NOUTĂȚI: A apărut cartea „Povești scrise în palmă”, vezi detalii în josul paginii!

o generație de povești și sentimente

  • O stare a singurătății profunde

    O stare a singurătății profunde

    Ca să simți o secătuire de sine nu înseamnă să ți se întâmple ceva groaznic, poți simți secătuirea pur și simplu din neant. Când simți că nu mai există nimic, „când toate ferestrele sunt închise. și nu pentru că le-a închis viața sau pentru că le-ai închis tu, ci pentru că asta este”. Aceasta este […]

  • Tiparele relaționale din basme, filme, cărți vs realitate

    Tiparele relaționale din basme, filme, cărți vs realitate

    Fericirea într-un cuplu nu are cum să fie continuă, la fel cum soarele nu strălucește pe cer tot timpul, spune Mihaela Campion, psihoterapeut din Chicago (SUA). Intrăm în relații cu mituri, nu cu dorința de a lucra în relație, ci cu dorința de a ne simți bine. Este în regulă dacă vrei să fii singur? […]

  • Să faci bine se învață, la fel cum iubirea se învață

    Să faci bine se învață, la fel cum iubirea se învață

    Despre cum și ce înseamnă să faci bine s-a tot scris și se vorbește. Unii zic să facem bine în tăcere, alții spun că trebuie strigat binele pentru ca alții să urmeze exemplu. Scriitoarea Ana Barton spune că a face bine este un act de disciplină, de rigurozitate, precum rugăciunea. Cu cât o practici mai […]


Ai citit „Povești scrise în palmă”, cea mai recentă carte semnată de Corina Ozon?


Norii din lift ( fragment)

„Camera era la mansardă. Până la ultimul etaj se ajungea cu un lift ca o operă de artă, cu grilaje dantelate şi o clanţă cu un cap de leu. Uşa din exterior se închidea şi deschidea ca o armonică. Te întorceai în alt timp. Cel pe care nu-l cunoşti, dar îl ştii doar adulmecand obiectele din jur. Ai impresia ca l-ai mai visat şi că ai mai fost cumva acolo. Mobila albă, jaluzelele de culoarea tutunului, gresia ca o tablă de şah.

Când am ieşit pe terasă, am simţit că aş putea atinge soarele. Am suflat spre el rotocoale de fum de ţigară ca să-l îndepărtez, să se facă mai devreme. Voiam să prelungesc timpul. Norii intrau pe fereastră şi pluteam pe ei ca pe un pat de vată moale. Jos vedeam blocurile mici şi rufele fâlfâind ca nişte aripi. Mă ţineam râzând de perdelele din margele ce îmi jucau între degete. Voiam să păcălesc norii, să îi mai ţin în viaţă. Ştiam că soarele îi va topi într-o ploaie şi vor deveni aburi.

Am stins ţigările când soarele era la crepuscul. Am ieşit din lift închizând încet uşa armonică. Voiam să se păstreze acolo timpul cu norii şi mansarda, să le găsesc la fel când mă voi întoarce.

Când am ieşit în stradă, am văzut scrisul tău pe braţul meu: Ne-am întâlnit de prea multe ori în altă viaţă sau ne vom întâlni mai mult într-o viaţă viitoare.”