NOUTĂȚI: A apărut cartea „Povești scrise în palmă”, vezi detalii în josul paginii!

o generație de povești și sentimente

  • Despre „rana” colectivă și arta vindecătoare

    Despre „rana” colectivă și arta vindecătoare

                 Călătoriile, cu cât sunt mai multe, cu atât nasc întrebări mai multe. Și acesta este rostul călătoriei, de cunoaștere, de experimentare. Împreună cu cărțile mele am ajuns în diferite locuri de pe glob, iar ultima mea aventură a fost la Roma, unde am revenit într-o mică vacanță, la invitația […]

  • Despre rupturi, muzică și fondul comun al amintirilor

    Despre rupturi, muzică și fondul comun al amintirilor

        Mi-a apărut azi o postare despre „Cei patru călăreți ai Apocalipsei”, metafora folosită de specialiști pentru problemele de comunicare care apar într-un cuplu. Mai exact, psihologul John Gottman a detaliat patru semne care pot prevesti divorțul, ruptura, și care otrăvesc lent o relație. Primul ar fi criticismul, adică atunci când un partener e […]

  • Despre căderile de după călătorii, despre mindset și busolă

    Despre căderile de după călătorii, despre mindset și busolă

                De mai bine de o săptămână am aterizat acasă, după o lună de turneu peste ocean. Nu știu cum au trecut săptămânile, nu am mai scris aici de dinainte să plec, ultimul text e din 1 mai, și, deși am fost de nenumărate ori tentată să scriu, am renunțat. […]


Ai citit „Povești scrise în palmă”, cea mai recentă carte semnată de Corina Ozon?


Norii din lift ( fragment)

„Camera era la mansardă. Până la ultimul etaj se ajungea cu un lift ca o operă de artă, cu grilaje dantelate şi o clanţă cu un cap de leu. Uşa din exterior se închidea şi deschidea ca o armonică. Te întorceai în alt timp. Cel pe care nu-l cunoşti, dar îl ştii doar adulmecand obiectele din jur. Ai impresia ca l-ai mai visat şi că ai mai fost cumva acolo. Mobila albă, jaluzelele de culoarea tutunului, gresia ca o tablă de şah.

Când am ieşit pe terasă, am simţit că aş putea atinge soarele. Am suflat spre el rotocoale de fum de ţigară ca să-l îndepărtez, să se facă mai devreme. Voiam să prelungesc timpul. Norii intrau pe fereastră şi pluteam pe ei ca pe un pat de vată moale. Jos vedeam blocurile mici şi rufele fâlfâind ca nişte aripi. Mă ţineam râzând de perdelele din margele ce îmi jucau între degete. Voiam să păcălesc norii, să îi mai ţin în viaţă. Ştiam că soarele îi va topi într-o ploaie şi vor deveni aburi.

Am stins ţigările când soarele era la crepuscul. Am ieşit din lift închizând încet uşa armonică. Voiam să se păstreze acolo timpul cu norii şi mansarda, să le găsesc la fel când mă voi întoarce.

Când am ieşit în stradă, am văzut scrisul tău pe braţul meu: Ne-am întâlnit de prea multe ori în altă viaţă sau ne vom întâlni mai mult într-o viaţă viitoare.”