NOUTĂȚI: A apărut cartea „Povești scrise în palmă”, vezi detalii în josul paginii!

o generație de povești și sentimente

  • Ce se întâmplă când cad voalurile

    Ce se întâmplă când cad voalurile

    Este adevărat că societatea românească, în mare parte, este patriarhală, încă există domenii în care predomină bărbații, iar aici putem încadra și literatura. La fel de adevărat este că, în ultimii ani, numărul scriitoarelor a crescut vizibil, ca și cel al editoarelor. Cu toate acestea, încă nu putem vorbi de o egalitate de gen în […]

  • Despre artă ca nevoia de a desena ferestre în ziduri

    Despre artă ca nevoia de a desena ferestre în ziduri

    Omul, de-a lungul secolelor, a uitat să mai aibă grijă de sine, de acea aură care, în timp, s-a subțiat. Dar păstrează în ADN germenii creației, poezia fiind doar una dintre dovezi, dar poate primordială. Mai întâi a fost Cuvântul. Mai întâi a fost Poezia sau Proza? Cu aceste manifestări ale creației, avem toate șansele […]

  • Conectați, dar singuri

    Conectați, dar singuri

    În aceste vremuri avem tot ce ne trebuie pentru a putea fi conectați în orice moment, pe întreg mapamondul. Însă în mod paradoxal, suntem mai singuri ca niciodată, spune poeta Alina Monica Țurlea, care locuiește la Roma, în Italia. Pe timpul pandemiei a scris o carte în limba română, „Academia însinguraților”, pentru că a simțit […]


Ai citit „Povești scrise în palmă”, cea mai recentă carte semnată de Corina Ozon?


Norii din lift ( fragment)

„Camera era la mansardă. Până la ultimul etaj se ajungea cu un lift ca o operă de artă, cu grilaje dantelate şi o clanţă cu un cap de leu. Uşa din exterior se închidea şi deschidea ca o armonică. Te întorceai în alt timp. Cel pe care nu-l cunoşti, dar îl ştii doar adulmecand obiectele din jur. Ai impresia ca l-ai mai visat şi că ai mai fost cumva acolo. Mobila albă, jaluzelele de culoarea tutunului, gresia ca o tablă de şah.

Când am ieşit pe terasă, am simţit că aş putea atinge soarele. Am suflat spre el rotocoale de fum de ţigară ca să-l îndepărtez, să se facă mai devreme. Voiam să prelungesc timpul. Norii intrau pe fereastră şi pluteam pe ei ca pe un pat de vată moale. Jos vedeam blocurile mici şi rufele fâlfâind ca nişte aripi. Mă ţineam râzând de perdelele din margele ce îmi jucau între degete. Voiam să păcălesc norii, să îi mai ţin în viaţă. Ştiam că soarele îi va topi într-o ploaie şi vor deveni aburi.

Am stins ţigările când soarele era la crepuscul. Am ieşit din lift închizând încet uşa armonică. Voiam să se păstreze acolo timpul cu norii şi mansarda, să le găsesc la fel când mă voi întoarce.

Când am ieşit în stradă, am văzut scrisul tău pe braţul meu: Ne-am întâlnit de prea multe ori în altă viaţă sau ne vom întâlni mai mult într-o viaţă viitoare.”