Etichetă: inima

  • Despre oamenii singuri și motivele lor

        După publicarea primului text pe tema singurătății, au venit către mine oameni care s-au recunoscut, iar de aici au început și poveștile cu întrebări. De ce sunt unii oameni singuri? Fiecare are în spate un trecut care l-a adus în această ipostază, agreată sau nu, la un moment dat. Una dintre cauze este […]

  • Despre inimi frânte și memoria lor

              Am trăit recent un experiment interesant. Mi s-a spus să mă desenez așa cum mă văd eu. Nu mă refer decât la inimă acum, am avut un sentiment ciudat să-mi desenez inima, dar am făcut-o spontan și de fapt aici a fost cheia a ceea ce a declanșat. Pentru că, […]

  • Despre inimile păzite

          Fiecare dintre noi avem ziduri, mai puternice sau mai slabe, cu care ne înconjurăm pentru e ne simți protejați. Unele persoane par intangibile, astfel că ai impresia că un pas, din cei trei câștigați într-o zi spre sufletul lor, îl pierzi în ziua următoare. Se pare că persoanele care-și păzesc cel mai […]