Despre înțelegere și compasiune

comrade-2280932_960_720      Zilele acestea am stat de vorbă cu o amică despre niște chestiuni profesionale. La finalul convorbirii, purtată în scris, am întrebat-o ce mai face. Mi-a spus că nu e bine, se pregătea pentru parastasul tatălui ei, plecat cu ceva timp în urmă. Mi-a mărturisit că în fiecare an, când trebuie să-i facă parastas, intră într-o stare de tristețe. I-am spus că o înțeleg, dar după ce am încheiat discuția, mi-am dat seama că de fapt am mințit-o. Nu aveam cum să o înțeleg. Desigur că i-am simțit suferința, dar gândul mi-a zburat imediat la tatăl meu încă în viață. Nu aveam cum să mă raportez la durerea ei tocmai pentru că nu am traversat o asemenea experiență. Am știut la fel de bine că nici ei nu-i păsa dacă eu pot sau nu să o înțeleg. Tristețea profundă ne închide între ziduri și nicio vorbă nu ne poate scoate de acolo decât atunci când vrem noi.

Când suntem supărați, căutăm un umăr pe care să plângem sau să ne spunem oful. Cerem să fim ascultați și să avem confirmări la gândurile noastre. Vrem și sfaturi, deși nu le urmăm niciodată, însă este un mod de a trece mai ușor peste o etapă neplăcută. Gradul de înțelegere este în funcție de cel de apropiere dintre oameni. Durata legăturii e importantă, pentru că doar pe un timp mai îndelungat poți vedea căderile și urcușurile, poți testa loialitatea și găsi punctele comune. Alături de cineva, pe care-l consideri prieten, ești gata să treci prin multe. De fapt, acele experiențe constituie liantul. Mereu îți vei aminti dintr-o prietenie tot felul de pățanii, greutăți răzbite, aventuri. Însă când cuiva i se întâmplă un necaz, trecem prin filtrul personal durerea celuilalt. Există o doză de egoism, când ne gândim că nu ni se întâmplă nouă, dar acesta e doar un scut de protecție. Îmi explica cineva odată că nu e bine să intri în kharma cuiva, să te identifici cu energiile sale și să te împovărezi cu sentimentele negative. Poți fi precum un medic, care vindecă fără să intre în povestea ta personală, deși tu, ca pacient, ai tendința să-i spui lucruri despre viața ta, care nu-l interesează. Pentru că oamenii supărați au nevoie doar de o prezență, fără niciun fel de uzură. Mi s-a întâmplat să spun că nu mai doresc să ascult, pentru că ajunsesem la limita empatiei și intervenise uzura. Simțeam că atât eu, cât și persoana cealaltă irosim timp și energie. Era un fel de a transmite că aripile căzute au crescut la loc și că e timpul să reînvețe să zboare singuri, pentru că aripile tale au obosit. Cei care-i ascultă pe alții pot avea la rândul lor nevoie de încurajare.

Am pornit de la cazul unei pierderi iremediabile tocmai pentru că moartea este cea care trasează granițe. I-am spus amicei că e bine că e ea sănătoasă, pentru că restul vine și pleacă, fără să putem face ceva. În supărările noastre zilnice, cauzate uneori de motive nesemnificative, în fuga noastră după bani, carieră și iubire, cât de mult conștientizăm că fiecare dintre noi e cel mai important și că puterea de regenerare o avem singuri? Prefer să spun „stop” unei false empatii, cu riscul dezlegării unei legături, decât să exprim o compasiune de care celălalt nu are nevoie și pe care nici nu o aude. Și reciproca e valabilă. Pentru că nu există rețete universale despre cum să devii fericit peste noapte sau cum să uiți a doua zi ceva ce ți-a provocat suferință. Modul de reacție e mai important decât conținutul exprimat. Și au fost apreciate clipele în care am răspuns sau mi s-a răspuns prompt la strigătul de ajutor, decât ce am discutat efectiv. La fel cum au fost momente în care pur și simplu am tăcut. Uneori tăcerea a fost de aur, alteori a săpat o falie. Astfel se aleg și oamenii, după supărări.

Foto pixabay.com

Anunțuri

Un gând despre “Despre înțelegere și compasiune

  1. Sper sa nu te ofensez prin acest comentariu în care din nou ÎL voi aduce în prim plan pe Hristos Isus,Fiul omului.
    În decursul istoriei milenare a existentei omului (homo sapiens) au existat multi oameni geniali,care ne-au lasat mostenire gânduri exprimate în cuvinte si/sau materializate în opere geniale inexplicabile tehnico-stiintific,si/sau filozofico-dogmatic,care din generatie în generatie,traversând timpul si spatiul au ajuns pâna la noi,uimindu-ne si punându-ne în dilema logica si perceptiile primare,limitate,relative,subiective.
    Personal consider ca punctul culminant,central al Geniului Universal,a fost,este si va ramâne EL,Hristos Isus, Cel Întâi nascut,Fiu al omului si a lui Dumnezeu,Singurul care prin IUBIREA NECONDITIONATA,SACRIFICATOARE,fara prejudecati,ne-a dezvaluit MARELE SECRET al trecerii de la relativitatea existentei materiei moarte,la (revolutia),evolutia fiintei prin moarte si înviere (metamorfoza nasterii din nou din apa si Duh) si ÎNALTAREA (elevarea) spre dimensiuni si perceptii sufletesti si spirituale noi „ceruri noi si un pamânt nou”…
    „Caci iata,Eu fac ceruri noi si un pamânt nou,asa ca nimeni nu-si va mai aduce aminte de lucrurile trecute si nimanui nu-i vor mai veni în minte.” (Isaia 65:17)
    „Apoi am vazut un cer nou si un pamânt nou;pentru ca cerul dintâi si pamântul dintâi pierisera si marea nu mai era.” (Apocalipsa 21:1)
    Fii binecuvântat,Suflet drag.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s