Corina Ozon Connections, Curaj si reinventare

Despre arta de a trăi cum îți place

     unnamedLa 12 ani scria articole și făcea traduceri din spaniolă pentru reviste de seriale. La 22 de ani a plecat din țară ca să studieze un masterat în Diplomație, „eram singura ne-americancă într-o grupă de 50 de persoane și am studiat, în această formulă, în 5 țări diferite vreme de doi ani. Am terminat prima din an”, spune ea. Când s-a întors în țară, a lucrat opt ani pentru Forbes, ca  redactor-șef al revistelor ForbesLife și Up by Forbes. A făcut cursuri cu Kevin Spacey, cu Shonda Rhimes (scenarista ”Anatomiei lui Grey”), cu stilistul British Vogue Lucinda Chambers, cu Garry Kasparov,  cu Diane von Furstenberg. De doi ani este freelancer și are site-ul www.finesociety.ro. A scris o carte pentru fetele singure, „Poveștile unei inimi”. Călătorește mult și a reușit prin simplitate și împotriva regulilor succesului. Este vorba de Diana Cosmin, care la 34 de ani poate spune că trăiește în propriul stil de viață, absolut fermecător. Cum a ajuns să facă atâtea lucruri și cum a parcurs acest drum, mi-a povestit chiar ea. În primul rând, s-a axat mereu pe ceea ce îi place și ce știe. Însă tot timpul a acumulat cunoștințe din domenii tangențiale cu preocupările ei. Fiecare lucru a fost făcut cu rost și i-a folosit, dar e vorba de multă disciplină. „E o echilibristică, dar îmi iese fiindcă mi-am forjat în timp o structură solidă pe care pot să fac toate aceste „acrobații”. Mă culc la ora zece seara, mă trezesc la 5 sau 6 dimineața, îmi organizez foarte bine ce am de făcut în fiecare zi și până după prânz încerc să am totul gata, ca apoi să am timp și de citit, și de plimbat, și de interviuri, și de tot. De citit citesc peste tot: am cărți fizice și cărți pe telefon. Pe acestea din urmă le recomand oricui spune că nu are timp să citească. Aveam, spre exemplu, o programare la medic acum câteva zile și s-a decalat programul respectivului. Am ajuns să aștept o oră, interval în care am citit jumătate de carte pe telefon. Nici n-am simțit când a trecut timpul. Călătoriile mă hrănesc foarte tare și scriu foarte mult atunci când sunt plecată. Tot ce scriu despre destinațiile în care ajung este scris chiar acolo, la fața locului, la cald. Mi se pare că e mai autentic și mai convingător așa. Dacă te apuci de scris după ce te întorci acasă parcă se pierde entuziasmul și sinceritatea completă a momentului trăit. Dar asta e doar alegerea mea, fiecare scrie așa cum simte și unnamed (4)unde simte. Nu există rețete absolute pentru nimic.”

Apoi sunt importante deciziile luate la timpul potrivit, la fel ca atunci când a plecat de la Forbes pentru a fi freelancer. „Simțeam nevoia să am un loc al meu. Cred că e cel mai simplu și sincer mod de a rezuma motivul. Voiam un loc în care totul să depindă de mine, în care eu să-mi impun ritmul vieții și al subiectelor. Au fost niște ani minunați la Forbes, dar cred că obosisem un pic să-mi gândesc viața în ediții de revistă: totul depindea de momentul în care pleca revista la tipar, era trecut cu „cruce roșie” în calendar. Spre exemplu, în ziua nunții mele hair-stylist-ul îmi făcea coafura și eu corectam printuri, fiindcă pleca revista peste două zile la tipar. Am plecat în luna de miere cu bagajul făcut la trei noaptea pentru șapte dimineața, fiindcă am stat în predare până târziu. Și tot așa. Nu m-am plâns niciodată, am iubit ceea ce făceam, dar la un moment dat mi-am dorit să fiu liberă și stăpână absolută pe timpul și pe alegerile mele. Da, se poate trăi din freelancing, dacă nu-ți propui asta ca scop primordial. Dacă te apuci de scris pentru că vrei să faci un business, eu bag mâna-n foc că n-o să-ți prea iasă. Dacă te apuci de asta fiindcă VREI să scrii, ai idei, subiecte care te preocupă și îți dorești să  transmiți niște lucruri, atunci vei ajunge să și trăiești din asta, poate mai repede decât crezi. Eu n-am dat niciodată un mail către cineva să-i spun „Bună, nu vreți să colaborați cu mine?”. Niciodată. Oamenii au venit către mine și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Au avut încredere în mine și cred că au simțit că sunt asumată în ceea ce fac. Periodic îmi aplic singură câte un duș rece și mă auto-analizez, sunt o fire destul de introspectivă și mă străduiesc să mă comport și să scriu cât mai firesc. Îmi place să rămân ferm ancorată cu picioarele pe pământ.”

Cum a ajuns la Kevin Spacey și Shonda Rhimes? „Îmi place să ascult oameni mai deștepți ca mine vorbind. Cred că de asta am și ales meseria asta de jurnalist. De când au apărut platforme online prin care poți să înveți orice de la oricine, încerc să fac în permanență câte un curs despre ceva care mă interesează, nu neapărat scris. Am făcut cursuri cu Kevin Spacey, cu Shonda Rhimes (scenarista ”Anatomiei lui Grey”), cu stilistul British Vogue Lucinda Chambers, cu Garry Kasparov,  cu Diane von Furstenberg, vreau să fac unul de fotografie cu Annie Leibowitz. Timp să fie, că oameni extraordinari de la care să avem de învățat sunt destui. Din fiecare curs am învățat câte ceva care m-a ajutat direct sau indirect: fie mi-a dat o idee pentru ceva la care lucram în acel moment (spre exemplu Kasparov vorbea la un moment dat de strategie în șah, exact în perioada în care eu încercam să-mi sistematizez programul și a fost un declic care s-a produs în timp ce-l ascultam), fie m-a inspirat, fie mi-a confirmat niște lucruri în care credeam. E un citat din Ralph Waldo Emerson care-mi place mie la nebunie: „Odată lărgită de o idee nouă, mintea nu mai revine niciodată la dimensiunile inițiale”. Asta face, pentru mine, fiecare astfel de curs, îmi „intinde” mintea dincolo de dimensiunile inițiale, spre noi teritorii.”

Deși urmează un mod atipic de blogging, siteul ei se bucură de succes și mi-a împărtășit câteva rețete proprii: „Am făcut cam tot ce se spune să NU faci în online. Se spune că trebuie să pui fotografii cu tine pe social media, eu dacă pun una la o lună e mult. Se spune că trebuie să scrii scurt, 2-3 paragrafe, eu am articole pe care le citești și în jumătate de oră. Se spune că trebuie să scrii mai Facebook-style, cu propoziții scurte, ca o postare de citit în diagonală, eu scriu ditamai paragrafele complicate. Deci, teoretic, ceea ce fac eu n-ar fi trebuit să meargă deloc. Doar că nici nu m-am gândit la asta la început: m-am gândit ce mi-ar plăcea mie să citesc, de ce aș avea nevoie, ce mă inspiră, ce nu găsesc în altă parte. Și, pornind de la asta, am început să scriu despre oamenii care îmi plac și subiectele care mă preocupă. ”

unnamed (1)De ce o carte pentru fetele singure și ce crede Diana despre singurătate (ea însăși a fost mulți ani cu statusul de single): „Singurătatea nu e nici afecțiune, nici statut civil, nici ciudățenie, e pur și simplu o situație de moment, absolut firească într-o viață de om. Momentul poate fi mai lung sau mai scurt, depinde de persoană, dar nu e ceva de care să fugi sau de care să te temi. Din contră, mi se pare o perioadă prețioasă pe care o ai tu cu tine însăți și care poate nu se va mai întoarce niciodată. Știu persoane care se lăudau că n-au fost singure nici două zile din viață în ultimii 30 de ani și care, în momentul în care s-au trezit în afara unei relații, au decretat după prima săptămână că au o depresie. De ce? Fiindcă nu știau să fie singure, nu știau cine sunt și ce vor în afara unui cuplu. Știau cum e să fii „noi”, dar nu despre ”eu, cu mine”. Cunosc mulți oameni singuri care sunt foarte fericiți și deschiși către viață și tot ce are ea să le ofere, așa cum știu destui „cuplați” nefericiți și cu sufletul țăndări fiindcă se află într-o relație în dorul lelii. Oare cine e mai câștigat? Măcar dacă ești singur și deschis către viață ai șansa să ți se întâmple ceva. Dacă ești „închis” într-o relație nefericită e ca și cum ți-ai fi trântit ușa singur în nas. Adunând perioadele din viața mea, eu una am fost singură mai mulți ani decât am fost într-o relație, fiindcă am mers dintotdeauna pe principiul „mai bine singură decât într-o companie proastă”. Prin proastă înțeleg: nepotrivită, de compromis, „ca să am cu cine să petrec vacanța”, „ca să nu fiu singură de Sf.Valentin” și altele. Cred că singurătatea devine o problemă doar în momentul în care te izolezi de lume, când decretezi că iubirea nu e pentru tine și te închizi în cochilia ta. Dacă acesta nu e doar un puseu de moment, poate să-și pună amprenta pe sufletul și psihicul tău și e păcat, e ca și cum ai trânti acea ușă în fața vieții. Deși, din experiența văzută și trăită, viața are mereu darul de a se strecura chiar și pe sub cele mai bine-ferecate uși.”

Am vrut să știu ce este iubirea pentru Diana: „Definiția iubirii pe care am căutat-o toată viața mea am auzit-o când aveam 16 ani, într-o piesă de teatru de Antonio Gala, numită „Cimitirul păsărilor”. Acolo unul dintre personaje spunea: „Viața este aerul, iar dragostea este acel moment în care devenim atât de ușori încât aerul ne aleargă”. Încă mai cred cu tărie în această definiție, o să cred întotdeauna.”

unnamed (3)Am întrebat-o ce persoană și întâmplare i-au schimbat viața: „Oameni sunt mai mulți. În primul rând mama mea, care mi-a arătat că un om nu trebuie să se dea niciodată bătut în viață, indiferent de ceea ce i se întâmplă, și continuând cu toți oamenii care mi-au dat o șansă în carieră și care au crezut în mine la un moment dat. Toți au un loc în sufletul meu și îi știu până la ultimul, nu uit nimic și pe nimeni. Ca schimbare, a fost un singur moment radical: când am plecat de acasă și din România. Aveam 22 de ani, eram un copil singur la părinți, ușor cocoloșit, eram nesigură pe mine și un pic temătoare. Am plecat să fac un masterat în care eu eram singura ne-americancă într-o grupă de 50 de persoane și am studiat, în această formulă, în 5 țări diferite vreme de doi ani. Am terminat prima din an, deși în prima săptămână acolo, când toți mă întrebau „Hey, so you are the Eastern-European girl?”, mă gândeam cu groază că n-o să reușesc să țin pasul și că locul meu nu e acolo. Mi-am dovedit singură contrariul și m-am întors o altă persoană: de la felul de a gândi până la stilul vestimentar și la ceea ce-mi doream de la viață. Acela este momentul față de care viața mea se împarte în „before” and ”after”.”

Dialogul cu Diana este o plăcere, la 34 de ani, are deja un bogat bagaj și merge mai departe. O intuiție puternică și determinare, dublată de un bun simț și naturalețe care m-au cucerit, dar și de o profundă autocunoaștere ajutată de o educație solidă. Diana ne oferă adevărate lecții despre viața care poate fi trăită cum îți place când îți cunoști valorile și nu te temi să le testezi.

Foto credit Vali Bărbulescu

 

Reclame

1 gând despre „Despre arta de a trăi cum îți place”

  1. Orice face un om cu pasiune dragoste si implicare absoluta, totala este frumos si util celor dragi, semenilor, familiei, comunitatii si societatii în care-si desfasoara activitatea, participând cu darurile primiteprin har, la constructia, dezvoltarea si evolutia societatii spre noi si noi descoperiri si perceptii ale frumusetii, bucuriei si fericirii de A FI parte din constructia superba a IUBIRII ABSOLUTE, DIVINE !
    Sarbatori încarcate cu miresmele iubirii florilor de câmp si al zborului de fluturi, colorati asemeni curcubeului când dupa ploaia de vara, în razele Soarelui, reflecta paradoxala frumusete a creatiei lui Dumnezeu.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s