Interviu cu Dana Săvuică: „Iubirea nu trebuie sa fie condiționată de rigorile impuse de societate”

     dana-6
   
       Eu cred că nu exagerez dacă spun că puțină lume măcar nu a auzit de Dana Săvuică, dacă nu o știe. O admiram din vremea când avea emisiune la un post de televiziune și numeroase activități în modelling. Deloc ușor și extrem de concurențial, unde, dacă nu ai potențial de valorificare, după o anumită vârstă ești pur și simplu dat uitării. Dana a știut să aplice cu măiestrie tot ce a acumulat în decursul experiențelor sale și să fie un model de femeie de succes. Ne-am cunoscut printr-o prietenă, care mi-a citit cărțile. Am aflat astfel că și Dana Săvuică le-a citit și că i-au plăcut. Nu am avut nicio îndoială în privința ei, este o persoană absolut fermecătoare, extrem de organizată și business, și foarte modestă. Nimic din fițele de podium, nimic din suficiența unor vedete mondene. O femeie care și-a construit cariera cu multă abilitate și inteligență, care muncește oricât este nevoie, este și mama lui Julie (22 de ani, înscrisă la Master), mereu îngrijită și zâmbitoare, un profesionist. Din luna octombrie, voi participa ca invitată la evenimentele sale „Trăiește inteligent”, despre care veți afla mai multe în continuare. Mi s-a părut interesantă o discuție cu Dana Săvuică pe siteul 35+, despre iubire, succes, eșec. Pentru că, dincolo de tot ce am spus, este o persoană care nu se teme să o ia de la început, dacă este nevoie. Mulțumesc, Dana, pentru prietenie!
Ești o femeie cu multe preocupări, activezi și ești un nume cunoscut în lumea modellingului, cea fashion, în mass media, business. Ai o carieră, o fiică, scrii pe blog, călătorești mult…Cine e Dana Săvuică atunci când nu e implicată în toate acestea, în momentele ei de liniște, când e cu ea însăși?
Mă consider o femeie normală, cu nimic mai presus decat orice altă femeie care dorește să-și trăiască viața frumos. Când sunt singură, mă bucur de liniștea care mă înconjoară, îmi place să citesc, să mă uit la un film bun, să mă plimb prin parc, să mă conversez cu câinele meu. Mă las în voia gândurilor mele, fac planuri, apoi le șterg, le refac și tot așa. Îmi dau seama că m-am schimbat mult de la fetișcana de la început, iar acum sunt mult mai selectivă cu ceea ce fac, chiar și în acțiunile mele de zi cu zi. Îmi place să ies cu prietenii, deși nu am mulți, cred că îi pot număra pe degetele de la o mână, dar sunt prieteni adevărați.
dana-10Se știe că în lumea modellingului nu este totul roz, că în spate e multă muncă, nu doar picioare frumoase și piele impecabilă, și o concurență acerbă. Cum ai reușit să te menții în aceleași cote de popularitate, extrem de pozitive, atâția ani?
Eu nu am mizat niciodata doar pe frumusețe, care este, dupa părerea mea, relativă. E adevărat că, printr-o întâmplare fericită am ajuns să activez în lumea show biz-ului, a modei și frumuseții, dar, nu că mă laud, fără inteligența și alegerile făcute, gândite bine înainte, nu cred că reușeam să rămân „pe val” cum se spune. În ziua de astăzi, oricine poate fi vedetă, o vedetă de „carton”, care apare și dispare, ca o cometă mai mult sau mai puțin strălucitoare. Eu vreau să fiu o stea…:))
Cum reușești să te menții atât de proaspătă, în ciuda agendei tale solicitante?
Îmi place foarte mult ceea ce fac. Mă consider o norocoasă din acest punct de vedere. Îmi aleg proiectele, oamenii cu care vreau să lucrez. Agitația asta continuă mă ține fresh, activă, cu nivel ridicat de vitalitate. Dacă te referi la prospețimea feței, asta este meseria mea. Fără această prospețime, lumea m-ar cataloga imediat la „căzături”, așa că fac eforturi să mă mențin frumoasă, tânără…dorită…
dana-2Fiecare dintre noi avem proprii demoni. Pe unii i-am înfruntat, cu unii ne mai luptăm. Ce nume au avut demonii Danei Săvuică și cum i-a exorcizat?
Timiditatea, celebritatea, tentațiile și teama de”gura lumii” și…pot spune sincer, lupta din mine pentru a lua deciziile corecte care nu erau cele mai fericite decizii pentru sufletul meu. Cred că, în timp, acumulând experiența în viațăși trecând peste multe obstacole, mi-am făcut curaj ca să trăiesc viața pentru mine și nu după cum vor alții.
Ce este iubirea pentru tine și cum o vezi acum, după bagajul emoțional acumulat?
Iubirea este pretutindeni. Am înțeles acest lucru destul de târziu în viață. Iubirea adevărată este atunci când te iubești pe tine și poți iubi pe cel de lângă tine la fel de mult. Iubirea nu trebuie sa fie condiționată de rigorile impuse de societate. Mie chiar mi se pare că acestea strică iubirea în timp. Iubirea înseamnă dragoste, libertate, liniște, respect, atracție și multe altele.
dana-5Ești de acord cu ideea că într-o relație totul este permis?
Da, dar ambii parteneri trebuie să fie permisivi. Dacă te gândești numai la tine, îl poți răni pe celălalt.
Regreți ceva ce n-ai făcut sau încercat?
Nu regret nimic doar, dacă e sa fiu sinceră, uneori n-am facut niște lucruri la timpul lor. Acum încerc să repar și sa recuperez acest timp pierdut .
Ce anume apreciezi la oameni și ce detești?
Îmi plac oamenii și tolerez multe lucruri la comportamentul uman, dar detest minciuna și falsitatea, snobismul ieftin și aroganța.
dana-3În prezent desfășori o caravană națională „Trăiește inteligent”. Cui se adresează și ce conține?
Am început o serie de evenimente încă de anul trecut, pe care am intitulat-o sugestiv „Trăiește Inteligent” și care are ca scop socializarea, informarea unui public targetat despre produse și servicii de calitate, apreciate și recomandate de mine.
Întrucât publicul care mă urmărește pe mine, își dorește să capete aceste informații, apeland la mesaje pe Facebook sau pe blog-ul meu, am considerat că este oportună prezența mea face to face cu ei și schimbul de informații despre stilul nostru de viață. Anul acesta am ales să fac o caravană prin țară , la care te-am invitat și pe tine ca formator de opinie, un om pe care îl admir și stimez și ale cărei cărți eu le citesc și consider că sunt foarte bune pentru viața pe care o trăim în societatea de astăzi.
Astfel, pe 13 octombrie ne vom întâlni cu publicul și fanii noștri din Timișoara, într-o locație elegantă, Casa de Moda Felix Ramiro, alături de partenerii mei Redd’s, singura bere cu aromă pentru femei, Gerovital- singurul brand românesc de cosmetice cu tradiție și recunoscut în lume, Meli Melo si LPB Shoes-două branduri franțuzești de accesorii, și Felix Ramiro – brand spaniol de ținute bărbătești de ceremonie.
Dupa35.c0m va fi partener media la evenimente. Pe Dana Săvuică o găsiți și pe blogul personal danasavuica.ro, unde m-a provocat și ea la o discuție 🙂

Foto Arhiva personală Dana Săvuică

Posted

in

by

Comments

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: