Desprinderea

mountain-1336432_960_720      Oamenii aleg căi nebănuite ca să se separe de ceea ce le face rău. Asta după ce au încercat toate variantele posibile să se mai agațe de un fir, de la mândrie până la umilință. Când toate ușile au fost închise, iar ferestrele asediate, urmează retragerea. Fiecare o face în felul lui. Prea afectat de traumă, creierul nu realizează că e vorba de un nou început, de o schimbare. Apărătorii discreți, celulele responsabile să ne protejeze de ceea ce numim „să nu ne ia mințile”, acționează în stiluri neașteptate și surprinzătoare. Instinctiv facem schimbări. Pornind de la aspectul fizic (tunsoare, îmbrăcăminte) și până la schimbarea locativă, a spațiului în care amintirile ne țin captivi. Unii chiar trec prin reconversie profesională, fac cursuri, se upgradează, sau își schimbă locul de muncă. Fiecare cu dorința de a demonstra, sieși de fapt, că poate mai mult. Este modul de a supraviețui și de a merge mai departe. Mereu vor fi frământări, întrebări, stări, îndoieli. Mereu va fi o ispită, ceva care să îi tragă înapoi. Mereu aceasta va fi o persoană, care nu a fost închisă într-un cerc. Cercurile închise sunt povești, iar poveștile nu te trag în urmă, se duc pur și simplu la culcare, la fel ca păsările călătoare. Dacă ceva te ține pe loc, deși simți nevoia vecină cu durerea că vrei să faci un pas înainte, verifică cercurile, vezi care nu s-a închis. Apoi stinge lumina și ieși încet. Nu e greu să te decizi să pleci, cât să închizi cercul și să-i pui lacăt. Iar un nou început poate fi și este de cele mai multe ori ceva mai bun, deși nimeni nu crede asta. Inima înecată în sânge nu poate simți așa ceva, și nici mintea învăluită în supărare. Chimic și biologic totul este normal. Și toate trec, marea frământare este când? Nimeni nu are o formulă de calcul pentru asta, nu poți să faci ce-ți place, pentru că nimic nu-ți mai place. Nu întrevezi nicio speranță, dar centrul de comandă lucrează pentru tine. La fel cum a lucrat și când ți-a fost bine.

„Știi cum îți dai seama că iubești cu adevărat? Când absolut toate simțurile funcționează la nivelul maxim, toate, nu pe rând. Când centrul de control strigă „Alertă! Sistemul de securitate în pericol!”. Doar atunci toate organele lucrează frenetic și în armonie, nu te doare nimic, iar creierul spune „De aici încolo, mergi pe propria răspundere”. Au loc reacții chimice la temperaturi înalte, efectul Coandă e la „grupa mică”, doar ca tu să zbori când auzi „Mi-e dor de tine”, să găsești motive, pe care nu le găseai înainte, ca să pleci de la job, să urci în primul avion și să ajungi cât mai repede. Uiți să-ți pui centura de siguranță, pentru că orice pericol e anihilat de forța cu care te deplasezi în gând. Râzi de toate controalele vamale, sunt mici copii față de tine, care ai trecut de toate filtrele lumii. „Aveți la dumneavoastră obiecte contondente?”. Nu, dar simt ca pot desprinde bolovani din cel mai apropiat munte, dacă nu mă lasați să trec mai repede. Și, nu, nu mergi pe propria răspundere, centrul de comandă nu te va lăsa baltă niciodată. Vrea doar să vadă cât de curajos ești. „Da, sunteți apt să fiți fericit, puteți trece la următorul nivel al vieții!”. Dacă te afli deja pe un drum și nu ai toate simptomele acestea, mai ai timp să te întorci, altfel te vei duce într-o fundătură.” (Fragment din cartea „Până când mă voi vindeca de tine”, publicată la editura Herg Benet).

Foto pixabay.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s