Despre vârsta fericirii

     De la buna mea amică Ina, care locuiește la New York și mi-a mai furnizat istorioare interesante, am aflat o poveste parcă desprinsă din tărâmul lui Moș Crăciun, unde ni se îndeplinesc dorințele. E o poveste adevărată. Despre o femeie, Mărioara, în vârstă de 60 de ani, bona unor prieteni de-ai Inei. Mărioara provine dintr-o mică localitate românească, a avut o căsnicie nefericită, din care au rezultat doi copii. Soțul o bătea de câte ori avea chef și, din cauza loviturilor în cap, femeia a rămas cu migrene. Dar a stat lângă el și a suportat abuzurile cu stoicism și și-a crescut copiii. La 60 de ani a rămas văduvă. Și-a îngropat soțul, fără regrete, și a decis că e timpul să facă ceva pentru ea. A apelat cu curaj la o agenție de babysitting și a obținut un post de bonă la o familie din New York. Fără să stea pe gânduri, și-a pus în valize puținele lucruri mai bune și s-a îmbarcat în avion. După puțin timp, a cunoscut un domn pensionar, cu care s-a măritat. Recent, Mărioara a revenit dintr-o vacanță în Caraibe și se bucură de viață.

Unii vor spune că a venit prea târziu această libertate. Însă povestea ei confirmă zicala că „niciodată nu e prea târziu ca să fii fericit”. Dacă am sta să calculăm câți ani din viață suntem fericiți, am avea surpriza să constatăm că foarte puțini. Și că e doar o prejudecată asocierea noțiunii de fericire cu o anumită vârstă. Sunt convinsă că mulți am prefera să apucăm măcar încă cinci ani de bucurie și mulțumire sufletească, în locul unei rutini instalate, în care ne proiectăm iluzii de fericire.

Iar jurnaliștii de la „The Daily Mail” au consemnat niște statistici interesante despre cât timp din viață pierde un om: dormim 25 de ani; ne plângem de diverse lucruri cinci luni, însă râdem doar 115 ore într-o viață; așteptăm 60 de ore un telefon important și petrecem 653 de ore în gări, stații de autobuz; 336 de zile din viață suntem bolnavi; cinci ani îi irosim pe internet, dar mai puțin de o lună suntem romantici (îmbrățișări, cine romantice, apusuri de soare privite împreună); mai bine de cinci ani îi trăim făcând curățenie în casă, iar o femeie pierde 136 de zile pentru a se aranja înainte să iasă din locuință. Și lista este lungă. La un simplu calcul aritmetic, constatăm că sunt puțini anii pe care îi trăim doar pentru noi și pentru visurile noastre. Pentru că, deși dorim să facem ceva, toate aceste îndeletniciri uzuale ne seacă resursele și suntem obosiți. Iar timpul trece într-un singur sens.

De aceea nu cred că există o vârstă anume pentru a te bucura de viață. Un sondaj celebru realizat printre persoanele de 50+ a surprins aspectele vieții pe care acestea le-ar aborda, dacă ar fi mai tinere. Și ar fi: călătoriile, colecționarea de momente frumoase, comunicarea cu familia, sănătatea, curajul de a-și îndeplini un vis. În scrierile mele am vorbit mult despre curajul de a face schimbări și susțin că importantă este încercarea, care te trece în alt plan, iar această translatare este de fapt dificilă. Iar miracolele există doar în noi și nu mi se pare ceva mai potrivit, în ajunul sărbătorilor, ca povestea Mărioarei, care, la 60 de ani, și-a luat viața în mâini și o trăiește cu adevărat. Mulțumesc, Ina, pentru poveste!

Sărbători cu magia regăsirii de sine să aveți!

Foto pixabay.com