Despre povestea unui gangster cu suflet de poet

Este cunoscut pentru farsele pe care le făcea oamenilor pe stradă, la emisiunea „Savarina de weekend”. S-a născut într-un ghetou, cum spune el, în Iași, a trecut prin poezie, iar din cauza sărăciei a plecat în Germania, unde s-a transformat într-un soi de gangster, pentru a putea supraviețui. Toate acestea l-au maturizat și l-au făcut bărbat, spune Ciprian, alias Don Machiavelli, cum e cunoscut în lumea televiziunii. Eu adaug că e chiar un sensibil, pentru că am avut ocazia să-l cunosc și personal. Dar să-l lăsăm pe el să-și spună incredibila poveste.

„Sunt un copil zămislit într-un ghetou de la periferia Iașiului. Podu Iloaiei este numele și zona Nu intra! e renumele. Viața în ghetou are farmecul ei. Eram atât de săraci, că nu ne lipsea nimic. Nu ne jucam pe smartphone și nu ne declaram iubiri în spatele cuvintelor electronice. Jocurile copilăriei erau mano a mano, face to face și se întâmplau pe scena noastră, strada. La școală, venea o dată pe lună medicul și ne turna gaz lampant în cap ca să ne scape de păduchi. De obicei, primul ‘’sfințit’’ era victima clasei și i se striga în cor: ,,păduchiosu! păduchiosu!’’. Am fost binecuvântat cu purici, păduchi, râie, pojar, hepatită virală și n-am mai murit. Prin clasa a 3-a ambientul devenea toxic și lucrurile începeau să pută în educația mea. Părinții mei se gândeau să mă trimită la școli mai înalte, căci mă educam din manualul de ghetou, cu legile sale: 1. Să nu spui niciodată adevărul, 2. Doar fraierii nu fac sex, 3. Toate femeile sunt curve, 4. Dacă vrei ceva, ceri, dacă nu ți se dă, iei cu forța, 5. Când se lasă cu iureș, trebuie să dai primul cu pumnu, căci cine dă primul dă de două ori, 6. Să nu te îndrăgostești niciodată. 7. Dacă nu ai gașca ta, ești mâncat. 8. Fură, bea, fumează și nu munci, dacă vrei să fii în rând cu băieții, 9. Respectă-ți doar familia și tovarășii, restul sunt inamici. 10. Întotdeauna e sacrificat mielul, nu crocodilul. Ghetoul devenea treptat o rezervație naturală de crocodili umani. Pune un om fericit între nefericiții ghetoului…îl vor mânca cu tot cu pene, căci aici se acceptă doar naufragiul comun…Nu poți fi căluț de mare când înoți printre rechini. Devii unul dintre ei. Și dacă nu ești de aici, stai deoparte sau vei fi mâncat.” Părinții au făcut tot posibilul să-l scoată din acel mediu și l-au trimis la Colegiul Negruzzi din Iași, „loc al elitelor și al copiilor de baștani de centru. Am fost un elev mediocru, dar cu sclipiri”, cum spune el.

„După terminarea liceului, îmi bătea vântul prin buzunare. Poeziile pe care le scriam nu aveau proteine sau carbohidrați, hainele de pe mine erau uniforma școlii și ce mai schimbam între noi. Mă uitam la golanii din ghetou, toți aveau deja mașini, adidași de firmă, aur și micul harem de păsări care roiau în jurul lor ca gâzele la bec. Ei aveau mierea, eu nici măcar oțetul. Aveai mașină și bani, erai Brad Pitt. Iubirea era ilegală. Desfrâul și opulența erau gradele care îți desemnau superioritatea față de ceilalți lupi din haită. Așa că am urmat și eu calea lor, adică Germănica, un El Dorado al acelor vremi. M-am văzut prins în vâltoarea valului de tâlhari români, hoți, pești și prostituate și puținii dornici de muncă. Nu era nimeni cu bursă Socrates pe acolo. Am ajuns cu chiu cu vai în Hamburg, unde am intrat în alimentară, mi-am luat salam feliat (rara avis pentru ce văzusem până atunci). La ieșire m-am luat la bătaie cu niște țigani din Slatina din vina mea, că cică românii nu cumpără niciodată mâncare și le stric reputația. Era o adevărată nebunie. Mi-am găsit de muncă foarte greu, fiindcă m-au salvat ochii albaștri și aspectul angelic din acea perioadă. Lucram în construcții, 12 ore pe zi. Demolam hale industriale și căram tone de moluz cu roaba. Treabă de artist de ghetou.” De aici, începe o perioadă foarte dură, Ciprian intră într-o lume promiscuă. „Locuiam cu toate speciile junglei: drogați, paranoici, hoți, tâlhari și, cei mai răi, violatorii. Chiar într-o seară, venind distrus în fizic de la muncă, urcam scările. ,,Colegii’’ de apartament cărau într-o pătură ceva ce părea a fi un trup de om. I-am întrebat ce au acolo și mi-au spus că e o drogată din Danemarca, se culcaseră cu ea, ea s-a trezit și au lovit-o ca să nu-i dea în primire. M-au invitat să fac și eu sex cu ea, cât încă mai e caldă. Ne-am bătut că chiorii în scara blocului, am reușit să o iau pe daneză cu pătură cu tot, am pus-o pe o bancă în parc, am chemat Urgențele. Săraca se trezise de la scandalul nostru. M-a privit și m-a intrebat cine sunt. I-am spus că-s Don Machiavelli din România. Când a auzit România, m-a scuipat pe obraz. Cu spermă și cu sânge. Nu am să uit prea curând. M-am retras privind cum vine ambulanța. O ridicară. Și-am plecat și din viața ei, și din viața lor și din viața de Germania. M-am întors, trist și singur, acasă, la mine în ghetou. Dar mult mai curat și mai bărbat.”

Ce înseamnă dragostea pentru cineva care a trecut prin zonele urâte ale vieții? , l-am întrebat eu. „Dragostea este 1+1=1”, mi-a răspuns hotărât Ciprian. Revenit acasă, s-a angajat ca șofer la postul de televiziune Antena 1 Iași. Într-o zi, pentru că o reporteră s-a îmbolnăvit de gripă și trebuia luat un interviu, a pus el mâna pe microfon și astfel a devenit jurnalist. „Apoi, ușor ușor, am așteptat să-mi vină rândul. În televiziune așa se face. Se stă la coadă până moare un reporter. Și am creat Savarina”, povestește Ciprian cu ironie. Devenit Don Machiavelli, odată cu emisiunea care l-a consacrat.

După sute de ediții care au făcut deliciul publicului și pot fi vizionate pe youtube, Don Machiavelli s-a retras din lumea presei și lucrează în cadrul primăriei locale. Acum scrie la o carte despre viața văzută de un gangster prin ochii unui poet sau invers. „Scriu un roman picaresc, ficțional, repet, ficțional, ca să nu mă ancheteze Interpolul degeaba. Nu am așteptări. Vreau doar să am mulțumirea că nu am fost o umbră pasageră pe Pământ și ce las lumii e bogăția mea. Cum spunea și Don Machiavelli, ,,trupul e trecător, faptele sunt eterne.’’ ”, a mai precizat în stilul propriu Ciprian.

Viața ne trece prin încercări, important este să ne călească și să nu ne abată de la principiile umane, cam despre aste e vorba și în povestea lui, pe care ne-a împărtășit-o cu naturalețe. Ce nu a spus el aici, dar am reținut eu din ce mi-a povestit mai demult cu duioșie este cum mama lui se trezea dimineața, înainte de 5, ca să-i încălzească șosetele pe calorifer, să meargă la școală.