Articole

Despre „dragostea-cui” și programul uitării

          Clive Wearing, dirijor și muzicolog englez, a rămas fără amintiri din propria viață, după ce un virus i-a afectat partea din creier care stochează memoriile. Singurul lucru de care-și amintește este dragostea pentru soția lui. Practic, el reține ultimele șapte secunde din viața sa, apoi o ia de la capăt. La fiecare 20 de secunde devine conștient, apoi totul îi este complet nou. De fiecare dată când își vede soția, reacționează cu entuziasm, precum un îndrăgostit: „Să vii aici în zori. Să vii cu viteza luminii”, îi spune el de fiecare dată. Pentru că ea este singurul lui reper de luciditate. Viața sa este o repetiție de conștientizări, la mai puțin de jumătate de minut, el nu recunoaște nici gustul sau mirosul asociate cu diverse produse, pentru că acest „manual de instrucțiuni” a fost complet șters. Istoria lui Clive dovedește încă o dată perfecțiunea „centrului de comandă” cu care este înzestrat omul de la naștere și cât de bine puse la punct sunt toate programele prin care acesta funcționează. Virusarea unui program aduce o dereglare generală și irecuperabilă. Ce ar fi fost dacă Wearing ar fi rămas cu o amintire, singura, traumatizantă sau răvășitoare? Cu siguranță viața lui este și așa grea, însă să retrăiești un coșmar ar fi fost peste limita de înțelegere. De ce a rămas doar acea amintire a dragostei față de soția lui? Pentru că ocupa un spațiu mare de arhivare în hippocampus sau a fost pur și simplu o loterie, prin care s-a făcut selecția în momentul virusării programului memoriei? Sau sunt mai puternice amintirile plăcute? Nu putem ști sau o vor explica specialiștii. Însă nu pot să nu asociez această poveste cu programul uitării pe care fiecare om îl are, program prin care se produce restartul. Pentru că amintirea dragostei lui Wearing este permanent trează, el nu se va mai putea îndrăgosti de altcineva niciodată și este un veșnic îndrăgostit. Mă întreba o prietenă ce facem cu „dragostea-cui”, aceea care nu mai vrea să plece sau căreia nu-i mai dăm drumul și de care ne agățăm până la următorul „cui”? I-am răspuns că sigur va fi estompată de programul uitării, care, atunci când nu decurge firesc, provoacă devieri. Pentru că rana făcută de „dragostea-cui” era proaspătă, prietena mea s-a îndoit de faptul că o va uita curând. Am făcut un exercițiu provocând-o să rememoreze alte „cuie” și să spună ce mai simte acum. Nimic, a spus ea. „Asta îmi vei spune peste un timp și despre cuiul actual”, i-am răspuns eu. Singura diferență este timpul, fiecare revine la linia de start în funcție de câte resurse a investit, precum o baterie care necesită mai mult sau mai puțin timp de încărcare. Programul uitării funcționează și, oricât am vrea să șteargă mai repede suferința, supărarea, va merge urmând bornele sale. Am putea spune că suntem proprii autori ai suferințelor noastre, exceptând acțiunile iremediabile și irevocabile, cum sunt bolile și moartea. Intensitatea cu care investești în cineva va fi invers proporțională cu timpul de recuperare a resurselor consumate în această investiție emoțională, cu cât ea a fost mai mare, cu atât timpul va fi mai lung. Cu cât există mai multe amintiri cu o persoană, o situație, un loc, cu atât mai mare va fi spațiul acestora de arhivare. Se vor sedimenta în timp, pentru a face loc altora recente, iar câteodată se vor face simțite prezente în vise. Dar programul de uitare va funcționa, ca o lecție a răbdării și a maturizării. De altfel, e demonstrat că dacă oamenii nu ar uita, ar înnebuni. Așadar, uităm ca să supraviețuim și să mergem mai departe.

Încă un lucru interesant despre Clive Wearing, deși nu-și amintește că ar fi muzician, știe să cânte după o partitură și să dirijeze. Muzica și dragostea se pare că au ocupat o mare parte din „depozitul” memoriilor sale. Sau poate că e și ceea ce am scris nu demult, Despre rupturi, muzică și fondul comun al amintirilor.

Articolul despre Clive îl puteți citi aici.

Foto pixabay.com

Reclame

1 gând despre „Despre „dragostea-cui” și programul uitării”

  1. Omul autentic natural, nu este un computer artificial lipsit de vointa si constiinta, manipulat de alti oameni din taste si butoane. El traieste prin credinta în Cuvânt, iar cel nascut din Dumnezeu, este etern si iubitor ca Tatal sau !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s