Despre piedestalul pentru oameni

    Mereu am asociat vara cu îndrăgostirea, poate legat de vacanțe, relaxare, odihnă, călătorii, când faci lucruri ca să te simți bine. Toate aceste planuri ar implica în mod logic și pe cineva. Apoi sunt toate acele povești de vară, în care oamenii s-au întâlnit prin gări, pe plajă, undeva, pe o stradă dintr-un oraș din lumea asta mare. De aceea rămân surprinsă puțin când aud de o despărțire care se petrece vara. Știu că poate fi un clișeu, dar am avut mereu o imagine a oamenilor care își amână deciziile până la sfârșitul verii, tocmai pentru a nu-și strica momentele de respiro plănuite. În ultimele zile, două persoane mi-au spus că relațiile cu partenerii lor sunt pe cale să se destrame. Că lucrurile nu mai merg bine de ceva vreme, în ciuda eforturilor. Și același regret în ambele cazuri: timpul și sentimentele investite. Una dintre persoane era un pic înciudată, cealaltă nu așteptase ceva la schimb. Își întâlnise partenerul când acesta nu avea moralul tocmai ridicat, în urma unei pierderi din familie.  Dar s-au întâlnit, au început să se cunoască, apoi s-au mutat împreună. Au călătorit, participau la diverse activități recreative, toată lumea îi privea cu admirație și așteptau să anunțe oficializarea legăturii ce a depășit doi ani. Culmea este că și cealaltă persoană tot de doi ani se afla în relația pe care urmează să o rupă. Gustul amar era legat de faptul că, în ciuda unui timp petrecut împreună, drumul nu mai continuă într-un sens. Toate discuțiile, ieșirile, distracțiile, care se făceau de drag, acum devin „eforturi depuse și investiții”. Se ajunge inerent la reproșuri și certuri. Este limpede că unul dintre parteneri dorește să urmeze altă cale, pentru că, fie nu poate să țină pasul, fie nu mai găsește nimic demn de interes pentru dezvoltarea lui, așa cum o percepe el. În mod sigur, dacă aș sta de vorbă și cu ceilalți, și ei ar spune despre „eforturi și investiții”, așteptări. În mod real, orice relație presupune implicare și acțiuni, pe care le facem pentru că așa simțim. Nimeni nu ne obligă și poate tocmai aici se schimbă puțin optica după o ruptură. Adevărul este că avem tendința să-i ridicăm pe un piedestal pe unii oameni care intră în viețile noastre. Și o facem tot pentru că așa simțim, din nevoia de a egaliza sau de a-i face pe ei să se simtă bine, însă după tiparele noastre. Poate ei nici nu au nevoie să fie atât de sus, poate tocmai noi i-am suprasolicitat. Și aici există explicații. Când doi oameni, care se întâlnesc, se plac, fac tot posibilul să arate ce au mai bun în ei. Se tatonează, apoi scot din bagaje rafturi din bibliotecile citite, experiențe inedite de viață, întâmplări care să-i pună într-o lumină favorabilă. Par interesați de ce face celălalt, își dau cu părerea, apoi participă. Când interesul scade, încep să se îndepărteze și bagatelizează ceea ce lăudau. De fapt, oamenii intră în spațiul nostru atât cât le permitem și cât dorim să ocupe un anumit loc. Noi îi cooptăm, din dorința de a fi împreună cât mai aproape și cât mai mult. Și, dacă am fi mai atenți în avântul nostru, am vedea semnalele lor de oboseală. Dorința de a-l modela pe celălalt după gusturile noastre stă la baza acestui comportament de a-l face părtaș la toate acțiunile noastre. O perioadă, când sentimentele sunt puternice, iar obiectivele sunt comune, nimic nu pare  a fi un efort. Când undeva, ceva începe să pâlpâie, lucrurile nu mai par atât de atractive, piedestalul se clatină și se sparge. Și nu e vorba doar de a urca oameni pe piedestal, sunt destule situații în care se urcă ei singuri, din aceeași dorință de a respira același aer. Și nu e vorba aici că unul e superior, iar celălalt e inferior. Ci că unul are stima de sine atât de scăzută, încât va obosi repede în goana sa de a părea altfel. Și asta poate pentru că pur și simplu nu se simțea în lumea lui, unde stima de sine e crescută.

Când doi oameni nu se cunosc cu adevărat și se uzează în a se modela reciproc, își construiesc poduri în mod artificial, care nu sunt de durată. Doar pentru a scurta drumuri și pentru a se feri de obstacole pe care le intuiesc. De cele mai multe ori, e bine să dăm de obstacole, pentru că acolo vedem cine suntem cu adevărat fiecare și am lua decizii înainte să ne pară rău după timp și eforturi. Și ne-am da seama că în orice legătură e mai simplu să fii tu însuți, iar, dacă celălalt nu te acceptă, să-l lași să plece, fără piedestal și fără regrete.

Foto pixabay.com