Despre magia începuturilor

     Azi vorbeam cu fiica mea despre lansarea noii mele cărți, „Despre iubire, cu instrucțiuni de folosire” (ce urmează să apară la Editura Univers), și mi-a spus că sigur am emoții, dar nu aceleași ca la prima carte. Am emoții la fiecare carte, dar cele de la debut nu vor putea fi egalate ca intensitate. Sentimentele erau accelerate de necunoscut, de elementul de noutate, de ceva ce nu puteam să prevăd, estimez și controlez. Dar, în același timp, erau legate de o așteptare cu nerăbdare și curiozitate. La fel cum te duci pregătit la o întâlnire, dar ai impresia că nu vei fi suficient de pregătit, însă nu dorești să o ratezi în ruptul capului. Și atunci ne suprasolicităm, mergând adesea dincolo de punctul limită stabilit inițial, pentru că simțim că putem, pentru că simțim că ne cresc aripi.  În mod cert, pentru mine, fiecare carte e un început, dintr-un trunchi al începuturilor.

Începuturile ne animă și ne dau impulsul pentru acțiuni pe care nu aveam curaj să le facem, ne reevaluează și ne deschid orizonturi. Scriitorul Hermann Hesse spunea că „Începuturile sunt pline de magie”, tocmai pentru că, uneori, ne dau puteri supranaturale. De aceea oamenii blazați, prinși în rutină, plictisiți caută, adeseori în mod inconștient, motive care să-i resusciteze. Indiferent că este vorba de carieră, relație, stil de viață. Interacțiunile umane, hobby-urile cultivate, obiceiuri hrănite pot duce la începuturi. E suficient să existe undeva un strop de noutate și de apreciere exterioară, ca să se producă acea scânteie care să ne facă să ne simțim alți oameni. Nu suntem altfel, ci variante ale noastre îmbunătățite, pentru că viața probabil este despre reinventare și regăsire de noi resurse în noi înșine. Începuturile sunt pline de magie, poate nu ne amintim imediat când am avut ultima plimbare prin parc sau cea mai recentă seară romantică, sau cel mai complex proiect la job, dar cu siguranță ne amintim de prima plimbare romantică în parc și primul proiect reușit. Sau de prima vindecare după o suferință sufletească, și mai puțin după o recentă gripă gravă. Pentru că acelea au rămas ca restarturi ale propriei noastre conștiințe, jaloane în treptele de evoluție, și sunt pline de magie tocmai pentru că uneori nu ne vine să credem că am fost acolo. Magia constă și în faptul că, atunci când nu suntem bine cu noi înșine, ne mai întoarcem la acele jaloane și simțim nevoia unui alt început. Am putea spune că un om e și suma începuturilor sale.

Foto pixabay.com