Articole

Despre rupturi, muzică și fondul comun al amintirilor

    Mi-a apărut azi o postare despre „Cei patru călăreți ai Apocalipsei”, metafora folosită de specialiști pentru problemele de comunicare care apar într-un cuplu. Mai exact, psihologul John Gottman a detaliat patru semne care pot prevesti divorțul, ruptura, și care otrăvesc lent o relație. Primul ar fi criticismul, adică atunci când un partener e criticat în mod constant, i se aduc reproșuri și este atacat personal. Al doilea semn este disprețul, exprimat prin ridiculizare, bagatelizarea unor reușite. Al treilea „călăreț” este starea defensivă, care duce la pasarea responsabilităților. Și, în fine, al patrulea semn este închiderea, blocajul, când partenerii practic nu-și mai vorbesc decât prin cuvinte scurte și doar când este absolut necesar. Acum, fiecare cuplu a trecut prin cel puțin una dintre situațiile enumerate, în funcție de gradul de tensiune creată dintr-un anumit motiv. Niciunul dintre semne nu este recomandat a fi suportat și transformat în obișnuință, însă în realitate uneori e fix așa. Cu cât trec anii, armura se îngroașă și se ajunge la punctul 4, cel al închiderii, în care partenerii devin două entități cu propria carapace.

Tot azi, tot întâmplător sau nu, despre un studiu cu efectele muzicii. Organismul nostru suferă modificări extraordinare atunci când ascultăm o melodie. La nivelul creierului crește dopamina, se activează memoria, ajută la imunitate. Provoacă pielii frisoane, iar inima își reglează bătăile. Cântatul împreună ne aduce împreună. Melodiile devin repere în timp și loc geografic, o adevărată arhivă la purtător pentru zile și nopți frenetice, pentru declarații frumoase și dansuri magnetizante. Adesea uitate printr-un cotlon al minții, amintirile ies dintr-odată la câteva acorduri, precum șarpele fachirilor. Un cântec ne poate acroșa social de un grup și ne scoate din izolare. Ne dă încrederea că mai suntem capabili să iubim.

Cât despre amintiri, ireparabilul se produce atunci când acestea devin o povară, o etapă neplăcută și respinsă, pentru că oamenii sunt legați între ei prin părți din trecut, asimilate deja. Bagajul amintirilor comune rămâne și dacă cei doi aleg să se despartă, un fond comun al memoriei, care va selecta în timp ceea ce a fost frumos și va estompa partea dureroasă. Voi când ați ascultat ultima oară o melodie care v-a amintit de cineva și nu v-a mai durut? Un test bun pentru a verifica stadiul vindecării unei răni sufletești și de a ambala frumos amintirea. Când nu-ți găsești cuvintele, trimite o melodie! 🙂

 

Foto pixabay.com

Reclame

1 gând despre „Despre rupturi, muzică și fondul comun al amintirilor”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s