine știe că este îngrozitor de greu să ierți pe cineva care ți-a produs ruptură în suflet. Iertarea vine în raport cu rana lăsată. Dacă a fost mai mare, vei ierta mai greu. Faptul că oamenii aflați la supărare recurg la diverse forme de terapie, în mod inconștient uneori, cum ar fi aderarea la diverse grupuri, refugiul în diverse hobby-uri, chiar și mersul la biserică, demonstrează că oricine e convins în sinele lui că iertarea înseamnă de fapt uitare și o regăsire de repere. Iar rescrierea acestui program se face deloc ușor și în funcție de fiecare persoană. Nu toți iertăm la fel, nu toți uităm la fel.

Oamenii nu iartă ușor din două motive, în general: din orgoliu și din neîncredere. Orgoliul de fapt ajunge să deterioreze comunicarea și accentuează ruptura, apoi duce la distanțare. Neîncrederea este legată de o perspectivă similară care se poate repeta. Când sursa tristeții tale este o persoană în care ai investit emoțional, se produce o prăbușire a unei întregi lumi. Poate par cuvinte mari, dar fiecare dintre noi creează o lume în relație cu cineva, indiferent de ce tip este aceasta. Apoi, se face un fel de renovare, se cară molozul, se desenează o altă proiecție. Dar mai mult ca orice, întreg sistemul de supraveghere e dublat. Pentru că cine își mai dorește o dezamăgire? Recunoașteți ușor oamenii dotați cu asemenea sisteme de supraveghere, veșnic în gardă și cumva neliniștiți. Când ai fost rănit de mai multe ori, simțurile devin atât de ascuțite, încât se schimba frecvența comunicării și nu mai rezonezi cu alte persoane. Bănuiala, îndoiala, cercetarea ocupă un spațiu mai mare în gama instrumentelor de cunoaștere și contează mai mult decât o evaluare obiectivă. Demersul nu mai este autentic și apar erori. Pentru că bănuiala ajunge să fie o idee, dar care nu are mereu de-a face cu adevărul. Relația devine un fel de proces, în care cei implicați vin mereu cu probe de vinovăție și nevinovăție.

Iertarea vine odată cu uitarea și doar printr-o educație intensă și cultivată putem înțelege că a ierta pe cineva înseamnă a reașeza regulile comunicării. Cu cât e mai mare numărul dezamăgirilor în privința oamenilor, cu atât mai mult vor amorți emoțiile, raționalul activat de acel sistem de supraveghere va prelua conducerea. Iar atunci oamenii au rețineri să vorbească despre lucrurile care provoacă disfuncții. Cea mai scurtă și bună cale rămâne comunicarea deschisă și pe cât posibil de sinceră. A ierta pe cineva înseamnă să te ierți pe tine, acolo unde ai fost slab, să recunoști că și tu ai înclinat balanța, a ierta înseamnă să termini o poveste pentru a putea începe alta, pentru că cei care intră în viața ta nu fac parte din povestea trecută și nu vor putea trece de sistemul de supraveghere.

 

Foto pixabay.com