Despre o schimbare în viață ca strategie de supraviețuire

          A lucrat 18 ani în televiziunile naționale, pe domeniul Politic, deși a apărut și pe ecrane în calitate de moderator de emisiuni, cel mai drag îi e de munca de reporter. A transmis de la Vatican, de la conclavul de alegere a Papei Francisc, de la ceremonia de acordare a premiului Nobel pentru Pace lui Barack Obama, de la Washington, vizita oficială a premierului Victor Ponta. Spune că, în afară de Klaus Iohannis, nu a ratat niciun președinte, cât a fost jurnalistă. Acum este propriul reporter, pe blogul ei, unde scrie preponderent subiecte despre sănătate. De ce această turnură în carieră? Ne povestește chiar ea, Paula Rusu, pe care sigur o știți de la televizor. De doi ani trăiește cu un plămân și jumătate, la propriu. A vorbit în public la ONU, la STOP TB, iar acum militează pentru o Lege a tuberculozei.

O mare piatră de încercare în viața ei a fost acum trei ani, când a aflat că e grav bolnavă: „Datorită (nu din cauza, îndrăznesc să cred) tuberculozei am ajuns să cântăresc viața mea altfel. Am aflat greu că am tuberculoză, pentru că niciun medic din cei trei sau patru pe la care am trecut vreme de 5 luni, nu au bănuit că ar putea fi TBC. Motiv pentru care, deși tușeam îngrozitor, nu am făcut nicio radiografie, nicio analiză de sânge. Când în cele din urmă am aflat că ar putea fi TBC, a picat cerul peste mine. A fost devastator și chiar am sperat până cand mi-au ieșit analizele că nu e tuberculoză. Primul gând a fost, nu e adevarăt, nu poate fi tuberculoză. Al doilea gând, după ce am primit rezultatele, Doamne, oare am îmbolnăvit pe cineva? Răspunsul e da ,, am îmbolnăvit un coleg de muncă. A fost mai greu să duc “vina” asta decât tratamentul meu. Familia și prietenii au fost cei care au reușit să mă țină pe punctul de plutire, pentru că șocul diagnostcului e uriaș, colegii de serviciu au intrat în panică, iar spaima pe care am dus-o cu mine până au trecut toți prin testarea medicală a fost uriașă. Numai că, în afara colegului meu ghinionist, din fericire, nu am mai îmbolnăvit pe nimeni.”, povestește Paula modul în care acel diagnostic i-a schimbat într-un fel viața. „Am făcut 9 luni tratament de tuberculoză. Mă întrebi la ce a trebuit să renunț. Uite chiar nu m-am gândit în termenii ăștia. În afara tocurilor, la care a trebuit să renunț, fiindcă eram așa de slăbită, că abia mă țineam pe picioare, nu am simțit că renunț la ceva. Pur și simplu mi-am făcut o nouă strategie, una de supraviețuire, în care știam că e obligatoriu să îmi iau cele 12-14 pastile zilnice, în care știam că la o oră după ce le iau (le luam pe toate odată) nu mai sunt bună de nimic, mi-e rău sau pur și simplu sunt o legumă care nu poate să-și țină ochii deschiși, în care știam că, după ce trece răul medicamentelor, trebuie să-mi fac mâncarea pentru dieta ajutătoare pe care am urmat-o. Nu mă gândeam la ce a fost până atunci, singurul scop era să trec cu bine încă o zi, 9 luni. Nu am renunțat nici la nunta pe care urma sa o am. Atăt doar că dintre colegii de la televiziune nu a mai venit nimeni la nuntă, dar au venit toți prietenii noștri și a fost minunat în cele din urmă.”

Dacă i-a schimbat boala viața? „Dacă privesc azi în spate, văd lucrurile așa: viața mea până când m-am îmbolnăvit și viața după tuberculoză. A fost o piatră de hotar care m-a făcut să vad lucrurile altfel. Mi-am dat seama că sănătatea mea și a celor din jur e singura comoară pe care o avem, dar că nu suntem conștienți de asta. După ce am trecut și de operația de amputare a  plămânului stâng, știam că voi începe să îmi reașez viața, încă nu știam exact cum, dar știam că voi face asta, nu doar pentru mine cât și pentru cei care au povești asemănătoare cu a mea, și, mai mult, pentru cei care riscă să ajungă ca mine, dar cărora le doresc să nu li se întâmple niciodată. În noiembrie 2015, eram operată de 3 luni și căutam o direcție, de unde să încep să fac ceva. Așa s-a născut blogul. A fost suficient să ies în public să îmi spun povestea, ca din subteranele vieții medicale și chiar politice să iasă oameni cu povești similare împreună cu care azi încerc să fac mai mult. Așa am ajuns să vorbesc în fața adunării STOP TB de la ONU. A fost momentul în care mi-am dat seama că aș putea schimba ceva, cu adevărat, Asta se întâmpla în iunie 2016, în decembrie am demisionat din televiziune, iar acum, la 9 luni distanță, sunt la un pas de a vedea dezbătuta în Parlament, Legea Tuberculozei.”

Se dedică siteului ei, paularusu.ro, unde publică materiale din sfera Sănătății, despre situații grave, dar și despre lucrurile bune care se întâmplă în domeniul medical românesc, „pentru că oamenii au nevoie de informație verificată într-o lume în care teorii ale conspirațiilor de tot felul răsar din toate părțile: vaccinuri, medicamente minune, terapii cu apă de ploaie. E un proiect de echipă, una foarte mare, în care sunt implicați de la medici și personal medical, care luptă cu tuberculoza, până la cele mai mari și mai mici organizații care lucrează în domeniul social și sanitar. Dar, cel mai important, alături de noi sunt organizația ONU de luptă împotriva tuberculozei STOP TB și Organizația Mondială a Sănătății. De altfel, am ieșit cu toții în stradă la marșul de conștientizare a riscurilor tuberculozei din 24 martie pe care l-am organizat împreună cu Asociația Română a Bolnavilor de Tuberculoză. Aici e lista susținătorilor: Dr Lucica Ditiu, Executive Director Stop TB Partnership, Silvia Asandi, director general Romanian Angel Apeal, Ștefan Răduț, vicepreședinte ASPTMR, Marius Dumitru, președinte ARB TB, Iulian Petre, Federația UNOPA, Victoria Mihăescu, director programe Crucea Roșie Română, Radu Gănescu, președinte COPAC, Ioan Petre, Program Coordinator Carusel, Monica Albert, coordonator național Societatea Studenților la Medicină”. 

Am rugat-o să spună mai multe despre campania pe care o demarează privind Legea Tuberculozei, care e situația în România: „Pacientul cu tuberculoză e cumva atipic, zace în spitale cu lunile, deși ar putea fi lăsat acasă să-și continue tratamentul fiindcă nu mai e un pericol pentru nimeni, însă rămâne internat. O să mă intrebi de ce? Simplu, sunt oameni care provin din categorii sociale sărace, care odată ajunși acasă nu își mai permit drumul până la dispensarul TBC (biletul de autobuz/tren), fiindcă nu au venituri, îndată ce se simt mai bine, preferă să plece la muncă undeva, la negru de cele mai multe ori, ori să renunțe la tratament din lipsa banilor de transport. Aici iîcepe drama pentru toată lumea: boala revine, e mai gravă și cu rezistență la antibiotic, poate fi contagioasă, dacă inițial statul plătea în jurul a 200 de lei pe lună pentru tratamentul de TBC, la cazurile rezistente la antibiotic costurile ajung și la 10 mii de euro lunar. Așadar, e preferabil să îi ții pe oamenii ăștia în spital sau să-i ajuți în altă formă, ca să-și poată face tratamentul și să nu mai facă spitalele niste uriașe tuberculozerii. Îi putem ajuta cu tichete sociale cu care să le plătească transportul necesar, să le asigure bani pentru o alimentație suficientă pe perioada tratamentului. Apoi, legea e strâmbă în ceea ce privește acordarea concediului medical. Cineva care are tuberculoza clasică primește concediu pentru întreaga durată a tratamentului, dacă e rezistentă la antibiotice și trebuie să se trateze 2-3 ani (se vindecă și această formă gravă dacă tratamentul e dus la capat corect), este trimis în pensie de boală, care nu depășeste 400 de lei. Sunt niște lucruri care trebuie îndreptate și pentru care merită să luptăm cu toții, pentru că vorbim despre o boală contagioasă care poate afecta pe orice om, oricât de sănătos e el.”

În România mor în fiecare zi trei persoane ucise de tuberculoză. După două săptămâni de la inceperea tratamentului bolnavul nu mai este contagios. România exporta TBC în Europa, suntem țara din UE cu cel mai mare număr de bolnavi de TBC, spun datele adunate de Paula.

Paula Rusu și-a adaptat viața astfel încât schimbarea survenită prin boală să nu fie dureroasă și să o afecteze. Și-a transformat experiența într-un suport real pentru cei care trăiesc ce a trăit ea și a creat conexiuni pentru realizarea scopurilor. Platforma realizată de ea va fi de folos oamenilor și este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care cineva, odată răscolit de soartă, îl poate face în viața sa. Detalii despre demersurile Paulei le găsiți pe www.paularusu.ro.

Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections. Oamenii sunt legați între ei prin povești. No matter the distance, there are connections.

Foto Arhiva personală Paula Rusu