Fiecare știe că, atunci când cineva te-a dezamăgit/supărat/înșelat/trădat, iertarea înseamnă liniște și tot zbuciumul cauzat de suferință s-ar duce. Însă, la fel, oricine știe că este îngrozitor de greu să ierți pe cineva care ți-a produs ruptură în suflet. Iertarea vine în raport cu rana lăsată. Dacă a fost mai mare, vei ierta mai greu. Faptul că oamenii aflați la supărare recurg la diverse forme de terapie, în mod inconștient uneori, cum ar fi aderarea la diverse grupuri, refugiul în diverse hobby-uri, chiar și mersul la biserică, demonstrează că oricine e convins în sinele lui că iertarea înseamnă de fapt uitare și o regăsire de repere. Iar rescrierea acestui program se face deloc ușor și în funcție de fiecare persoană. Nu toți iertăm la fel, nu toți uităm la fel.
Oamenii nu iartă ușor din două motive, în general: din orgoliu și din neîncredere. Orgoliul de fapt ajunge să deterioreze comunicarea și accentuează ruptura, apoi duce la distanțare. Neîncrederea este legată de o perspectivă similară care se poate repeta. Când sursa tristeții tale este o persoană în care ai investit emoțional, se produce o prăbușire a unei întregi lumi. Poate par cuvinte mari, dar fiecare dintre noi creează o lume în relație cu cineva, indiferent de ce tip este aceasta. Apoi, se face un fel de renovare, se cară molozul, se desenează o altă proiecție. Dar mai mult ca orice, întreg sistemul de supraveghere e dublat. Pentru că cine își mai dorește o dezamăgire? Recunoașteți ușor oamenii dotați cu asemenea sisteme de supraveghere, veșnic în gardă și cumva neliniștiți. Când ai fost rănit de mai multe ori, simțurile devin atât de ascuțite, încât se schimba frecvența comunicării și nu mai rezonezi cu alte persoane. Bănuiala, îndoiala, cercetarea ocupă un spațiu mai mare în gama instrumentelor de cunoaștere și contează mai mult decât o evaluare obiectivă. Demersul nu mai este autentic și apar erori. Pentru că bănuiala ajunge să fie o idee, dar care nu are mereu de-a face cu adevărul. Relația devine un fel de proces, în care cei implicați vin mereu cu probe de vinovăție și nevinovăție.
Iertarea vine odată cu uitarea și doar printr-o educație intensă și cultivată putem înțelege că a ierta pe cineva înseamnă a reașeza regulile comunicării. Cu cât e mai mare numărul dezamăgirilor în privința oamenilor, cu atât mai mult vor amorți emoțiile, raționalul activat de acel sistem de supraveghere va prelua conducerea. Iar atunci oamenii au rețineri să vorbească despre lucrurile care provoacă disfuncții. Cea mai scurtă și bună cale rămâne comunicarea deschisă și pe cât posibil de sinceră. A ierta pe cineva înseamnă să te ierți pe tine, acolo unde ai fost slab, să recunoști că și tu ai înclinat balanța, a ierta înseamnă să termini o poveste pentru a putea începe alta, pentru că cei care intră în viața ta nu fac parte din povestea trecută și nu vor putea trece de sistemul de supraveghere.
Foto pixabay.com
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns