Despre limbă și alte chestii sexy

model-2339783_960_720       Sunt un pic maniacă, dar niciodată nu am putut încuraja un bărbat în demersul lui de a-mi face curte, dacă nu scria și vorbea corect românește. Îmi amintesc de un bilețel, pe care l-am găsit în penar, când eram la școală. Era un text fără sens, care avea un cod, iar eu trebuia să găsesc mesajul ascuns. Sigur că era ceva precum „prima literă începe cu t, iar ultima e iubesc” și am apreciat efortul băiatului, altminteri slab la învățătură, de a-și masca lipsurile gramaticale față de o olimpică la Limba Română. Însă tot nu i-am răspuns și așa a rămas. Mai târziu, prin plimbările idilice din liceu, îi chestionam pe curtezani despre cărțile citite și muzica ascultată. Cine nu era fan al topului 10 muzical, realizat de Radio Cluj (cred ca singurul pe vremea aia care avea o astfel de rubrică), nu avea nicio șansă. Dacă în discuții nu apăreau nume ca Marin Preda și inițieri de dezbateri despre personajul Victor Petrini, nu încăpea o „data viitoare”. La facultate a fost mai bine, erau nuclee formate după aceleași valori, dar ca un făcut Cupidon trăgea săgeata de peste gard, nu din ogradă. Și cât am lucrat în presă am reînvățat să scriu. Cu fraze scurte, corecte, care să cuprindă între 40 de secunde și 2 minute o poveste, uneori de o viață. Pe teren am întâlnit oameni care știau sau nu știau de cratimă, sau pentru care virgula se punea acolo unde credeau că dă bine, oameni care nu puteau lega două vorbe în fața camerei de filmat, sau, dimpotrivă, aveau o logoree fără sens. Cel mai mult am învățat despre tipurile de tăcere și cât de importante și pline de miez pot fi uneori. Ea, tăcerea, se transpune în scris prin trei (nici mai multe, nici mai puține!) puncte, numite „de suspensie”.

În era virtualului, comunicarea pe chat comprimă și mai mult vorbele scrise, din lipsă de timp, chef, ajungem să scriem și câte o literă pentru un cuvânt și să ne facem înțeleși. Și iar îmi amintesc de primul bilet cifrat. Dar orice ar fi, „să știi” și „voiam” mă dor cel mai tare când le văd „să ști, vroiam”, mai ales când vin de la un bărbat (pentru că am început pe acest fond textul). Pentru că sunt două verbe puternice și atunci cum e cu masculinitatea din cerebel? Că doar semnul lingvistic definit de Ferdinand de Saussure este „o entitate psihică ce unește conceptul cu imaginea acustică”. Știu, legătura dintre semnificant și semnificat are caracter arbitrar și…Dar aici deja l-am pierdut pe drum pe celălalt. Ca să nu o mai lungesc, nivelul limbajului îmi spune de la prima frază despre om. Apoi începe abordarea comunicării adecvate. Multe defazaje încep de la diferențele de nivel și duc la un joc obositor de găsire a unui cod comun de descifrare a mesajelor. De unde și „iluzia comunicării că ea a fost creată”.

Da, sunt o mică maniacă, sunt prea pretențioasă. Mă pierd în analize și teorii și îmi scapă alte aspecte mai pragmatice. Dar, credeți-mă!, nimic nu este mai sexy ca un bărbat care vorbește și scrie corect. Reciproca incluzând femeia e și ea valabilă, desigur. Parafrazând o glumă, „spune-mi cum vorbești și scrii, apoi vedem dacă mai mâncăm”.

Foto pixabay.com

Anunțuri

2 gânduri despre “Despre limbă și alte chestii sexy

  1. Mă bucur că în sfârşit mai găsesc pe cineva care îşi doreşte în jur oameni ce scriu şi vorbesc corect româneşte, într-o epocă în care aproape nimănui nu-i mai pasă de schingiuirea acestei limbi care, de bine, de rău, e a noastră şi ar trebui să ne reprezinte.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s