Despre condiționarea iubirii

birch-1593725_960_720    Am citit cu plăcere interviul dat de Andre Moreau, un psiholog belgian care a început prin a se descoperi pe sine, iar acum împărtășește din experiențele sale, și am fost foarte încântată de afirmația lui cum că nu crede în conceptul de dragoste necondiționată într-o relație de cuplu. Pentru că nici eu nu cred că doi oameni care se iubesc nu trebuie să aibă valori și repere, sau așteptări. Iubirea este o formă de comunicare, dincolo de procesele chimice care o fac să fie simțită, iar despărțirile dintre oameni sunt cauzate de incompatibilitatea pe care n-au perceput-o de la început. Apoi nu au mai găsit nicio cale de comunicare pentru a putea construi ceva mai departe. Moreau mai spune că se poate vorbi de iubire necondiționată doar între părinți și copii. Aceștia pleacă de acasă, când cresc și sunt formați, și au viața lor. Practic, ca părinți, ne pregătim copiii pentru a trăi ca niște ființe independente și e un lucru pe care trebuie să-l acceptăm. De altfel, acolo unde relația dintre părinți și copii a fost sufocantă, invazivă, posesivă, copiii nu au reușit să atingă maturitatea și să-și ia în mâini propria existență. Meseria de părinte e cea mai grea, asta se știe, dar la fel de grea e și cea de partener într-un cuplu.

Andre Moreau povestește cum până la 40 de ani a avut o relație cu o singură femeie, care i-a fost soție, apoi a început să se simtă atras și de alte femei și și-a dat seama că ceva trebuia schimbat în viața lui. După o serie de terapii, a învățat să fie mai sincer cu el și cu ceilalți și să accepte că locul lui nu mai era în acea căsnicie. A divorțat la 51 de ani și s-a dedicat studiilor despre relațiile de cuplu. Ce le sudează, ce le macină, despre cum și când să spui „Te iubesc”, despre tot parcursul emoțional al îndrăgostiților. Ca și Mihail Litvak, de care îmi place la fel de mult, și Andre Moreau accentuează pe faptul că oamenii ar trebui să se căsătorească atunci când sunt maturi, pentru a evita divorțurile traumatizante. Dar impactul îndrăgostirii este atât de puternic încât rămâne doar teoria.

Despre iubirea necondiționată dintre părinte și copil cred că e vorba de acel atașament de care am mai scris, care creează un pattern pe care se dezvoltă întreaga personalitate a viitorului adult. Problema părinților este că nu au atât timp cât și-ar dori, ca să stea cu copiii lor. Când sunt mici, este perioada de plină carieră, de menținere a unui permanent echilibru relațional. Dar orice clipă petrecută cu ei e minunată. Din păcate, toate lucrurile care ne distrag ne împiedică să trăim în prezent. Moreau spune că și declarațiile de dragoste nu se fac pentru prezent, ci ca proiecții, promisiuni pentru care nimeni nu poate garanta. Zilele acestea am stat cu fiica mea de vorbă (împlinește curând 20 de ani) , noi vorbim deschis tot timpul, însă am lăsat deoparte orice aveam în plan, ne-am întins amândouă pe pat și am stat la povești. I-am relatat ce bărbați am iubit, de ce nu au mers relațiile cu ei, unde au greșit părinții (pentru că sunt oameni și mai greșesc și ei), cum era viața la cămin în studenție. I-am spus niște povești de viață, mă gândeam că o voi plictisi, dar ea m-a ascultat cu multă atenție, și-a dat cu părerea, am tras împreună niște concluzii, a fost o terapie pe cinste. I-am spus și de prietenii, în care eu cred, deși am fost dezamăgită exact de cei în care aveam încredere și pentru care mi-aș fi făcut timp oricât. Mi-am amintit că, nu o dată, am amânat o discuție chiar și cu ea sau nu am ascultat-o cu atenție, pentru că unul dintre acei prieteni (aici fiind și prietene, se înțelege) tocmai m-a sunat sau mi-a scris pentru că avea nevoie de ceva sau avea chef de vorbă. Dar toate aceste lecții sunt necesare tocmai pentru a putea face diferența și a deveni mai selectiv.

Este greu spre imposibil să recuperezi ceea ce nu ai făcut la timp, fie că e vorba de o decizie, discuție sau acțiune. Cei care țin la noi cu adevărat vor înțelege mereu când nu putem fi acolo unde ne-o cer și vor avea răbdare să ne dăm seama că nimic nu e mai important decât sinceritatea și timpul petrecut cu persoane care apreciază acest lucru. Timpul e prețios și nu-l putem întoarce sau modifica, de aceea e bine să-l împărțim cu cei cu care avem lucruri în comun și care doresc să ajungă să ne cunoască inima cu adevărat. Iubirea, necondiționată sau nu, se desfășoară pe axa timpului.

Foto pixabay.com

Anunțuri

Un gând despre “Despre condiționarea iubirii

  1. Dintotdeauna sinceritatea si corectitudinea,deschiderea sufletului înspre cei dragi,fara rezerve si retineri,au fost considerate (azi mai mult ca oricând) slabiciuni,si prostie ce te fac vulnerabil,marginalizat de prieteni,eliminat din sistemul mondial al celor „inteligenti” ascunsi,descurcareti,cu un dulap plin de costume si masti,lupi si fiare de prada, mbracati în custume de smerenie,inocenta,mila bunatate si surogat de iubire aparenta,falsa,propovaduitori ai iubirii absolute,neconditionate,sacrificatoare,însa nu de sine si EGO ,ci de …semeni !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s