Articole

Despre modele de supraviețuire

flower-887443_1280    Am dat din întâmplare peste mesajul actorului Liam Neeson, un mesaj foarte popularizat și emoționant, mai ales că a venit după o vreme de la pierderea soției sale într-un accident: „Toată lumea spune că dragostea doare, dar acest lucru nu este adevărat. Singurătatea doare… Respingerea doare… Să pierzi pe cineva drag doare… Invidia doare… Toată lumea confundă aceste lucruri cu dragostea, însă în realitate dragostea este singurul lucru care acoperă toată durerea și poate face pe cineva să se simtă bine din nou. Dragostea este singurul lucru din aceasta lume care nu doare”. În ultimele zile s-a vorbit  mult despre violență și moarte. Procentual, aceste subiecte ocupă mai mult spațiu în viața noastră decât dragostea. Ocupă, pentru că ele există și nu trebuie ignorate. Însă abia acum ar trebui să ne îngrozească acest raport dispoporționat care ne afectează pe toți. Mesajul lui Liam Neeson exprimă foarte bine confuzia sentimentelor pe care unii oameni o trăiesc și pe care nu o pot controla. Granița dintre obsesie, dependență și iubire e foarte subțire. Pe fondul unei lipse de educație în privința autocunoașterii și a relațiilor interumane este foarte greu să ai sentimente clare și să știi să le trăiești. Segmentul de vârstă 35+ este în parte tributar prejudecăților induse de părinții care nu au beneficiat de o deschidere spre informații și nici de o comunicare reală, de terapie nici atât. Viața se trăia după clișee asociate unor etape de vârstă și obiectivele maxime erau cele de la baza piramidei lui Maslow: casă, serviciu, familie. De la familie încolo, era cum știa și cum apuca fiecare. Nimic despre creativitate, empatie, independența individală. Scandalurile conjugale trebuiau ținute secret, divorțul considerat un stigmat, iar copiii mai mult o datorie către societate. În continuare regăsim aceste lucruri, puțin mai pudrate cu sclipici și împănate cu termeni din limba engleză. Revoluția tehnologică ne-a prins la fel de nepregătiți, cu blocaje și traume, așteptând cumva să ni le rezolve niște aplicații minune.

Desigur că atunci când violența are urmări tragice, societatea poartă o vină majoră. Dar e cumva ca șarpele care-și mușcă singur coada, pentru că aceeași societate oferă adesea modele și valori false de viață de familie și de cuplu. Imagini cu zâmbete largi, afișând danturi impecabile, părul aranjat până la ultimul fir, hainele călcate impecabil. Se propagă pefecțiunea prin toate mijloacele, iar mentalul setat pe clișee este suprasolicitat. Fericirea ce răzbate din poze de vacanță naște invidii și frustrări, fără să știm o iotă despre ce se întâmplă cu adevărat dincolo de ele. Societatea nu funcționează ca o echipă mare, ci ca o adunare de elemente străine care concurează veșnic între ele. Se prezintă totul la modul „extraordinar, senzațional”, se construiesc modele de carton, desigur, perfecte. Mulți vor să devină la fel, ard etape și își rup gâtul. Pentru că nu i-a învățat nimeni că la orice obiectiv ajungi după un plan bine făcut și pe propriile puteri și proprii neuroni. Nu i-a învățat nimeni că viața nu e ca o casă în rate, pe care o iei de-a gata ca să ai cu ce te lăuda în lume. Dar tu mănânci pâine cu lacrimi ca să plătești la ea. Nu i-a învățat nimeni că cel mai important lucru este propria persoană și că de aici pornește totul. Se vorbește mult despre abuz, sub orice formă, ori și abuzatorul și cel abuzat sunt ființe care cred că așa e bine să fie, penru că altfel nu au aflat în copilăriile lor. Formele de manifestare extremă a controlului sunt similare acelor „extraordinar, senzațional”, nu există nuanțe.

Modelele de supraviețuire sunt mai puțin popularizate, deși ele vin din miezul realității crunte, însă impactul comercial ar fi mai greu de cuantificat în rating decât o bătaie soră cu moartea.  Modelele de supraviețuire sunt bune, nu doar pentru că insuflă curaj, dar și pentru că ar contrabalansa cu acea parte în care atârnă atât de greu violența și moartea. Și, nu în ultimul rând, ar informa. Fiecare om trebuie să știe că este o ființă cu drepturi depline și că are unde să ceară ajutor la nevoie, că nu e rușine să pleci de unde nu ești fericit, că poți să o iei de la început, că orice copil trebuie protejat. Și atunci, da, am vedea că dragostea nu are cum să doară.

Foto pixabay.com

Reclame

1 gând despre „Despre modele de supraviețuire”

  1. Eu zic totusi, ca, dragostea autentica neconditionata, sacrificatoare, doare atât de tare, încât transorma perceptia relativa, efemera, aparenta, despre lume si viata a celui ce iubeste, într-o noua dimensiune a perceptiei înalte, elevate spiritual, evoluata de sentimentul sublim, pur, puternic si nobil al iubirii absolute, eterne, atemporale…
    Sa fii iubita si fericita, draga Corina !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s