Despre întrebările iubirii

Din noianul de informații de pe internet mi-a apărut un citat atribuit lui Neil Gaiman, scriitor britanic prolific de SF si fantasy, ecranizat, și care acum predă despre arta storytellingului. La fel ca oricărui utilizator de rețele sociale mi se întâmplă să vină către mine zilnic duzine de mesaje, însă rar se întâmplă ca unul să fie și declic. Iată la ce mă refer acum: „Am făcut o listă cu lucrurile care nu te învaţă la şcoală. Nu te învaţă cum să iubeşti pe cineva. Cum să fii faimos. Cum să fii bogat sau sărac. Cum să te îndepărtezi de un om pe care nu îl mai iubeşti. Cum să ştii ce se petrece în mintea celuilalt. Ce să spui unui om care este pe moarte. Nu te învaţă nimic din ceea ce trebuie să ştii cu adevărat.” (Neil Gaiman)

Cele mai multe subiecte de discuții pe care le am cu oamenii sunt legate de găsirea unui partener, despre cum să treci peste o despărțire și cum să faci față unui eșec. Într-adevăr, la școală nu învățăm despre aceste lucruri, pur și simplu pentru că nu există rețete universale. Desigur, acumulăm un bagaj de cunoștințe pe care fiecare îl folosește cum se pricepe după aceea. Dacă ne extindem lecturile, putem afla de la specialiști în relații despre anumite instrucțiuni pe care să le urmăm. Oamenii se tem de durere, de suferință, la fel cum se tem și de iubire, știind că poartă rănile unei povești anterioare. Se tem de singurătate, se tem că îmbătrânesc. Cunosc persoane care citesc cu disperare cărți cu speranța că vor descoperi soluția salvatoare, formula magică, răspunsurile care să completeze toate întrebările. Și nu este nimic rău în asta. Însă singurii care au puterea de a decide suntem noi, noi găsim rezolvarea problemelor și o face fiecare în felul lui. Dacă X s-a vindecat repede de o iubire, nu înseamnă că Y va face la fel. Iar „școala vieții” nu este de ajuns.

Tendința este de a trăi viața altuia, de a ajunge în postura cuiva pe care-l admirăm sărind etape sau folosind ajustări care nu ni se potrivesc. De ce? Pentru că nu ne cunoaștem bine pe noi înșine și implicit nici nu știm cum să-l cunoaștem pe celălalt, practic anihilăm din start ocazia ca sentimentele să încolțească pe un teren pregătit. Cum îmi găsesc pe cineva? Este poate în topul întrebărilor pe care eu, cel puțin, le aud. Și vin de la persoane dotate intelectual, independente financiar, dar cu multe temeri și prejudecăți privind noțiunea de dragoste și de relaționare. Răspunsuri la întrebări precum Cum îmi doresc să fie acel om? sau Cum m-ar completa un partener? produc adevărate blocaje. După o vârstă, când bilanțul decepțiilor sentimentale dă cu plus, temerile devin și mai mari, încrederea scade. Teama de a suporta o durere este din necunoașterea gestionării ei. Orice specialist te învață să-ți organizezi suferința, nu-ți va lua durerea cu mâna. Te învață să parcurgi etapele necesare înțelegerii de ce ai fost în acea poveste și de ce trebuie să ieși din ea.

Neil Gaiman vorbește despre puterea poveștilor personale, pentru că suntem foarte grăbiți, în general, și nu știm nici să ne bucurăm. Antrenamentul este necesar și în menținerea simțurilor. O lovitură în viață te poate anestezia complet pentru o perioadă. Punem capac peste emoții, cum îmi spunea un amic odată, când eram speriată că, după ce mi-am pierdut tatăl, am avut câteva luni o amorțeală sufletească. M-a asigurat că s-a activat sistemul de protecție mental și că îmi voi reveni. Întrebările rămân și e bine că ele există, căci viața poate fi privită ca o călătorie despre care nu primești multe indicii, dar tu decizi locul pe care-l ocupi pe drum.

Foto pixabay.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s