Despre o poveste de dragoste care sparge bariere

28500706_2031179897098760_552576622_o     Are 32 de ani și își petrece viața într-un scaun cu rotile, pentru că s-a născut cu paraplegie spastică, dar e plină de energie. A făcut școala acasă timp de patru ani, pentru că nu avea cărucior ca să se deplaseze, învățătoarea venea la ea de trei ori pe săptămână, apoi a învățat singură. Tot singură a învățat cu dicționarul în brațe limba engleză. O știe atât de bine, încât le făcea temele fraților ei mai mici și aceștia mereu luau note mari. Primul cărucior l-a avut la paisprezece ani, „dar ăla de atunci era altfel trebuia împins. Cel care îl am acum e activ spor adică împing eu la roți și nu depind de nimeni”. Și-a cunoscut soțul într-un mod inedit, am aflat de ea după ce o prietenă din lista de Facebook a postat un articol din Catchy. În urmă cu zece ani a primit cadou de la fratele ei primul telefon mobil cu internet. Printr-o întâmplare, accesând un site de tip chat, l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soț. Cum eu sunt o colecționară de povești, am căutat-o pe protagonistă și am vorbit cu ea. Foarte deschisă și veselă mi-a spus povestea ei, cine e ea, de unde vine și ce visuri avea: „Dana e o fată grăbită care s-a născut cu o lună mai repede motiv, pentru care s-a ales cu paraplegie spastică, dar asta nu o deranjează deloc, pentru că știe că așa a ales ea deja dinainte să se nască, pentru că face parte din revoluția personală, și atunci o vede ca pe o mare onoare. Visuri…nu mai știu, am avut multe…în copilărie voiam să fiu creatoare de modă. Apoi pictor, apoi când am crescut mare pur și simplu nu mi-am mai dorit decât să traiesc la maxim fiecare clipă și să aduc bucurie în viața celor din jur”. Da, Dana se deplasează pe un scaun cu rotile, iar familia ei a avut mereu grijă să nu-i lipsească nimic în casa lor din Toplița (jud. Harghita). Iată ce s-a întâmplat după ce a primit telefonul mobil, așa cum a povestit și pentru Catchy: „Ca orice persoană curioasă, am intrat de pe acel telefon pe toate site-urile posibile, până am dat de un site de tip chat unde trebuia să îți faci cont și poză obligatorie, însă telefonul meu nu făcea upload și am trimis mms cu poză la numărul de telefon indicat pe site. La nici o oră de la trimiterea mms-ului, am primit apel… era el, administratorul site-ului și mă roagă să îi spun cum mă numesc și ce ID am pe site că am uitat să specific și doar așa poate adăuga poza. Din acea zi, am început să vorbim zilnic la telefon și pe site. Am început să țin la el, dar nu mă gândeam la o relație de iubire pentru că eram conștientă că un bărbat sănătos la cap nu ar vrea o iubită în scaunul cu rotile…”. Dar bărbatul, pe nume Ioan, nu s-a rezumat la o relație la distanță și a venit de la el, din Sibiu, la ea acasă, unde a stat timp de o săptămână. Nu a fost deloc deranjat că nu l-a întâmpinat în picioare, ci dintr-un scaun cu rotile, i-a spus că o iubește și să fie împreună. Părinții ei i-au propus lui Ioan să vină la Toplița, astfel voiau să vadă dacă el are gânduri serioase. „În toamnă a apărut într-o mașină la noi la poartă. Avea un sac plin de haine și PC-ul lui de acasă. A renunțat la tot pentru mine… Locul de muncă, mamă, frate, colegi, prieteni, orașul natal, toate astea au rămas în urma lui, la o distanță de 232 km de mers cu mașina. Șapte ani am stat împreună la părinții mei, timp în care el s-a angajat la o fabrică de pantofi de damă și muncea și avea grijă de mine când venea acasă. Nu îmi lipsea nimic, el avea grijă mereu să am tot ce îmi doresc, deși banii erau puțini. Relația lui cu părinții mei e una foarte bună, l-au primit în viața lor ca pe un om bun care o iubește pe fata lor, indiferent ce probleme de sănătate există. După șapte ani de relație, într-o zi când a venit de la serviciu, s-a așezat în genunchi, a scos un inel de argint din buzunar și m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui. Am fost șocată și ușor amuzată de poziția în care se afla, i-am spus râzând: „ridică-te de jos că murdărești pantalonii… și da, vreau să fiu soția ta”. Ne-am căsătorit pe 22 iunie 2013. A fost cea mai fericită zi din viața mea.” 

28504067_2031179903765426_1777909723_oDin păcate, tatăl Danei a murit în urma unui cancer și toată viața ei s-a schimbat radical, pentru că el avea grijă permanent de ea. A luat decizia să se mute la Ioan acasă, în Tălmaciu. Dana spune că e foarte fericită, dragostea dintre ei e puternică. „Între noi nu există certuri sau probleme de comunicare, ne înțelegem și ne iubim în fiecare zi tot mai mult. Am lângă mine un bărbat puternic și tandru, care mi-a arătat lumea, m-a plimbat în locuri unde nici nu aveam curaj să visez că voi ajunge, mi-a oferit toate resursele necesare pentru că eu să evoluez, să mă cunosc, să fiu împlinită și fericită. Nu știu cum aș putea vreodată să îi mulțumesc pentru toată dragostea lui, decât cu dragostea mea și recunoștința veșnică pentru că a ales să fie un înger în viața mea. Faptul că soția lui se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile pentru el nu a fost niciodată ceva deranjant, ba din contră, se mândrește cu mine oriunde mergem și ne plimbăm de mână, chiar dacă cealaltă mână a mea împinge roata căruciorului.” ( catchy.ro)

28555000_2031197567096993_2105428328_oDana mi-a spus că i-a plăcut mereu să învețe și că îi pare rău că sistemul în care a crescut nu i-a permis să continue școala. Face tot felul de lucruri handmade, croșetează. Acum meșterește niște mărțișoare minunate. Am întrebat-o dacă le vinde, a spus că le face cadou, că nu ar putea să ceară bani. Dar eu știu de unde voi comanda mărțișoarele pentru mama și fiica mea. Dana este nu doar un exemplu de adaptare și tenacitate, cât și de bun simț și poftă de viață. Este norocoasă, dar și Ion este un norocos! „Iubirea este motivul pentru care lumea există și sensul vietii. Și am în plan să ofer cât mai multă și să mă bucur de ea la maxim”, mi-a mai spus ea.

Mulțumesc, Mihaela Cârlan, pentru permisiunea de a folosi frânturi din articolul publicat pe Catchy!

Foto arhiva personală Dana Zălinescu

Caută un subiect
Categorii
Publicate recent
Trimiteri

Would you like to contribute as an editor or a writer to our blog? Let us know all the details about yourself and send us a message.

%d blogeri au apreciat: