Despre șansa de a ține un vis în picioare

       Are 24 de ani, s-a născut la Timișoara, iar la 12 ani a plecat după părinți în Danemarca. Aceștia îl lăsaseră o perioadă în grija bunicilor. A avut de suferit, atât din partea familiei, cât și a celor din jur, din cauza faptului că nu corespundea tiparelor impuse. A fost bătut, umilit, marginalizat. A riscat totul, inclusiv un job bine plătit, pentru a urma școala de bucătari Kold College din Odense, regiunea de sud a Danemarcei. A avut joburi în restaurante cu stele Michelin, dar nu se consideră chef, ci un artist, chiar și în bucătărie. În 2016 a publicat romanul „#confuz”, născut din conflictele cu el însuși și cu mentalitatea socială, anul acesta și-a deschis propria afacere, un restaurant devenit loc de întâlnire a lumii artistice. La 24 de ani, Alex Andronic își reamintește cum a plecat, cum a căzut și cum s-a ridicat, cum a visat. Și nu-i mai este teamă despre ce cred ceilalți, atunci când declară că iubește un bărbat.

35241382_1953943164639618_7574738012672622592_n„Deşi în prima parte a experienţei mele în Danemarca am fost total rupt de realitate, îmi doream în fiecare secundă să mă-ntorc acasă, simţind că am fost rupt de locul în care mă simţeam acasă şi priveam plecarea asta obligatorie ca pe o pedeapsă, am reuşit, totuşi, să mă adaptez. Am învăţat limba, mi-am făcut prieteni, am început să le cunosc cultura, obiceiurile, tabieturile şi devenise totul fascinant, dintr-o dată. Atunci când habar nu ai cum să priveşti o experienţă nouă într-o ţară nouă, şi nu e nimeni să-ţi explice care sunt oportunităţile în cazul ăsta, e destul de dificil să priveşti situaţia dintr-o perspectivă pozitivă. Acum pot să spun categoric că experienţa daneză nu mi-a adus decât plusuri. Am avut oportunitatea de a mă forma ca om într-o ţară civilizată, care-şi respectă cetăţenii. Cetăţeni care, prin modul în care au fost crescuţi şi prin simplu lor fel de a fi, te învaţă involuntar să devii om, să cunoşti şi să oferi respect.”

L-am întrebat cum a decurs viața lui de când și-a dat seama că va avea de luptat cu anumite canoane sociale și dacă a crezut că poate face mai mult: „Da, mereu simt că pot să fac mai mult, mereu există acest sentiment de vină că nu fac suficient de mult pentru mine şi cei din jurul meu, asta poate şi din dorinţa de a deveni mai bun pe zi ce trece. Vreau să evoluez, simt nevoia aproape disperată de a fi o variantă mai bună de la o zi la alta. Pot să spun că şi reuşesc, poate nu mereu, dar perseverez. 
Da, am fost marginalizat şi discriminat toată copilăria mea. Mereu am fost cel ciudat, cel care nu se potriveşte în niciun grup de prieteni, cel privit cu alţi ochi. Mi s-au adresat mereu cuvinte urâte, am fost tratat ca ultimul om, ca ceva ce nu merită să fie niciunde. Am fost bătut pentru a fi diferit, deşi fiecare privea diferenţa asta cu alţi ochi, neştiind niciunul cu ce se mănâncă şi ce e în neregulă cu mine. Eram doar diferit, iar a fi diferit în anii 2000, într-o localitate de la ţară, era un lucru ruşinos, condamnabil, de judecat. Partea şi mai tristă a fost mereu faptul că nu aveam refugiu, n-aveam de unde fugi de toate răutăţile gratuite. Acasă nu era nimeni să m-asculte şi n-a avut cine să mă-nveţe că trebuie să vorbesc despre ce mi se întâmplă. Am crescut cu convingerea că singura soluţie să supravieţuieşti este să înghiţi, să treci peste, să nu spui nimănui că nu ţi-e bine şi să-ţi păstrezi zâmbetul pe buze, căci, nu-i aşa, ce griji ar putea avea un copil încât să fie supărat?”35069893_1953943151306286_6727607978993647616_n

Dar cum s-a purtat familia cu el, i-a fost suport sau lasou care i-a strâns aripile? „Relaţia mea cu ai mei n-a fost niciodată una strălucită, am apărut în viaţa lor devreme, când însăşi ei erau copii, lucru care a făcut să nu ştie cum se creşte un copil, cum se construieşte o relaţie cu copilul acela şi cum îl formezi încât să ajungă nu doar mare, ci şi bine. I-am absolvit mereu de vină folosind această scuză: n-au ştiut să facă mai mult. A durat 23 ani să mă privească cu alţi ochi, să relaţioneze cu mine aşa cum ar fi trebuit s-o facă, să m-asculte când am ceva de zis, să-mi fie alături când simt că am nevoie. Exagerat de mulţi ani, dar mă bucur că s-a întâmplat chiar şi-acum. Suntem bine, sunt ai mei, încă avem foarte mult de lucrat la relaţia dintre noi şi singurele soluţii valabile sunt timpul şi perseverenţa. Ştiu că mă iubesc, am ştiu asta tot timpul. N-au fost niciodată convingători, dar am ştiut. Mie mi-e greu să le spun că-i iubesc, încă nu ştiu ce simt, dacă simt. E un haos total în capul şi inima mea, tocmai din cauza asta fac şi terapie. E mult de muncă.”

35051395_1953943197972948_1495915608590516224_nDar nu a fost în zadar. Alex a construit în timp o punte către părinți, chiar dacă aceștia nu-l așteptau mereu pe malul celălalt. „Reacţia părinţilor mei cu privire la orientarea mea sexuală a fost una previzibilă, e drept, dar poate mai exagerată decât mi-aş fi imaginat. Şi, la fel cum eram obişnuit, am înghiţit, cu greu, e drept, tot ce au avut de spus şi am încercat, tot eu, să-i înţeleg. Să-nţeleg că e greu de acceptat, e greu de procesat, că e un lucru la care nu s-au aşteptat nicio secundă şi că va dura nu mult, foarte mult timp până când vor putea să digere toată treaba. Am avut răbdare, de fiecare dată când au deschis subiectul am încercat să le explic, să-i fac să înţeleagă că nu e nimic în neregulă cu mine, că sunt la fel cum mă ştiau, că nu sunt bolnav, nu sunt nebun, nu am nevoie de tratament, de preoţi, de nimic. Am nevoie să fiu privit normal, să fiu acceptat, să fiu înţeles şi să-mi fie alături, pentru că sunt suficient de mulţi oameni împotriva mea, ultimul lucru care mai lipsea e ca şi ei să fie împotriva mea. A durat mult timp până când au început să accepte acest lucru, încă nu ştiu dacă s-au împăcat cu gândul, dacă sunt okay cu asta, însă ce ştiu sigur este că au avut curajul şi tăria de a participa la una dintre lansările mele de carte, acasă, la Timişoara. Au venit şi-au ascultat cu atenţie tot ce au avut invitaţii mei de spus despre mine şi despre cartea pe care am scris-o, carte care mă conţine şi care, da, vorbeşte şi despre orientarea mea sexuală. Sper că au înţeles că lucrul ăsta nu mă schimbă ca om şi, mai ales, că mă priveşte doar pe mine şi cel de lângă mine, şi că atâta timp cât sunt fericit, nu contează sexul celui care-mi pune zâmbetul pe buze în fiecare dimineaţă.”

Îmi spune că în prezent are o relație, da, una gay, cu un om care-l face fericit și care-l motivează. Un om care, practic, l-a readus la viață după perioade de umilințe, traume și abuzuri. Acum are și propria afacere, mai exact este asociat la Blueberry Garden&Bistro, și i se pare ceva magic, pentru că mereu a știut că poate mai mult. „Chiar este magic, cuvântul meu favorit, de altfel. Şi obositor, într-adevăr. Îţi mai rămâne foarte puţin timp pentru viaţa personală şi ajung la ce spuneam mai sus, norocul meu este că există cineva care înţelege şi nu doar că înţelege, mă susţine. Vechile traume, dacă ştii să le gestionezi, ajung să te propulseze cât mai sus şi să te facă să-ţi doreşti să reuşeşti. Poate şi din dorinţa de a le arăta tuturor că nu, nu e cum ţi-au spus ei, nu eşti un nimic, nu vei fi muritor de foame, nu vei trăi o viaţa de căcat, nu eşti prost, nu eşti ciudat, nu meriţi să mori. Din contră. Tot ce-am trăit se vede astăzi în ceea ce am realizat. Orice pumn în gură înseamnă azi un pas înainte către succes, către viaţa pe care îmi doresc să o trăiesc. E greu, foarte greu, şi cad de foarte multe ori, dar am norocul să am lângă mine un partener de excepţie, o persoană pe care o iubesc necondiţionat şi care a vrut să pornim la drumul ăsta împreuna. Şi nici că se putea mai bine. Mihaela (nb Bălan) e fix omul cu care să porneşti la un drum atât de dificil împreună. Ne motivăm unul pe celălalt, ne şi înjurăm, plângem, strângem din dinţi şi ne tragem unul după celălalt. Plătesc un preţ suficient de mare deja, am fost nevoit să găsesc o altă familie căţelului, pentru că, după cum spuneam, nu mai există timp.”

35049648_1953943201306281_8301651482239827968_nDespre minoritate și majoritate, despre percepții și iluzia adevărului, Alex îmi spune că că nu mai dorește să se ascundă și și-a asumat public orientarea sexuală. Pentru că trăirile pe furiș și disimulate în public înstrăinează orice om, indiferent de preferințele sale. „Pentru că cel mai simplu gest, acela de a merge de mână pe stradă cu persoana iubită, ne este total străin. Toate lucrurile fireşti într-o relaţie de dragoste ne sunt străine. Majoritatea dintre ele ne rămân străine chiar dacă ne recunoaştem orientarea sexuală public. Adică, eu, cel puţin, încă nu am curajul să-mi ţin iubitul de mână pe stradă, mă simt ciudat să-l sărut chiar şi-n faţa prietenilor, prieteni care n-au nicio problemă cu asta, evident, dar sentimentul că suntem greşiţi ne este atât de adânc tatuat în minte încât nu ne permite să fim relaxaţi chiar şi-n faţa oamenilor care ne iubesc şi consideră firească iubirea, indiferent de forma ei.

17904287_1836820623308228_5150759506391636644_nPrin perseverență și prin dorința de a evolua, toate venite din conștiința că poate mai mult, toate purtate de o carapace pentru a circula prin societate, l-au dus pe Alex pe un drum cu multe încercări și bifurcații, uneori trecând prin parapetele autostrăzii. Însă mereu a avut în cale semnale de avertizare, pentru că peste tot a mers cu inima deschisă, iar oamenii l-au citit până la urmă dincolo de „ciudățeniile” lui. „Am ajuns să-mi îndeplinesc un alt vis, unul dintre cele câteva care s-au împlinit deja, cum aş putea să renunţ? Cum aş putea să cad şi să nu mă ridic? Câte visuri devin realitate? Nu foarte multe. E şansa mea să-mi ţin visul în picioare. ” 

Da, pentru că visul nu ți-l poate lua nimeni.

 

Foto arhiva personală Alex Andronic

Reclame

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Iosif Strasbourg spune:

    Visurile sunt plasmuiri paradoxale ale obscuritatii subconstientului mintii, provocate de evenimente, întâmplari si perceptii marcante constiente produse în timpul existentei si care se proiecteaza în realitatea obiectiva, afectându-ne logica adevarului absolut, pragmatic, determinând stari si sentimente si emotii incerte, oscilante, ezitante, încarcate de imprevizibil si frica de a fi „altfel” decât majoritatea, constientizând si asumându-ti sau nu consecintele si pericolul îndreptat spre tine din partea societatii majoritatii care va judeca si condamna ceea ce nu întelege prin logica omeneasca.
    Visurile au ca sursa lumina si/sau întunericul, sau o combinatie dintre cele doua forte antagoniste (energii universale) din care, prin care si pentru care Dumnezeu a creat TOT Universul perceptibil de catre capacitatea perceptiei mintii umane cu un IQ limitat (deocamdata) însa în continua evolutie spre (AAA)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s