Suntem în luna lui martie, mai exact în prima decadă în care femeia este sărbătorită ca simbol al permanentei renașteri asociată cu venirea primăverii. Am povești și despre bărbați, însă să acordăm zilele acestea prioritate doamnelor. Cea de azi a plecat la 19 ani de acasă, din Brăila, cu un bagaj de visuri și speranțe, deși părinții s-au opus. A intrat la mai multe facultăți, dar a ales să meargă la Sibiu, deși nu știa pe nimeni acolo. Astăzi este una dintre cele mai puternice voci locale și ajută femeile și copiii aflați în impas, a dotat spitale, școli și grădinițe, și oferă speranță, prin Asociația „Mâini unite”. A fost desemnată „Femeia anului în Sibiu” și continuă să facă lucruri care să schimbe în bine destinele oamenilor. Ana-Maria Micu este nu doar o femeie de acțiune, ci un om cald, spumos, plin de umor și o femeie echilibrată. Mamă, la rândul ei, de Răzvan năzdrăvan școlar, și soție cu o căsnicie împlinită.
„Mi-am dorit să urmez o facultate într-un oraș pe care încă nu-l cunoșteam , să cunosc oameni noi și locuri noi. Prin urmare am reușit performanța de a fi admisă la trei facultăți . Aveam de ales între Iași sau Galați și am ales Sibiul. Nu cunoșteam pe nimeni în Sibiu, însă am fost fascinată de oraș , oamenii lui și vibrația locului. M-am simțit ”acasă” chiar dacă locul îmi era totalmente strain. Și chiar dacă familia mea s-a opus initial , cu timpul s-au obișnuit și au revenit la sentimente mai bune. La 19 ani vrei să dovedești tuturor că tu în sfârșit ai crescut mare și poți cuceri lumea. Ca părinte (constat acum) că e al naibii de greu să-ți conduci copilul până la poarta maturității , să-i pui aripile și să-l lași apoi să zboare singur într-o lume nouă. Am ajuns la Sibiu într-un 27 septembrie cu un Trabant crem, cu tata în stânga mea și cu multe sfaturi care începeau cu “să nu….”. Am venit într-o toamnă pentru că toamna se numără bobocii și n-am mai plecat niciodată.” Astfel începe aventura Anei-Maria. Și, iată, acum se ocupă de „Mâini unite”, o organizație care a salvat multe suflete: femei abuzate, fără serviciu, alungate de acasă cu copiii…Povești de viață în care nu am vrea niciunul dintre noi să fim, dar ele există în jurul nostru. Ana-Maria are darul să strângă în jurul ei oameni, să coopteze prin energia ei acele persoane care rezonează la asemenea povești, și împreună să schimbe lucrurile. Iată cum s-a născut această adevărată rețea de salvare:
„Mâini Unite s-a născut la inițiativa unor mame care-și doreau ca drepturile copiilor să fie respectate atunci când sunt internați în spital. La momentul în care pui bazele unei organizații se presupune că știi ce ai de făcut și ai pregătirea necesară. Noi nu știam nimic , doar simțeam că trebuie să facem ceva. Așa că Mona Turcitu, o mamică cu inițiativă a scris o petiție pe care a numit-o „Lasati mamele sa se interneze in spital alaturi de copiii lor!” și de acolo s-a pornit o adevărată revoluție mediatică , fiind pentru prima dată în Romania când un grup de mame doreau o schimbare și o cereau autorităților unite într-un glas. Apoi au avut loc întâlniri și dezbateri cu instituțiile pe problema semnalată și toți se întrebau cine era în spatele nostru, cine ne conducea și cu ce drept mergeam noi să le cerem socoteală. Ei bine, pentru că în spatele nostru erau doar copiii noștri, viitorul țării și o dorință imensă de a face bine, am pus mână de la mână și am inființat Asociația “Mâini Unite” care funcționează din dragoste pentru copii, doar pe bază de voluntariat și activează în zona de social, educație , sănătate și oriunde ne permite statutul. Din 26 aprilie 2012 până în prezent am reușit să achităm intervenții chirurgicale atât în țară cât și în strainătate, să achiziționăm aparatură medicală pentru maternitate și spitalul de Pediatrie, să oferim consiliere juridică și psihologică, să dotăm grădinițe și școli cu echipamente necesare, să achizitionăm rechizite copiilor din categorii vulnerabile, să oferim hrană și să plantăm speranțe în sufletele celor care ne-au solicitat ajutorul. Uneori ne este foarte greu să putem răzbi printre toate piedicile și avem momente în care spunem “GATA !”, apoi apare câte o “coincidență fericită” prin care Dumnezeu confirmă anonimatul și o luăm de la capăt cu și mai mare avânt și determinare.”
Îmi spune că este sigură acum că tot ceea ce a considerat că a fost greu în copilărie acum îi folosește, că are o bază solidă pe care poate construi: „Am făcut școală într-un alt sat și am fost nevoită să mă trezesc la 5-6 dimineața pentru a prinde cursa care ne ducea la școală și uneori mă întorceam pe jos când tata nu mă putea lua și cursa trecea. Am păzit gâștele pe marginea șanturilor , am alergat porcii și vacile pe câmpuri, am strâns fânul , m-am scaldat în niște ape pline de broaște și lipitori și am mâncat căcăreze de oaie convinsă fiind că sunt bomboane. Tot eu mă prezentam că sunt “Ana-Maria și locuiesc într-un servici ” și nu pierdeam nicio ocazie să mă afisez în fața tuturor oamenilor de la oraș care treceau pragul Centrului de Cercetare al Orezului pe care tatăl meu îl coordona. Mulți ani mi-a fost rușine să spun cuiva că sunt de la țară , că nu am avut preocupările copiilor de vărsta mea, că m-am “jucat” de-a număratul spicelor,că m-am plimbat cu tractoarele și cu căruțele sau că am încrucișat în joacă soiurile de orez . Astăzi mă uit înapoi și îmi dau seamă că am avut o copilărie chiar frumoasă și că din lumea aia simplă de la țară mi-am luat multe principii de viață care sunt foarte valabile în societatea noastră modernă și actuală. În comunitatea aia mică când cineva iși construia o casă , se făcea o clacă unde toți sătenii buni de muncă erau prezenți și ajutau cu ce puteau de la gătit până la construit. Despre asta este viața ! Despre bucuria de a dărui și ajuta când cineva are nevoie de ajutor fără să aștepti nimic în schimb.”
Ana-Maria este un maestru al permanentei reinventări și adaptări, orice decizie de schimbare din viața ei o vede cu veselie și ca oportunitate, inclusiv momentul când a aflat că va avea un copil, iar ea să pregătea pentru o carieră în avocatură: „Copilul meu și-a făcut loc în lumea asta taman când mă pregăteam să devin “avocat celebru” și mi-a anulat toate planurile gândite la vremea aia pe următorii ani. Prin urmare , am fost nevoită să mă reinventez și să-mi refac toate planurile personale și profesionale. Cred că fiecare părinte își dorește tot ceea ce este mai bun pentru copilul său și face tot ceea ce poate ca asta să se întâmple. Prin urmare i-am acordat foarte multă libertate între : “să nu-și pună viața și sănătatea în pericol”, ”să nu distrugă lucruri”, ”să nu facă rău oamenilor”și l-am susținut în toate planurile lui mari și mici. Aș vrea să spun despre mine că sunt o mamă perfectă și că nu am greșit niciodată față de el , dar asta este o utopie. Fac multe greșeli , îmi cer scuze lui când dau cu bâta in baltă , ne luăm în brațe , ne iertăm și mergem mai departe. Îi spun de zeci de ori pe zi că il iubesc, îl susțin și mă îngrijesc de fericirea lui. Mai greșesc în schimb câte un fel de mâncare și clătitele lui preferate J ! Am auzit de atâtea ori în jurul meu “ai să vezi tu ce o să pățești când o să fie mare …”, că urechile mele au surzit pe vecie. Ca părinți facem tot ceea ce considerăm noi că este bine pentru el și dacă o să dăm cândva greș, tot noi o să suferim în rând cu copilul nostru nu cei din jur. Luna acesta l-am dus să viziteze Universitatea Cambridge din Anglia ca să aibe la ce visa până o să aleagă o facultate. N-am ajuns acel “avocat celebru” cum m-am visat în facultate , dar practic o altă avocatură alături de cel mai prețios client << copilul meu>> cu mandat de reprezentare pe viață.”
Ana-Maria Micu este dovada faptului că prin conexiunile umane poți face bine și acest mod de operare să devină un stil de viață, pentru a bucura viețile altora. Prin dedicația și încrederea ei, este un om care schimbă lucruri în jur și îi inspiră și pe alții. Cu modestie și fără să aștepte lauri. Chiar și despre premiul „Femeia anului” mi-a spus că e sigură că îl meritau și alții: „Eu doar am intermediat binele și am fost pe scenă să ridic premiul.”
Foto arhiva personală Ana-Maria Micu
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns