Despre frumusețe și scofala ei

     Zice-se că azi a fost Ziua Mondială a Frumuseții, stabilită în 1995 la inițiativa Comitetului Internațional al Esteticii și Cosmeticii (SIDESKO). Se dedică în special stiliștilor, designerilor, instructorilor de fitness, esteticienilor. Adică acelor categorii care ne ajută să ne simțim bine în pielea noastră cea de toate zilele. Pare că facem față cu greu asaltului de sărbători laice, religioase și păgâne.

Revenind la frumusețe, cu atâtea „ajutoare” a devenit accesibilă, am putea zice. Standardele sale sunt tot mai rigide și previzibile și, pe alocuri, plicticoase. Desigur că fiecare percepe frumosul după gusturile sale, ce e frumos pentru mine, nu e și pentru altul, sau alta. De ceva vreme mă tot gândesc ce scofală e să fii frumos și cred tot mai tare că nu e mare. Frumusețea atrage judecăți subiective și eronate, pentru că cine e atras ca un magnet de aspectul estetic al cuiva rareori va trece mai departe de anatomie și să ajungă dincolo de mușchiul inimii. Cei frumoși rar se vor regăsi unul cu altul și rar se vor simți atrași, pentru că vor deveni un amestec amorf, fără pete discordante. Doar un frumos e frumos și prin comparație și se poate clasifica într-un top. Cu atâtea instrumente de înfrumusețare la îndemână, cum spuneam, azi trăim un fel de invazie a frumosului. Frumosul e atât de prezent printre noi, că tinde să se banalizeze. Mai mult de atât, se oferă singur pe tavă și nu se mai lasă râvnit. De unde blazarea vânătorilor de frumos, care își pierd încetul cu încetul „prada” din cătarea puștii. Frumusețea deschide uși, e adevărat, și poate topi inimi, însă  nu garantează și trăinicia. Efectul placebo nu durează la nesfârșit și chiar și cei mai mari iubitori de frumos caută diversitatea.

Cred tot mai mult că cei urâți sunt fericiți, ei cu ei. Unui urât i se va părea că urâta lui e cea mai frumoasă și invers. Doi urâți se vor vedea frumoși tot timpul vieții lor împreună și se vor minuna întruna de asta. Cei vitregiți de un aspect arătos vor căuta să compenseze prin cultură și spirit. Urâți cu șarm, de care te poți amoreza la prima privire, sunt cei ca Serge Gainsbourg, Marc Anthony, Daniel Craig și lista rămâne deschisă. Dar, acești domni au ceva în plus: sunt celebri. Ce face urâtul de rând, cel anonim, ce șanse are el să se facă remarcat într-o lume invadată de frumusețe? Își exploatează calitățile ascunse și se folosește de ele. Acest lucru nu este desigur la îndemâna oricui. Însă frumosul poate fi eclipsat de gentilețea celui urât, deoarece frumosul consideră că simpla lui prezență e suficientă, iar repertoriul lui este sărac.

Pentru o frumoasă e și mai complicat. După etapa de admirație, frumusețea devine o chestie pentru care trebuie mereu să dea explicații, se transformă într-un motiv serios de concurență și rivalitate care poate duce la multe neplăceri și intrigi. Ceea ce o urâtă nu va stârni sunt gelozia și invidia, de aceea ea va avea liniște și, așa cum am spus, va fi fericită cu urâtul ei. Frumoasei i se va cere periodic să dea câte o bucățică din ea pentru a fi răsplătită, iar în timp, șanțurile din creierele unor frumoase se estompează. De ce să gândești când ești frumoasă? Și astfel se poate ajunge la generalizarea că frumoasele nu gândesc. Iar, când se mai întâmplă totuși să gândească, nu sunt prea credibile. Pentru că atracția pe care o provoacă este mai puternică, ori atracția nu are nevoie de argumente prea mari. Există și cazuri în care frumoasa pierdută în propria frumusețe să fie complet lipsită de apărare, pentru că s-a ocupat doar de epidermă. Asta nu înseamnă că nu are suflet și nu o doare.

Zicala „Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie” exprimă cel mai bine limitele în care viețuiește frumosul și trasează granița cu urâtul. Explică acele corespondențe matematice care se stabilesc între elementele a două mulțimi diferite. Inefabilul, prejudecățile, sentimentele sunt „vinovații de serviciu”.

Foto pixabay.com