Despre povești, conectare și speranță

human-2944065_1280     Curând, 35+, by Corina Ozon va împlini doi anișori. S-au strâns povești și articole, care la rândul lor au strâns în jurul lor oameni. Acest site a fost trambulina de lansare pentru două cărți foarte bine primite de public: „Până când mă voi vindeca de tine” (Editura Herg Benet, 2016) și „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire” (Editura Univers, 2017). Multe idei, subiecte, situații relatate aici au fost dezvoltate mai departe în cărți. De fapt, așa s-a născut acest blog, ca o extensie a activității mele de scriitor.

De aproape un an, am inițiat proiectul personal Corina Ozon Connections, au fost scrise zeci de povești ale unor oameni din diverse colțuri ale lumii: Suedia, Germania, Austria, Malta, Franța, Marea Britanie, Canada, SUA, Australia, dar și din România. Toate au fost citite și distribuite, astfel că au venit către mine alte și alte povești. Toate absolut reale și rupte din viață. Și nu e ușor, pentru că nu toată lumea are curajul să-și facă publice durerile din trecut sau nereușitele. Pentru că ceea ce am dorit prin acest proiect au fost două lucruri principale: să fie exemple de cădere și reinventare, și să conecteze oamenii. Nu am făcut un top cu cele mai citite articole, nu am vizat rating-ul, nici numărul de like-uri. Mi-am dorit și îmi doresc să fie citite și să ajungă la cât mai mulți oameni. La fel și cu cărțile. Am dorit să dau speranță că se poate, că, atunci când crezi că nu mai e nimic de făcut, se pot declanșa cele mai nebănuite sisteme de avertizare, că suferința poate fi o combustie care lasă loc unor lucruri constructive sau se poate converti în energie.

Partea frumoasă este că, așa cum eu cred că nu e nimic întâmplător, m-am întâlnit personal cu unii dintre protagoniștii acestor povești. Pe alții am promisiuni să-i cunosc anul viitor. Știu că prin poveștile scrise aici, s-au cunoscut și ei între ei, la rândul lor desfășoară proiecte împreună, chiar dacă locuiesc pe continente diferite. Voi scrie curând despre un asemenea proiect.

Acum, la final de an, le mulțumesc tuturor pentru curajul lor care a dat și altora curaj. Și pot să spun cu mâna pe inimă că dorințele Corina Ozon Connections au fost îndeplinite cu succes! Urmează noi povești, călătoria în Canada și alte evenimente obiective au impus o pauză. Dar revin în forță curând. La mulți ani! Să fie un an așa cum vă doriți! Mulțumesc celor care îmi citesc blogul, -35 sau +35 până la infinit! 🙂

Foto pixabay.com


8 gânduri despre “Despre povești, conectare și speranță

  1. La multi ani rodnici, binecuvântati si „conectati” cu Iubirea absoluta, eterna !

    Ma-ntreb, ce ar fi viata fara empatie,
    Fara cuvinte de iubire si fara conexiuni ?
    Cum s-ar manifesta în Suflet fericire,
    Neconectati în dragoste cu oameni buni ?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu