Despre viața de escortă de lux

coperta Calendar      Acum ceva vreme, vă spuneam de o carte, „Calendar Girl”, de Audrey Carlan. Este vorba de povestirile unei escorte de lux, Mia Saunders, pe parcursul unui an. De fapt, Carlan a scris o serie de 12 cărți, împărțite pe lunile anului, iar Editura Univers le-a tradus în limba română și a publicat într-un volum perioada ianuarie-aprilie din viața escortei. Auzisem de acest titlu și am fost curioasă să o răsfoiesc, pentru că în primul volum al seriei mele „Amanții”, „Zilele amanților”, există un capitol în care personajele masculine ale cărții vizitează o escortă din Praga, în timpul unei delegații. M-a amuzat limbajul lui Audrey Carlan, direct, dar fără să fie vulgar, am savurat umorul, pentru că Mia este un personaj foarte simpatic și spontan, și am avut ocazia să fiu martorul unor situații inedite. Mia este o tânără de 24 de ani, frumoasă, deșteaptă, al cărei tată cade victima amenințărilor unuia dintre foștii ei parteneri, care cere o sumă mare de răscumpărare. Astfel, se vede nevoită să accepte un job de escortă de lux, pentru a strânge banii. Are câte un client pe lună, iar aventurile cu fiecare sunt descrise pe parcursul contractului. Deși este specificat într-un regulament al companiei de escorte că sexul nu este obligatoriu, cartea abundă în scene erotice, însă mai realiste decât „Fifty Shades of Grey”, al cărei concurent pare să fie „Calendar Girl”.

„Iubirea adevărată nu există. Ani întregi am crezut în existenţa ei. De fapt, chiar am crezut că am găsit-o. De patru ori, mai exact”. Astfel este introdus cititorul direct în viața intimă a Miei. De aici, odată intrată într-o lume prosperă, decupată din revistele high society și știrile mondene de top, viața ei se schimbă. Facem cunoștință pe rând cu domnii care o plătesc ca să le fie parteneră timp de câte o lună. Desigur, așa cum ne-am obișnuit în literatura americană, bărbații sunt frumoși, bogați, virili și deștepți. Mia începe călătoriile acolo unde este chemată.

Primul drum îl face în California, ianuarie, unde e așteptată de Wes, un personaj în industria cinematografică de la Hollywood. Între ei apar și sentimente, iar Wes va fi cumva prezent și la următoarele ei contracte. Cu el va menține o legătură prin telefon și sms, cu el va face sex prin telefon, el va reprezenta un prototip al prieteniei. „Wes a avut, într-adevăr, o lună să mă cunoască. Prea bine, chiar. S-a strecurat printre toate zidurile mele de apărare şi mi-a lăsat o gaură în inimă. O parte care va fi a lui mereu. Nu că i-aş fi spus asta”, va spune Mia la un moment dat, în timp ce se afla la un alt client. Desigur, că vom intra în lumea magică și plină de glamour a filmului, cu vedete, producători, iar Mia va avea rolul ei într-o etapă importantă din viața lui Wes.

Al doilea drum, adică în luna februarie, merge în Seattle, la cererea lui Alec Dubois, un pictor francez extrem de sexy. Este cel care o va învăța să se iubească și să se vadă într-un alt mod.

A treia lună o petrece în Chicago, în compania lui Tony, italian, fost boxer, actual manager de restaurant. Frumos, întreprinzător, cu o familie numeroasă, care-l voia la casa lui, cu copii. Exista însă o problemă: Tony e homosexual, are un iubit, iar familia nu știe acest lucru. Mia este plătită să joace rolul iubitei și al viitoarei neveste. Doar că lucrurile iau o întorsătură neașteptată, împinse de Mia, iar ea se pregătește pentru următoarea aventură.

A patra, aprilie, este dedicată lui Mason Murphy din Boston, Massachusetts, jucător de baseball, nu foarte manierat, însă generos. Cu acesta nu are relații sexuale, deoarece există o altă persoană care va schimba viața campionului. Desigur, Mia nu este străină de acest aranjament al lucrurilor. Dealtfel, în fiecare relație pe care o are ca escortă învață câte o lecție, iar, la rândul ei, schimbă într-un fel destinele oamenilor, fără să rămână cu ei.  Într-o lume a tehnologiei, Mia lasă fiecărui client un bilet, la plecare, iar acest obicei are romantismul lui, după cum veți descoperi.

Wes, primul client, rămâne în legătură cu ea, fără să o judece, protector, însă comite o greșeală care le va zgudui puțin reperele promisiunii pe care le-au fixat după întâlnirea lor, aceea de a se revedea după un an, adică atât cât și-a propus să devină escortă, ca să strângă suficienți bani. „Către Mia Saunders De la Wes Channing: Când pot să te văd din nou? Către: Wes Channing De laMia Saunders: Următoarea dată când ţi‑e scris să mă vezi.”

Dacă cei doi se vor revedea, ce peripeții trăiește Mia alături de clienții ei, veți afla citind cartea, pe care o puteți comanda de aici, unde beneficiați de o reducere de 30%. Este o lectură care vă va relaxa și emoționa deopotrivă, eu am citit-o pe două drumuri de avion și m-a purtat imediat pe firul poveștilor. Audrey Carlan scrie alert și cinematografic, ai impresia că vezi un film. Vor apărea și traducerile celorlalte luni, iar eu sunt foarte curioasă care va fi viața Miei Saunders după ce va termina contractul cu firma de escorte. Dacă va fi clasicul final cu mariajul cu un fost client sau un alt drum, rămâne de văzut. Deocamdată vă recomand cartea „Calendar Girl” cu precizarea că doar de pe linkul menționat o puteți lua cu reducere. E o lectură ce vă va înfierbânta vacanțele. O mai puteți găsi și în Librăriile Cărturești, Humanitas, Libris SRL, Diverta , Librarium, Habitus. Dar și pe emag.ro, elefant.ro, librarie.net. Lectură plăcută!

 


Posted

in

by

Comments

4 răspunsuri la „Despre viața de escortă de lux”

  1. Avatarul lui Joseph
    Joseph

    „Eva” (femeia) a fost creata pentru a fi iubita de „Adam”(barbat),însa când IUBIREA,acest nobil si superb sentiment este utilizat ca moneda de schimb,comercializat,ca orice produs de consum,cotat pe piata tranzactiilor bursiere mondiale,femeia devine frumoasa „Pandora” care deschide cutia capcana,din care elibereaza toate relele lumii închise înauntru,apoi speriata de ce vedea iesind a închis-o cu graba,închizând înauntru Speranta,care se afla tocmai pe fundul cutiei…
    Sa ai parte doar de iubire autentica,Corina draga !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Avatarul lui JohnnyEm
    JohnnyEm

    A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

  3. Avatarul lui gabrielaadelina

    Gata, e on my reading list! Mersi

    Apreciază

    1. Avatarul lui Corina Ozon

      Cu plăcere! 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: