Ce se întâmplă când nu ne mai iubim

     Aflăm vești care ne uluiesc câteodată: o cunoscută realizatoare de televiziune a divorțat după 20 de ani de căsnicie, soțul și-a găsit o altă femeie, mai tânără. O frumoasă apariție tv a fost înșelată de soț. O talentată actriță suferă în urma despărțirii, pentru că soțul s-a întors la o veche iubire. Un simpatic cântăreț este abandonat de tânăra soție, care l-a tradus cu un dansator mușchiulos. Un celebru moderator de emisiuni este nefericit în dragoste. Și lista se updatează zilnic. De ce ne uluiesc aceste știri mai mult decât cele ale căror protagoniști nu sunt figuri publice? Pentru că asociem involuntar popularitatea cu fericirea. Pentru că îi proiectăm ca fiind idealuri, modele perfecte de viață. Îi disociem  de latura umană și îi încadrăm la categoria de „zei”. Dar și „zeii” suferă, iată!

Ce au în comun toți acești oameni dezamăgiți în viața personală? Succesul. Deci nu e suficient să fii cunoscut, talentat, profesionist, frumos, ca să fii și fericit în dragoste. Dacă mai ai și succes, se pare că devii vulnerabil. Paradoxal, deși succesul este un exponent al puterii, pentru că e clar că un om slab nu-și poate clădi o carieră durabilă, devine o vulnerabilitate în viața personală. Să împarți viața cu cineva care are succes pare să fie obositor sau frustrant. Se întâmplă și cazuri fericite, dar acum vorbim de cele eșuate, pentru că par mai numeroase sau sunt mai popularizate. Succesul partenerului, mai ales cel apărut pe drumul străbătut de un cuplu, e frumos și măgulitor pentru celălalt, la început. Apoi devine subiect de reproșuri, un ghimpe concurențial, apare uzura și barca se rupe. Partenerii trag de sfoară, fiecare pe partea lui, până se subțiază și se rupe.

Și cu succes, și fără succes, cea la care trebuie lucrat mereu este apropierea. Efortul dat de succes consumă resurse, iar, dacă celălalt partener nu poate prelua o parte din încărcătura energetică, se produce dezechilibru.

Ce facem când nu ne mai iubim? Stăm să ne întrebăm care sunt motivele, încercăm să ne reconciliem sau fugim după prima persoană care ni se pare că ne oferă ceea ce ne lipsește? Fie ea și de pe internet. Mai mereu cineva va suferi, ceea ce înseamnă că relația era strict pe cerere și ofertă, nu pe „munca de echipă”. Unul n-a mai știut să primească sau n-a mai avut nevoie.

Vorbeam de apropiere, de fapt intimitatea ca formă de cunoaștere, pe care nu multe cupluri o au, deși împart masa și patul de foarte mulți ani. Chiar citeam o pildă despre un înțelept indian care spunea că oamenii când sunt supărați strigă unul la altul pentru a acoperi distanța dintre inimile lor. Iar cei care se iubesc nu ridică vocea, pentru că inimile lor sunt foarte apropiate. „Adevărata dragoste preferă șoapta”, zicea și Octavian Paler. Menținerea acestei apropieri este adevărata provocare dintre doi oameni, nu măsura succesului sau a averilor. Cuplurile care se rup din motive aparent uluitoare au în componență un partener neîmplinit și care nu a putut trece peste propriile frustrări. Succesul celuilalt l-a copleșit, l-a repoziționat unde nu i-a plăcut. Dar fiecare om află drumul spre inima celuilalt, dacă vrea și dacă e capabil.

Când nu ne mai iubim, strigăm unul la altul, ardem punți construite de ani, fără să ne gândim că, peste un timp, vom privi totul cu alți ochi. De multe ori e prea târziu. Am început cu cei care devin subiect de știri tocmai pentru a înțelege că, dacă succesul nu este pentru oricine, greșelile le face oricine. Că anduranța și presiunea impuse de succes nu exlcud eșecul pe alte planuri. Egoismul, invidia, lipsa de înțelegere vin din educație (lipsa ei)  și din balastul trecutului, indiferent de nivelul intelectual. A se înlocui succesul cu orice altceva, rezultatul ar fi același, mai devreme sau mai târziu.

Oamenii nu se schimbă, poartă doar măști pentru a-și atinge obiectivele. Ori apropierea dintre inimi reclamă sinceritate.

PS Anul trecut, parcă mai mult ca niciodată, am auzit povești despre oameni care s-au despărțit.

Foto Pixabay.com