Corina Ozon Connections, Curaj si reinventare

Despre fata dintre cărți care și-a visat cancerul

tatuaj       Pe Raluca am cunoscut-o acum trei ani, când s-a ocupat de organizarea unui eveniment la Constanța, din partea Librăriei Cărturești Constanța, unde lucrează. Am fost atunci cu alte două colege scriitoare, Cristina Nemerovschi și Lorena Lupu, la o lansare inedită într-un mall. O vreme drumurile pe care le-am făcut pe litoral nu s-au intersectat cu ale ei. Am reluat legătura de curând, când am văzut că a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru sprijinirea HOSPICE, Casa Speranței. Raluca își donează ziua de naștere, pe 11 august, pentru a ajuta. Prilej cu care mi-a spus în detaliu și povestea prin care a trecut, un cancer, poveste care a schimbat multe în viața ei. Dar cine e Raluca Popescu?

Raluca e viata, iubire si speranta. Mereu. Un om. Un om care-a primit un semn, divin, stiu acum, intr-un vis, cum c-ar trebui „sa se caute”. Si m-am cautat. Si am stiut, inca de cand am pornit pe calea analizelor, ecografiilor si a celorlalte „nebunii”, ca „am ceva”. Vestea a venit ca-n filme, eram la cina, in oras, cu parintii mei, intr-o seara de duminica, cu putin inainte de ziua mea. Implineam 35 de ani. Cand te suna medicul duminica seara, ca sa-ti dea rezultatul biopsiei, e clar ca nu-i unul imbucurator. Iar de-acolo a inceput un drum nebunesc, de cautare medici si solutii, dar si cea mai frumoasa parte din viata mea. Mi-am permis luxul de a dispera si a ma intreba „de ce eu” pentru maxim 2 ore. N-am vreo mantra personala pe care s-o repet sau vreo reteta in ale resetarii mentale. Am vrut sa traiesc. Si-am avut incredere ca Dumnezeu vrea sa mai fac multe pe-aici. Atat. Asa ca, dupa tratament, mi-am tatuat pe spate Atingerea Divina a lui Michelangelo. Stiind ce urmeaza, m-am hotarat sa-mi fac un cadou de ziua mea, o noua tunsoare. Si anume scurt. Fix de ziua mea, pe 11 august. Intr-un fel, incercam sa-mi pacalesc mintea ca este alegerea mea sa-mi las corpul sa se transforme. In interior, ma temeam ingrozitor de acel moment cand ma voi spala pe par si voi ramane cu el in maini.”  Da, Raluca n-a avut simptome care să o îngrijoreze, dar sistemul de avertizare interioară s-a declanșat în vis. Mai exact, ea și-a visat cancerul și astfel s-a dus la medic. La 35 de ani ai multe planuri și visuri, iar vestea a prins-o într-o relație care a urmat un alt curs. „In seara acelei zile, l-am cunoscut pe barbatul care, prin prezenta lui neconditionata alaturi de mine, mi-a salvat sufletul si care, dupa doar 3 saptamani de relatie, ma veghea la capataiul patului, la Terapie Intensiva, cand doar ce iesisem din operatie. Intre timp, ironic sau nu, dupa ce m-am vindecat, drumurile noastre s-au despartit. Mereu va ramane in mine, este parte din ceea ce sunt. Cred ca tarie ca, in afara de rolul medicinei si-al medicului curant (si-aici e o poveste frumoasa, doctorul meu oncolog mi-a devenit o a doua mama), dragostea ne scoate din ghearele bolii si ne face sa nu simtit ca ne luptam cu marele C, ci ca dansam cu el. 🙂 Stiu, pare al naibii de ciudat, dar a fost un dans. Mergeam la fiecare sedinta de chimioterapie cu un tort mare pentru asistente, niste oameni absolut remarcabili, si spuneam ca eu sarbatoresc fiecare sedinta ca fiind un pas pe calea vindecarii.”

raluca inainte de diagnostic iulie 2016Cum au reacționat cei din jurul ei când au aflat de boală? Știm că empatia poate lua multe forme, iar frica e dușmanul ei. Aici, se aleg oamenii. „S-a facut curatenie in lista mea de prieteni. La prima mea vizita la oncolog, mi s-a spus ca trebuie sa ma pregatesc psihic, ca multi oameni ma vor abandona, asa, pur si simplu. N-am crezut. Eu am fost mereu in mijlocul adunarilor, multimilor de oameni, prieten de nadejde pentru multi. Ei bine, afland ca am cancer, 2 prietene pe care le vedeam ca pe surorile mele au disparut brusc din peisaj. Imi venea sa le sun si sa le spun: „stiti, nu se ia, nu-s contagioasa!”. Iar oameni pe care-i stiam putin sau deloc m-au sprijinit atunci cand nu vedeam vreo speranta la orizont. Spre exemplu, imi cautam o locuinta in Bucuresti, pentru aproximativ doua luni, in miezul iernii, ca sa pot face sedintele de radioterapie. Da, poate parea ciudat, dar in orasul Constanta nu exista vreun aparat de radioterapie. Prin urmare, am pus pe facebook, ca tot omul, rugamintea de a fi anuntata daca vreun prieten al vreunui prieten are vreo garsoniera / apartament in Bucuresti, pe care sa mi-l inchirieze, dar nu in regim hotelier, caci preturile m-au speriat si nu mi-as fi putut permite. Multi oameni au dat share postarii mele, printre care si Petronela Rotar. In lista ei, un inger de om, care si acum apare in agenda mea telefonica drept Sorana Angel, m-a contactat si mi-a spus ca ea urmeaza sa plece, impreuna cu iubitul, in Anglia, iar apartamentul ei ramane gol. Nu avea vreo pretentie pecuniara, ci mi-l oferea, pur si simplu, drept camin, mie, unei necunoscute. Toate cheltuielile mele erau reprezentate de facturile de energie electrica si intretinere. Realizati socul meu! Eu, care ma consideram un om bun, am ajuns sa ma intreb daca, aflata in papucii ei, mi-as da casa unui necunoscut, asa, pur si simplu; trebuie sa recunosc ca raspunsul n-a fost un DA hotarat.”mainile noastre

Lecție sau avertisment? „E doar viata. Si un sut in posterior. O dojenire cum ca n-ar trebui sa ne mai facem planuri pe un cincinal sau decada, caci nu suntem altceva decat fire de nisip. O constientizare a faptului ca suntem efemeri. Si-o mare lectie de iubire. Am un singur regret din toata perioada acestui „dans”: i-am imbatranit pe parintii mei, al caror copil unic sunt, enorm. Eu, copilul model, care n-a creat vreodata probleme, de care au fost mandri in fiecare moment. Scriu despre ei si lacrimile-mi curg siroaie, caci durerea lor m-a durut mai mult decat orice tratament.”, spune Raluca.

raluca ziua mea 2016 direct de la coafor look nouDespre campania prin care își donează ziua de naștere: „Am facut o platforma online, alaturi de cei de la Galantom, unde oamenii pot dona, cat vor si pot, in contul celor de la HOSPICE, Casa Sperantei, care nu cred ca au nevoie de alta prezentare. S-au strans, pana in momentul in care scriu aceste cuvinte, 1805 lei, din 21 de donatii. Deadline: 11 august. Iata link-ul, daca va place de subsemnata si vreti sa-i faceti un cadou frumos: http://hospice.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=6308”

HOPSICE, Casa Speranței oferă gratuit servicii de îngrijire paliativă pentru bolnavii incurabili la domiciliul acestora, însă din lipsă de bani există riscul să-și întrerupă activitatea.

Raluca este în continuare book manager la Librăria Cărturești din Constanța: „Planuri de viitor, in afara de a trai frumos fiecare clipa care vine, nu prea am. Stiu, suna a cliseu, dar refuz sa mai construiesc vreun castel de nisip, cand marea-i atat de aproape. :)”

Rămân puține cuvinte de adăugat la tot ceea ce mi-a spus Raluca. Dar conluzia este speranța, o mare speranță pentru oameni. Fata căreia îi trec prin mână atâtea cărți și-a ținut în palme cartea propriei experiențe.

Reclame

2 gânduri despre „Despre fata dintre cărți care și-a visat cancerul”

  1. Un om frumos…
    Un om puternic de-o fire calma,
    Un suflet pur cu o privire calda…

    😊 Am fost colege si prietene in scoala generala… timpuri frumoase, amintiri pe care le port cu mine oriunde aș fi… O admir si mereu am facut-o! Copil fiind, ii admiram inteligența, determinarea si caracterul frumos! Anii au trecut și ne-am reîntâlnit de curând… am revazut-o pe Raluca, pana mai deunăzi copil, acum, copil mare, cu aceiasi ochi plini de viata si același zâmbet cald.
    Un om frumos cu suflet de copil…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Respect etern si cinste lui, acelui vrednic si autentic barbat care a fost alaturi de Sufletul acestui om, iubindu-! neconditionat, chiar daca au fost doar trei saptamâni, IUBIREA este medicamentul universal care va vindeca specia rational- sentimentala de orice boala, chiar si batrânetea si gena mortii vor fi extirpate cu ajutorul acestui ‘bisturiu’ al Luminii Divine *IUBIREA* neconditionata, fara prejudecati, sacrificatoare de sine… 🙂
    LA MULTI ANI, SUFLET FRUMOS si tuturor celor ce lupta cu armele Cuvântului IUBIRII ABSOLUTE, ATEMPORALE…
    Un Weekend minunat si binecuvântat, draga Corina !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s