Corina Ozon Connections, Curaj si reinventare

Despre secretele unei iubiri de 17 ani care nu obosește

     În vremurile trepidante pe care le trăim, ne minunăm când auzim de cupluri cu relații îndelungate, pentru că toate standardele care ne suprasolicită afectează viața personală și nu toată lumea reușește să facă un slalom printre piedicile ivite. Acum voi prezenta povestea a doi oameni interesanți, căsătoriți de 17 ani și care lucrează împreună de ani buni, practic fiind aproape nedespărțiți de când s-au cunoscut. Am vrut să aflu cum au rezistat uzurii rutinei, problemelor inevitabile, ispitelor. Mai ales că amândoi lucrează în domeniul creativ. Amândoi au absolvit Facultatea de Filosofie, unde s-au și cunoscut. El cu experiență în Publicitate ca Art Director și Copywriter, în prezent editor, ea scriitoare. El- un student conștiincios și timid, ea- o rebelă căreia îi plăceau petrecerile. Am vrut să aflu despre cuplul Cristina Nemerovschi- Alexandru Voicescu, atunci când sunt oameni care stau împreună de 17 ani. I-am întrebat cum de nu se plictisesc, despre gelozie, dacă au avut căderi în relație și ce este pentru ei iubirea. Mi-au răspuns sincer și în stilul lor spumos. I-am pus pe fiecare să povestească momentul în care s-au remarcat reciproc și când s-a produs scânteia. Cristina își amintește: „Ne-am cunoscut în primul an de facultate, la Filosofie. Nu prea vorbeam unul cu celălalt prin facultate, aveam cercuri diferite de prieteni, iar eu eram destul de rebelă, chiuleam mult de la cursuri, credeam mai mult în filosofia făcută alături de oameni colorați și trăzniți la bodegă, printre multe beri. La un curs de Filosofie Indiană Alex a venit și s-a așezat în bancă lângă mine, eu am fost plăcut impresionată, am zis “uite ce băiat frumos”, dar era cât pe ce să iasă scântei la propriu atunci, fiindcă acolo își păstrase locul în bancă un tip mai în vârstă, certăreț, care până la urmă l-a dat la o parte și a ucis astfel primul posibil pas al idilei noastre 😛 . Apoi noi doi ne-am reîntâlnit întâmplător în Club A, la seara de rock cu Lenți Chiriac, unde eu în înghesuială l-am ars cu țigara din greșeală pe un prieten al lui, și așa am pornit o conversație 😊) După acea primă seară împreună, următoarele săptămâni am stat nedespărțiti unul de celălalt. Făceam schimb de bijuterii purtate de celălalt, mă trezeam cu noaptea în cap ca să merg în parc și să culeg flori și să i le duc acasă, mi le prindeam în păr, plecam intempestiv pe munte sau la mare, la facultate ne duceam doar împreună, și numai la cursurile care ne plăceau. Ascultam tot timpul muzică și purtam discuții existențiale. Dădeam multe petreceri, trăiam ca-ntr-o poveste. Tot în Club A m-a și cerut de soție, vreo 2 sau 3 luni mai târziu.”6

Iată ce povestește și Alex: „O remarcasem pe Cristina încă de la examenul de admitere, dar fusesem prea timid ca să intru în vorbă cu ea atunci, mi se și părea că nu e „de nasul meu”, și la fel s-a întâmplat întreg primul semestru în care am fost colegi. Eu luasem foarte în serios studiul filosofiei și stăteam mai mult pe la bibliotecă, iar Cristina chiulea destul de mult de la cursuri. Prin februarie 2000, ne-am nimerit în același club, unde Cristina a binevoit să mă bage ea în seamă. Restul e povestea. Fără să stăm prea mult pe gânduri. La numai două luni de când eram împreună, am trecut pe lângă o biserică și eu am propus în glumă să ne căsătorim, iar Cristina a zis: sigur! De fapt a fost și mai interesant: pe vremea aceea ieșeam în fiecare seară undeva în oraș și încercam să o surprind pe Cristina de fiecare dată cu un loc nou, surpriză. Și trecând pe lângă o biserică de pe Victoriei, mi-a venit să îi zic că uite, azi mergem să ne căsătorim. Iar ea a zis „bine” :)) Și eu am zis “bine”. Dar era seară și era închis la biserică. A doua zi nu am renunțat, dacă tot îmi spusese Da-ul cel mare, doar că am aflat că e mai complicat să te căsătorești decât știam noi din filme, că trebuie să depui acte la primărie și să aștepți. Am amânat jumătate de an din cauză că ei îi era frică de ace și nu voia să-și facă analizele medicale.”

5„Știam însă că pentru a iubi pe cineva toată viața nu ai nevoie de un certificat, eram destul de înțelepți ca să știm asta. În aceeași măsură, cred că ni se părea și romantic să ne căsătorim. A fost amuzantă și cererea de căsătorie, ne-am cerut unul pe celălalt, cu stat în genunchi și tot tacâmul, nu doar el pe mine. Asta s-a întâmplat în Centrul Vechi, pe scările de la Club A, unde am blocat circulatia😊. În aproape 18 ani, nu ne-a părut rău niciodată că ne-am căsătorit – deși, recunosc, la început uitam foarte des că noi doi am făcut și pasul ăsta, mi se părea mai mult un detaliu. Mereu cred că a fost mai importantă iubirea decât căsătoria.”, își amintește Cristina despre decizia de a se căsători.

Căsătoria s-a făcut în secret, fără știrea părinților, care o vreme nu au fost de acord cu acest lucru, după ce au aflat. Fapt care nu i-a afectat pe Cristina și Alex, dimpotrivă, i-a legat și mai mult. Iar marea lor dificultate a fost când au lucrat în locuri diferite și comunicau tot mai rar: „Fiecare avea un program strict, în timpul zilei nu apucam să ne vedem, iar seara eram prea rupți ca să mai putem vorbi despre noi, să comunicăm așa cum o făceam înainte. Poate că alte cupluri s-ar fi înstrăinat în acel moment. Ar fi ajuns să nu mai cunoască persoana de lângă. Noi am avut șansa de a ne cunoaște bine în anii de dinainte, aveam deja un fundament solid.”, spune Cristina. Iar această situație i-a mobilizat să găsească o variantă pentru a lucra împreună.

3Nu e confortabil pentru toată lumea să lucreze în același loc cu partenerul și am fost curioasă dacă între ei nu intervin orgoliile și concurența, mai ales că Alex e și scriitor, nu doar editor. „ A fost o șansă extraordinară să putem să renunțăm la locurile de muncă de dinainte și să ne ocupăm de proiecte proprii, și asta încă de tineri, înainte de 30 de ani. Acum, la Herg Benet eu sunt în principal responsabil cu partea tehnică și administrativă, mă ocup de tot ce înseamnă “bucătăria” editurii, iau deciziile editoriale, Cristina se ocupă de partea mai boemă, plus traduceri și scris. Nici când am debutat ca scriitor în 2014 nu s-a pus problema să îi fac “concurență” (oricum, avem stiluri literare diferite), și chiar glumim că jumătate dintre cititorii mei sunt fani de-ai ei, curioși să vadă ce scrie “soțu’ Cristinei”.”, spune Alex, La rândul ei, Cristina, mărturisește că la birou a început să fie un fel de alt acasă: „Sincer, îmi place la nebunie să lucrez cu soțul meu, tocmai pentru că pot vorbi orice cu el. Nu mai am grija: vai, cum îi prezint șefului problema X, ca să fie bine pentru amândoi, să mă înțeleagă? Economisim și mult timp, pentru că ne cunoaștem bine și ne intuim reacțiile și ideile. Când vine vorba despre scrisul meu, despre cărțile mele, îmi oferă libertate, asta e cel mai important. ” Cât despre timpul liber, atât cât e,  și-l dedică fiecare acțiunilor care le plac: ea cu gătitul, cumpărături, lectură. El cu jocul pe calculator, grădinărit. Și, credeți-mă, pentru un scriitor noțiunea de timp liber e cu totul alta! Combină deplasările legate de cărți cu vacanțe proprii și se bucură de fiecare moment de relaxare.

2 (1)Cum e cu gelozia totuși? Amândoi sunt persoane publice, Cristina are fanii ei, el are cititoare. „Cred că o să sune puțin SF, dar Alex nu mi-a dat motive să fiu geloasă în sensul clasic. Rar de tot se uită după alte tipe, rar are o relație mai apropiată de prietenie cu o altă femeie – în general, mă implică și pe mine în acea relație, spunându-mă că eu “mă descurc mai bine cu fetele” 😊). Dacă vreodată o tipă încearcă să îi facă avansuri, îmi povestește cu lux de amănunte. Când vine vorba de cititoarele lui, sunt chiar extrem, extrem de fericită că le are, mă bucur imens când vin să-i ceară autografe și să facă poze cu el. Sunt mândră, nu geloasă! În schimb, sunt posesivă, mă enervez parțial dacă nu îmi acordă destulă atenție, uneori mă simt în competiție cu munca lui sau cu alți scriitori care cer de la el “dădăceală” constantă și mult timp acordat. Dar încerc să înțeleg. În ce-l privește pe el, chiar aș vrea să știu dacă e gelos, să-l întrebi! 😊))” Și l-am întrebat: „La mine există gelozia normală de cuplu, pe care nu am cum să mi-o înfrânez și mi-o asum deschis, cu toate relele ei. Bine, ajută și faptul că majoritatea covârșitoare a cititorilor de la noi sunt fete, femei, nu de sex masculin, așa că am ocazii mai rare să sar ca ars când mi se pare mie că se aprind beculețe. Gelozie în sens de invidie pentru atenția primită public ar fi o tâmpenie, nu am cum să nu mă bucur când Cristina este remarcată. Suntem unul și același, ce se întâmplă unuia dintre noi aparține automat și celuilalt. Chiar avem un nume unic cu care ne strigăm când ne referim la noi doi ca o singură “ființă”. Nu zic care e numele, e secret.”, mi-a mărturisit Alex.

Divergențe există în orice relație, nici nu ar avea cum să fie altfel, dar ei reușesc mereu să le treacă și, cel mai important, să le discute: „Sigur că mai avem și divergențe. Dar eu sunt conștientă că Alex pune mai mult suflet și muncă decât mine în tot ce înseamnă editura, așa că în general nu încerc să-mi impun voința peste a lui când vine vorba de proiectul ăsta, care e în primul rând copilul lui. Cărțile mele, pe de altă parte, sunt copiii mei, și acolo el îmi lasă mână liberă și nu se contrazice prea tare cu mine. Am învățat în toții anii petrecuți împreună să ne cunoaștem bine și știm când un lucru e foarte important pentru celălalt, așa că îl lăsăm să-l aibă, nu îi ucidem bucuria respectivă. De concurență și orgoliu nu s-a pus niciodată problema între noi, mereu am simțit că facem parte din aceeași echipă – când Alex are nevoie de ajutor, eu îl ajut, la fel și el pe mine.”, recunoaște Cristina. „Le punem cap la cap discutând. În general, fiecare știe când e cazul să lase de la el, pentru a fi celălalt mulțumit. Suntem și un pic „fripți”, după atâția ani, încât acum ne autocenzurăm fără să ne dăm seama, probabil. Libertatea ne-o luăm atunci când vine vorba despre scrisul nostru, acolo suntem pe cont propriu.”, completează Alex. 1 (1)

„Nu am avut atracții irezistibile față de alte persoane, care să clatine suficient de tare barca noastră, nu am rămas pe drumuri (deși în facultate am stat teribil de prost cu banii, era ceva gen: luni mâncăm, marți bem, miercuri fumăm, pentru că nu ne ajungeau banii pentru toate astea). Doar “pietricele” mici, pe care le-am îndepărtat din cale sau peste care am sărit relativ ușor. Cu voința de a rămâne împreună orice ar fi, cu dorința de a îl înțelege pe celălalt.”, mi-a mai spus Cristina.

Ce e iubirea? I-am întrebat pe fiecare. Cristina: „După mine, iubirea e sentimentul care îți colorează lumea în cele mai nebune nuanțe posibile. Și sentimentul care te provoacă să fii cea mai bună versiune a ta, mereu surprinzătoare pentru ființa iubită.”

Alex: „Același drum, pentru două persoane în esență diferite. O poveste care merge de la sine chiar și când nu te aștepți. Ceva surprinzător în fiecare zi.”

Cei doi sunt împreună de când aveau 19 ani, au crescut și s-au modelat reciproc. În timp, au format un tot, dar respectând fiecare dorințele și libertatea celuilalt. Modul lor de conviețuire, aparent ireal și greu de înțeles, are o bază solidă de încredere și cunoaștere, dincolo de sentimentele care-i leagă. Comunicarea și sinceritatea sunt de asemenea componente temeinice, niciunul nu ascunde, de exemplu, ce-l deranjează la un moment dat. Astfel nu lasă să se adune niciun fel de „pietricele” care să creeze blocaje. Modul în care ei descriu iubirea dovedește o maturizare emoțională și explică suportul pe care și-l oferă pe drumul călătoriei lor.

Cristina Nemerovschi, 37 de ani, născută în București (origini ucrainiene, ruse, poloneze, moldovenești), este autoare a 15 romane, apreciate de public și premiate, supranumită „Rebela literaturii contemporane”. Este și redactor, și traducător la Editura Herg Benet.

Alex Voicescu, 37 de ani, născut în București, este Directorul Editurii Herg Benet, scriitor, absolvent al unui master în Advertising și PR la SNSPA.

Reclame

2 gânduri despre „Despre secretele unei iubiri de 17 ani care nu obosește”

  1. Mi-e tare drag de ei de cand i-am cunoscut,mai intai virtual si apoi in plan real.Felicitari oameni frumosi si multi ani impreuna.Felicitari Corina e bine.sa spuna cineva si povesti de viata frumoase.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s