Despre doruri, rădăcini și reîndrăgosteală, cu Oana Ursache, profesoară în Granada

Locuiește în Spania de zece ani, s-a stabilit într-un loc în care și-a reconfigurat câteva repere de acasă, cu mușcate românești, leuștean și mărar. Este lector universitar doctor (Facultatea de Litere și Filosofie și la Facultatea de Traducere și Interpretariat) la Universitatea din Granada, mamă a doi copii, aceștia nu s-au putut adapta și s-au întors în România. Visează să facă în Granada un cuib al literaturii române. Oana Ursache mi-a povestit despre ea și visurile ei, acum, la 48 de ani, despre cum s-a împărțit între carieră și familie, despre pasiunea pentru Panait Istrati, despre care a făcut și o lucrare de doctorat, despre reîndrăgosteală. Este foarte activă în mediul cultural, publică în reviste și promovează literatura română, iar când am rugat-o să-mi spună povestea ei, a acceptat fără rețineri. Pentru că așa e Oana, un om deschis, care-și asumă regretele, dar și bucuriile. Am savurat fiecare rând scris de ea.

Acum 10 ani am ajuns în Spania, mai fusesem alți doi ani la Alicante, dar aici, unde sunt de 8 ani, la Granada, eu trăiesc într-o magie, într-o transă exotică, o vacanță într-o carte, sau într-o bibliotecă infinită, pe mine Granada mă face fericită în fiecare dimineață când vin de la mine din sat să o văd trezindu-se, și mă face fericită în fiecare noapte în care, după ce o adorm și o învelesc bine, îi ascult poveștile, pe drumul de întoarcere acasă, în sat la mine.

Eu sunt din Gura Humorului și nu pot trăi în orașe mari, eu mi-am găsit lângă Granada o altă Gura Humorului, ne cunoaștem deja între toți, brutarul îmi păstrează pâinea care îmi place, iar frumoasa fată andaluză cu buzele de un roșu aprins, care vinde pești pe care nu i-am văzut nici în manualul de biologie și nici pe Discovery Chanel, o perioadă am cumpărat pești drăgălași, despre care nu știam nici cum se gătesc, nici cum să mănâncă, în fine, dar asta e o altă poveste, oricum, fata asta îmi spune tot timpul rețetele ei, mici secrete de magie în bucătărie, vrăji feminine de îndrăgostire prin bucate, fata asta cu buze andaluze îmi dă cele trei felii de ton roșu, pe care mi le păstrează în fiecare miercuri, în fine, eu sunt mai tot timpul fericită atunci când: ud mușcatele românești de pe terasă, leușteanul și mărarul, când văd în spatele casei cum Sierra Nevada acoperă jumătate de cer, la fel de albă ca cerul, sau movălie, sau albastră, un munte cameleonic, care ia culoarea gândurilor tale, nu știu cu ce m-a vrăjit Granada, dar mă ține captivă, de 8 ani, mă simt ca Odiseu pe insula Frumoasei Circe, dar un Odiseu care se îndrăgostește și rămâne, rămâne pe de tot¸ uită de Ithaca, își face Ithacă exact acolo unde este și începe să prindă rădăcini.”

În prezent, Oana este lector de limbă română la Universitatea din Granada (profesor asociat) și se pare că numărul studenților interesați de acest curs este în creștere. Dar pentru ea nu este doar atât: „Dar mie chiar îmi place cum sună: lector! pentru că, filolog fiind, iaca sunt ceea ce sunt, un cititor, un om cu o carte în mână, cum spunea iubitul meu Panait Istrati,de aia m-am născut și de aia trăiesc zilnic, să tot țin cărți în mână, pe unele să le citesc, pe altele să le predau, pe puține să le traduc, pentru altele caut alți traducători. E un gest de patriotism, din punctul meu de vedere, să locuiești în străinătate și să îți traduci literatura în limba colegilor tăi de birou. Tot gest de patriotism este să prezinți cultura ta vecinilor și celor cărora le răspunzi zilnic la salut: e un schimb obligatoriu, eu nu sunt o spanioloaică născută la Gura Humorului, eu sunt doar o humoreancă adusă de valuri la Granada și trebuie să le arăt celor de aici cum e țara de unde vin eu, despre care ei au auzit atâtea lucruri și despre care și-au format o grămadă de opinii. Așa că, acțiunile culturale despre care vorbeai, sunt vederile mele de acasă, prezentate vecinilor mei, este ghidul țării mele, pe care trebuie să îl prezint tot așa cum trebuie să învăț de unde să cumpăr pâine, sau unde să îmi plătesc impozitul pentru scooter.”

Deși nu toate amintirile legate de acasă sunt roze, pentru Oana sunt importante rădăcinile. Mi-a mărturisit că i-a fost greu să se ocupe și de carieră, și de familie: „Am sacrificat familia. De când mă știu, familia a fost – din păcate – prima care a suferit. Încă de când îmi făceam doctoratul. Colegii mei bărbați, puteau merge nestingheriți la congrese, la cursuri de formare, la săptămâni culturale, aveau timp, pe care îl ocupau citind, scriind și publicând. Eu fie alăptam, fie eram din nou însărcinată, fie ieșeau dinții, fie aveam febră, fie aveam serbare, fie ședință cu părinții. Am făcut într-una naveta de la Humor la Suceava și pe drum mă metamorfozam din mamă în profesoară și la întoarcere invers. Cei de acasă nu luau în serios cariera mea, căci aveau nevoie de o mamă cu normă întreagă, la facultate nu mă luau în serios pentru că veșnic aveam priorități neconforme cu jobul, mama mea sunând în timpul cursurilor să nu uit să trec să iau laptele de la ea. Mama, furnizoare de lapte, how else, mi-l și fierbea, îl punea apoi din nou în sticlă și jumătate din el era pus la prins, lapte bătut, o minunăție de care mi-e un dor atomic, adică până la nivelul celulelor interne, iar eu trebuia să merg până la etajul 4, la ea acasă, să iau laptele și nici măcar pentru asta nu aveam timp, așa am alergat între cursuri, bibliotecă și grădiniță și școală, așa cum fac toate mamele, de fapt, nu am fost eu mai eroină ca voi celelalte, eu am abdicat doar mai repede. Cât despre copii, eu la masă încercând să citesc, sau la calculator încercând să scriu, ei dorindu-și toată copilăria lor să termin doctoratul și să nu se mai vorbească în casă despre Panait Istrati. De aceea, la susținere, am insistat să fie prezenți și copiii mei, pentru că, de fapt, doctoratul meu era contemporan cu Mihnea, erau de-o seamă, și mare povară și-au luat de pe inimă. Numai că lucrurile nu s-au schimbat deloc, dimpotrivă, din proiect în proiect, din vis în vis, până la victoria finală. Doar că ei sunt la fel de specialiști în Istrati, ca și mama lor, au aceeași venerație pentru el, Sânziana se semnează Chira, iar Mihnea, acum că are 1,84 și e slab, parcă și aduce fizic cu Panait. Sper să fi reușit transferul acestei pasiuni către ei, cine știe ce forme va îmbrăca ulterior. Iar acum, spune și tu!, eu sunt la Granada, promovând cultura română, și ei sunt acasă, visând, îndrăgostindu-se, suferind, pregătindu-se pentru viață, în absența mea. Nu am reușit să fiu nici mamă și nici profesoară ca lumea, am avut jumătate de normă la fiecare dintre astea două volume de viață. Într-un fel, le-am sacrificat pe amândouă! Și îmi pare rău să admit că, din păcate, dacă ar fi să o iau de la capăt, aș face exact același lucru.”

Mi-a mai spus că plecarea copiilor i-a lăsat un gol, dar le-a respectat decizia: „Da!, sunt mamă, am făcut doi copii fascinanți, o filozoafă, Sânziana, care va împlini îndată 21 de ani, și un fericit, Mihnea, care e în ultimul an de liceu, un univers întreg sunt ăștia doi copii, de care îmi este întruna dor, pentru că acum nu mai sunt cu mine în Spania, sunt acasă, i-am făcut patrioți și când aveau vârsta la care să se poată lua în serios opinia lor, a trebuit să îi las să se întoarcă acasă. S-au întors la ei în limbă și la ei în obcini, le era dor de verdele de acasă, se simțeau exilați la Granada și nu a fost chip să se adapteze. Plecând, îți dai seama că au luat cu ei jumătate din sufletul meu, abia când au plecat am știut exact unde avem sufletul, pentru că se golise brusc, așa cum se întâmplă la naștere, când greutatea aceea care te tot apăsa peste toți ficații și stomacul și plămânii din jurul lor, iese la lumină și e o persoană mică, care plânge și te atinge cu mânuțele, exact așa mi-am descoperit eu sufletul, tot în uter, care după plecarea lor s-a transformat în balon cu heliu, un gol care mă ridica parcă și mă trimitea înspre ei, plecarea lor mi-a lăsat o mare foame, sau o mare sete, uite că nu aș ști să îți spun, oricum, o mare nevoie, pe care mi-o ostoiesc când și când și mereu pe fugă. Lăsându-i să plece, i-am mai născut o dată, dar ei nu știu asta.”

Cu divorțul cum a fost? „Sunt soție divorțată, ca să spun așa, în sensul că am fost soția soțului meu, de care am divorțat, cu care am rămas fantastic de buni prieteni, după ce s-a domolit războiul domestic al separării unui spațiu, al golirii rafturilor, al restaurării prieteniilor comune, al culpabilizării și ridicării pumnilor la cer. Nu mai sunt soție acum și nu mă voi mai căsători ever, pentru că divorțurile sunt foarte scumpe și dacă mă gândesc bine nici nunțile nu sunt foarte ieftine, așa că, din rațiuni economico-financiare, preferăm să ne vedem cu toții, liniștiți, de libertățile noastre.”

De curând, a fost pe motocicletă în Maroc, nu singură, spune că a fost ca o terapie această călătorie: „Aventura mea din Maroc a fost la fel de intensă ca o aventură amoroasă, la fel de implicată am fost, doar că am venit cu iubitul de acasă și tot cu el m-am întors acasă. De fapt, toată ideea tot din iubire a venit. Am fost toată viața sensibilă la motocicliști! Nu cei cât dulapul, plini de tatuaje ca deținuții și cu motociclete pe care să le scoți din casă numai ca să te vadă băieții și să bei o bere! Nu! Motocicliștii de cursă lungă, de anduranță, nebunii liberi, care să alerge pe drumuri și să ajungă la capătul lor. Și eu, eventual, să merg în spatele lor, să îi îmbrățișez, să le simt tresăririle mușchilor, cam asta era imaginea mea de feți frumoși. De soțul meu m-am îndrăgostit pentru că era motociclist și pentru că mă făcea să râd. De bărbatul de acum m-am îndrăgostit pentru că are un scris puternic, o semnătură delirant de ambițios-agresivă și pentru că l-am văzut într-o fotografie tolănit în iarbă peste o hartă, rezemat de motocicletă, căutându-și drumul. Râd și acum cu el, că drumul ăla s-a terminat la mine. Nu am avut destulă încredere în mine, sau hotărâre, sau pasiune, să îmi cumpăr un scooter, până nu m-a încurajat el și până nu m-a învățat el. Știi cât mi-a trebuit să parcurg stadiul de frică inclusiv de a mă urca pe scooter, până când știam să îl înclin în curbe? 5 minute! 5 minute și pe Miguel Angel în spatele meu, conducând el, iar eu cu capul plecat și ochii închiși: eram prea aproape de șosea, prea aproape de un loc în care nu eram obișnuită să fiu.În 5 minute m-am transformat din om plin de frici într-o persoană care folosește un scooter să meargă din punctul A în punctul B. Aventura din Maroc exact asta a fost: o înșiruire de puncte, pe care trebuia să le unesc, exact așa cum parcurgi cu creionul distanța dintre niște numere, pentru a configura o figură. E o nebunie să pleci de acasă și să lași în spate mai bine 1500 de km, pe un scooter, motocicletă nepregătită pentru astfel de pățanii, cu un motor minuscul (dar nu cel mai mic din lume), mai pe scurt, o jucărie pregătită să mergi de acasă la birou, de la birou la bancă, și pe drum, eventual, să cumperi o pâine și un file de piept de pui. E ca și când ai vrea să zbori o rachetă cu laptopul de la birou, unde normal deschizi trei documente Word și un Excel. Dar a fost o terapie, o nebunie, o magie și o încântare și o reîndrăgosteală, în fine, ingrediente care chiar merită să stea într-o cărțulie.”

Dacă tot a pomenit de dragoste, am întrebat-o ce este pentru ea iubirea: „Eu sunt iubirea. Eu, atunci când sunt liberă. Noi toți suntem iubirea. Mama mea care mi-a dat viață și eu care am dat viață altor doi prunci, făcuți ca să iasă oameni frumoși, din iubire, desigur. Iubire e să te uiți în oglindă și ceea ce îți reproșezi să fie cu mult mai nesemnificativ decât ceea ce te încântă. Iubirea de copii pe care nu îi cunosc, dar cărora le trimit te miri ce, pentru a compensa faptul că eu am atât de multe și ei nu au absolut nimic. Iubirea față de animalele pe care le adun lângă mine, și care mă învață zilnic ce este noblețea. Iubirea este și atunci când alături este El, acum acest El de care nu trebuie să te legi cu lanțuri până la adânci bătrâneți. Iubirea este cât este pentru El, apoi vei fi doar tu, apoi va veni altul, sau nu va mai veni nimeni, iubirea sunt eu, poftiți de luați și vă alimentați. Acesta este secretul meu.” Aici vin eu să precizez că Oana a susținut cauze umanitare, a adoptat de la distanță copii cu situație materială precară și le trimite regulat cele necesare.

Deciziile care i-au schimbat viața: „Atunci când am născut-o pe Sânziana și apoi, doi ani mai târziu, pe Mihnea. Pentru că libertatea mea le-am dat-o lor și mie mi-a luat o veșnicie să o reconstruiesc. Și a doua decizie complicată a fost să plec, să schimb o țară cu alta, o limbă cu alta, să las tot ce știu acasă și să plec spre o țară despre care chiar nu știam absolut nimic și nici nu îmi plăcea în mod special.”

Însă Oana a realizat multe proiecte de când se află în Granada și are planuri încă o dată pe atât: „Am făcut o groază de lucruri aici, și toate nu însumează nici măcar jumătate din toate ideile pe care le-am avut, dar, cu certitudine, însumează entuziasmul și visele multor oameni, care au răspuns tot timpul și au venit și s-au lăsat ademeniți de Granada. Chiar mă gândeam să îmi pun un slogan: lăsați literatura română să vină la Granada!, pentru că, de fapt ăsta e visul meu, să facem la Granada un cuib al literaturii române.”

Franchețea Oanei și viziunea ei asupra iubirii sunt printre secretele care au ajutat-o să meargă mereu mai departe. A răspuns din suflet, iar din tot ce a povestit am confirmarea că reîntoarcerile la noi înșine sunt necesare, pentru că de fiecare dată vom descoperi un alt eu, iar acest lucru nu e posibil fără iubire.

Foto arhiva personală Oana Ursache

3 gânduri despre „Despre doruri, rădăcini și reîndrăgosteală, cu Oana Ursache, profesoară în Granada

  1. Sunt încântată să o cunosc pe Oana Ursache. E din Humor, ca și mine. Nu am cunoscut.o cand eram acasă. Pe mama ei, indirect, da, am cunoscut.o. Urmăresc activitatea ei și sung mândră că e humoreanca. Aș vrea să o cunosc personal. Am tradus și eu o carte din română în spaniola care s.a și publicat, acum colaborez frumos-traduc-cu o profesoara de limbă română din Rep. Moldova. Felicitari Oana Ursache, te apreciez mult!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s