Corina Ozon Connections, Curaj si reinventare

Despre cum poate fi viața la 55+ și cum poți deveni style icon neprogramat. Ask Ofelia!

LadyO     A fost inginer, agent de asigurări, skincare specialist pentru familia regală din Kuweit, profesor la Școala Britanică din Kuweit. Cu o poveste de viață din care nu au lipsit suișurile și coborâșurile, s-a reîntors acasă, la Iași, după 19 ani de ședere în Orientul Mijlociu. A trecut peste un cancer, iar soțul i-a murit în brațe, astfel că a trebuit să-și reconstruiască reperele. Pe Ofelia o știu de ceva ani, ne-am întâlnit când am avut o lansare de carte la Iași, câteodată mai vorbim la telefon. M-a atras prin stilul ei vestimentar și postările bine scrise. Este un spectator fidel al pieselor de teatru și al concertelor, dar și un consumator de mâncăruri bune. Mi s-a părut că aduce mult cu Lyn Staler, profesoara din New York, care la 63 de ani a devenit icon din întâmplare, după ce a fost confundată cu o personalitate din lumea modei. La fel ca și prietenii ei, i-am spus și eu Ofeliei că ar trebui să îmbine cumva talentele ei, pentru că ar fi un model pentru femeile care cred că dupa 50 de ani viața nu mai are culoare și gust. Și a făcut asta. Se pare că avem și noi o Lyn Staler a noastră, la Iași, iar eu am provocat-o la o discuție despre viață.

De la inginer la profesor în Kuweit

888790_10200354672922887_273595987_oAm fost, de-a lungul timpului:

-inginer- unul prost. Am făcut o facultate care m-a cam chinuit, dar și eu am chinuit-o pe ea 😀 ; erau vremurile în care, ca inginer, aveai șanse mai mari să ajungi la oraș. Deși cred că mi s-ar fi potrivit o școală care să îmbine rigoarea cu arta, designul de interioare sau de haine cred că mi-ar fi fost mai ușor, dar timpurile erau grele, concurența mare, iar eu eram un copil de la Tecuci. În stagiatură, am locuit într-un apartament în care făceam foc într-un godin improvizat din doi tamburi de camion; apoi în spălătorul unui cămin studențesc din Suceava; până când am ajuns la Iași, pe pilele lui tata 😀

-asigurator- unul bun și muncitor; am fost printre primii care au trecut de la munca la stat, la privat; era perioada în care apăreau și luau avânt pachetele de asigurări și românii începeau să afle și să fie mai deschiși. Poate că, dacă nu aș fi ales să merg în Kuwait, acolo unde soțul meu plecase cu un contract guvernamental, aș fi avut o carieră mare, deja la vremea aceea eram coordonator pe Moldova. Cine știe?…

-skincare specialist; m-am apucat de treaba asta pentru că eram în Kuwait și nu știam de ce să mă apuc; am fost tentată să fac o cantină pentru românii din blocul în care locuiam, observând că veneau să ne dea binețe pe la ora la care puneam masa 😀, însă soțul meu a zis că nu se face, ce-ar crede lumea?… Așa încât am mers la București, am făcut cursuri și practică la Academia Christine Valmy (cosmetică, make-up, manichiură, coafură) și am purces la muncă; mi-am făcut mâna, cum se spune, într-un salon de cartier, pe care, din a doua luna de la angajare, îl mamageriam; mi s-a dus vestea, primeam oferte, cel mai tentant a fost un pachet foarte bun, dar la Dubai; am lucrat și la un salon de top, cu clientelă din crema societății de acolo. După un timp am început să lucrez pe home service, o Sheikha m-a plăcut și m-a luat acasă, pentru familia regală și pentru prietenele ei. A fost o perioadă bună.  

Apoi am depistat că am cancer. Operație, tratamente. Am luat o pauză, în care am stat acasă; în Kuwait. În perioada aia am petrecut mult timp cu soțiile vecinilor, familii de englezi, canadieni, australieni, americani; am învățat binișor engleza. Și mi-am dat seama că avem niște complexe nefondate, că suntem cel puțin la fel de buni ca ei. Așa încât a venit momentul să fac ceva, dar voiam altceva; voiam să-mi folosesc mai mult educația în care ai mei investiseră atâtea borcane cu zacuscă, salam de biscuiți, cutii de pantofi pline cu prăjituri, drumuri cu mașină cu număr impar, iar eu, atâta din mine…

Și am aplicat la școli pentru asistent; școala primară are asistenți de profesori; la grădiniță și clasa pregătitoare, fiecare profesor este dublat de asistentul lui; la clasele I-IV, asistenții ajută unde este nevoie.

-Așa a început perioada BSK (The British School of Kuwait). Am început că Teacher Assistant bun la toate; la scurt timp, împreună cu Rachel, am început să clădim catedra de Design& Technology; literalmente de la zero, a devenit un succes și, în scurtă vreme, materie de examen și s-a extins de la clasa pregătitoare la gimnaziu și liceu, materie de curriculă. Iar eu am trecut la catedră, ca profesor, ulterior având eu asistentă care să ajute. A fost perioada în care am simțit că sunt omul potrivit la locul lui; m-am simțit valorizată, respectată, îndrăgită; deși munceam extraordinar de mult, am avut atât de multe satisfacții, încât și acum, când sunt demoralizată, mă țin în picioare cu amintirile de “Miss Ofelia”. 🙂165140_1744855094645_1245587_n

După ce soțul meu a murit, am mai rămas încă un an școlar la BSK, apoi am decis să vin înapoi acasă. Eram atât de pierdută, de destabilizata, de singură, de panicată să nu pățesc ceva grav pe acolo și să nu fie nimeni dintre ai mei care să știe ce să facă acolo, încât am venit în România în vara anului 2013. Ei bine, dacă până atunci a fost greu, aveam să aflu că aici o să fie și mai greu. Am lucrat și colaborat cu trei școli private din Iași. Materia la care mă pricep eu este încadrată la “activitate de after school”, adică ne jucăm, până să ne ia părinții acasă. În afară de asta, fiind o disciplină practică, necesită o bază de materiale foarte diversă. Am obosit să mă rog să ofer. Și m-am oprit.  Am făcut și un After School. Se numea Liliput. Când a fost gata, am primit un telefon în care mi s-a spus “reconfigurare traseu”; a trebuit să-mi iau toate materialele și să mă repliez în trei zile, apartamentul fiind al lor.  Toate lucrurile astea m-au format, dar m-au și secătuit de puteri. Nu mai sunt la vârsta la care să mă mai apuc de proiecte mărețe. Nici nu mai am miză, să fiu sinceră. Îmi văd de ale mele, vreau să fiu tihnită, să nu mai pun presiune pe mine, să fiu mai îngăduitoare cu mine, să pot să am grijă de mine.  Acum sunt, simplu, Ofelia. “Ofelia din Copou”, un fel de Jean de la Craiova, cum îmi place mie să râd .😀 Serios acuma, cred că sunt, simplu, “Ofelia”, că sunt brandul Ofelia (sună pompos, știu), că atunci când spui “Ofelia”, asociezi numele ăsta cu ceva bun.”

Rănile nu se uită, iar bunul gust se poate învăța

21463220_10212738602553388_7916847427234138408_n (1)Am întrebat ce resetări a făcut pentru a merge mai departe, atunci când a avut căderi. „Rănile nu doar ca nu se închid, dar parcă este tot mai greu odată cu trecerea timpului. Nu m-am echilibrat. Am învățat cum să funcționez fără plasă de siguranță. Când am început să ies din blocaj, am înlăturat ce mă traumatiza; am renunțat la mașină, de groaza gândului că ar veni ziua în care să ajung la vreun service cu ea, sau la schimbat vreun cauciuc. Plec de acolo unde simt că nu sunt dorită. Nu rămân acolo unde nu mai pot zâmbi. Cred că îmi sunt datoare mie cu asta, după ani de strâns din dinți, urmați de alții cu motoarele turate la maximum. Mă protejez, pentru că sunt ostenita. Toată viața am avut grijă de cei din jurul meu; și acum am, însă mi-am dat seama că trebuie să am de mine mai întâi; ca in avion :)”

Revenind la stilul vestimentar, urmărit în Social Media, am vrut să aflu de la ea dacă eleganța și bunul gust se pot cultiva oricând. „Am avut complexul fetei urâțele, care mai căra și niște ochelari urâți și grei pe nas; și am o mamă care nici acum, la 85 de ani, nu iese să scoată gunoiul fără să se rujeze, și care merge la pâine cu pantofi cu toc. Mi-am cultivat latura asta cu timpul; țin minte ca am terminat facultatea fără să fi avut blugi, care erau la începutul anilor ‘80 marfă de contrabandă; eu umblam cu pantofi Guban (culmea luxului la vremea aia) și ciorapi de mătase. Și că mereu am scotocit după fel de fel de rame de ochelari, transformând acest handicap într-un accesoriu chic. Cu timpul, mi-am dat seama că trec greu neobservată într-o încăpere.

Nu știu dacă se cultivă oricând, însă ești dator să nu te blazezi în zona călduță a familiei. Cred că instinctul pentru asta îl ai sau nu, instagramul sau blogurile, revistele ghidează, dar nu pot face asta în locul tău. Este ca decorarea casei: toți o fac, unora le și iese.  Cred că poți să te dezvolți, să te cizelezi oricând; dar pentru asta trebuie întâi să te evaluezi corect, să știi ce-i cu tine. Iar asta trebuie făcut periodic. Pentru ca noi nu suntem aceiași mereu. “It’s a time for everything”. Sunt destul de atentă la asta. Eu niciodată nu mi-am ascuns vârsta. Am 58 de ani; nu vreau să arăt de 45, vreau să o femeie care, la vârsta ei si la viata pe care a avut-o este bine cu ea, nu este încrâncenata. Mi-a fost bine când am fost la BSK, străluceam pentru eram mandra de mine. Mă uit la poze de acum sase-șapte ani și mă găsesc mai bine acum decât atunci, pentru ca acum sunt mai așezată. Multe femei îmi spun “eu când o sa fiu mare vreau fiu Ofelia”. Am primit un mesaj de la un bărbat de 38 de ani, care zicea: dacă mama mea ar fi fost ca dumneavoastră, eu fi ajuns departe. Pesemne , atunci când mă vad, femeile nu se mai tem de bătrânețe. Îmi place fiu un om informat . Dar nu am un model, tocmai pentru am fugit de șabloane . Încerc doar să evit stridențele și excesele. În toate cele.”BdayLady

Îmi spune că decizia care i-a schimbat viața a fost cea când a plecat cu soțul în Kuweit. Și, desigur, nu a scăpat de întrebarea privind o definiție a iubirii: „Știu doar ce este iubirea pentru mine. Este atunci când zâmbești cu duioșie unui gând, unei amintiri, unei fotografii. Atunci când plângi clocotit pe o piatră. Atunci când nu ieși pe ușă, deși ești cu poșeta pe umăr, pentru că din radio nu s-a terminat de curs un cântec al vostru. Iubirea nu distruge, astfel încât eu nu am de refăcut viața mea (aviz 😀). Iubirea te face sa fii bun. Iți dă aripi.”

Și, iată, că a venit și blogul prin care Ofelia își dorește să dea aripi altora la rândul ei. Vârsta nu este doar un număr, Corina. Cred doar atât: poate să nu fie o povară care să te limiteze, ci și un bagaj de experiențe numai bun de făloșit. Desigur că 58 vine și cu dureri de spate, când ai stat aplecat la lampa cosmetică, la mesele joase din sala de clasă, când ai ridicat și cărat o garnitură de tren cu vagoane de cutii și bagaje; vine și cu spaime, când știi ce sunt bolile; vine cu o mulțime de alte impedimente. Dar vine și cu seninătate și cu împăcare, cu îngăduință. Este doar alegerea ta cum treci prin vârste. Îmi place să cred că gestionez simpatic treaba asta. 🙂 Lucruri de făcut… Știu că, pentru a nu claca, eu am nevoie de proiect, de ceva de care să mă ocup, să mă agăț, funcționez mai bine când am ceva de făcut. Starea de leneveală este bună, toți avem nevoie de asta, dar nici permanentizarea ei nu este o variantă. Nu pentru mine.  Îmi amintesc că eram acum vreo 15 de ani o gașcă de prieteni și a apărut întrebarea “ce-ai face dacă ai avea un milion de dolari?”; toți, fără excepție, au spus: mâine m-aș duce și le-aș pune demisia pe masă, apoi… aș pescui/ aș dormi/ mi-aș cumpără…/ etc. Eu am spus așa: m-aș duce înapoi la școală, iar anul viitor aș învăța tot know-how-ul, apoi mi-aș face școala mea, așa cum știu eu că trebuie să fie. Visam să fac ceva cu impact educativ. Viața și vârsta m-au mai potolit. Acum am proiectul asta cu blogul. Recunosc că ideea lui mi-a venit, în a două instanță,cauzata de unele frustrări generate de gradul de incompetența de care mă lovesc în diverse situații domestice, a pornit ca o supapă. Pentru ca mai apoi, observând și punând cap la cap întâmplări din jurul meu și cu o mare pondere, de pe FB, am început să cred că e un proiect bun. Este un blog în care o să scriu despre viețile mele, despre întâmplări, oameni, locuri care au lăsat amintiri semne . Despre bucuriile mele, despre ce am învățat eu despre cum am devenit omul care . Despre cum fac eu unele lucruri. Despre cum caut zilnic direcția prin labirint despre cum trec prin viată, prin dureri, boli necazuri, bucurii frumuseți, cu spirit, muncă umor. Chiar am oscilat intre “Labirintul Ofeliei” și “Ask Ofelia” 🙂

A rămas www.askofelia.com; nu are o tema anume, însa sper fie de folos. A win-win project, așa îl văd și l-aș vrea.”

Vă invit să răsfoiți blogul și să o urmăriți pe Ofelia. Cred tot mai mult că educația ar trebui să înceapă cu adulții, pentru a fi capabili să traseze vectori pentru copiii lor. Și mai cred că înțelepciunea izvorâtă din experiența de viață e un atu în acțiunea de selecție. Mulțumesc, Ofelia, și mult succes!

Foto arhiva personală Ofelia Cozma

Reclame

1 gând despre „Despre cum poate fi viața la 55+ și cum poți deveni style icon neprogramat. Ask Ofelia!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s