Când am început proiectul cu poveștile adevărate ale unor femei, am spus că voi continua cu poveștile unor bărbați. Mi s-a spus că ei sunt mai sceptici și reținuți în a-și face publică o poveste personală, nu neapărat ce ține de o experiență amoroasă, ci una care le-a schimbat cumva viața. Însă eu m-am încăpățânat să dovedesc că bărbații au aceeași deschidere, doar că nu sunt obișnuiți să fie ascultați cu ce ar considera ei că au interesant de povestit. Iată că cineva sparge gheața și își deschide sufletul fără rețineri. Este un bărbat care a țesut împreună cu o femeie o frumoasă poveste de dragoste, foarte cunoscută și viralizată pe internet. Pentru că femeie este Simona Catrina, jurnalista și scriitoarea, care ne-a delectat în stilul inconfundabil cu texte savuroase despre relații și nu numai. Ea a decis să plece în alte sfere, el a rămas aici. A fost alături de ea până în ultima clipă. L-am abordat direct și nu a ezitat. Era ocupat cu strânsul hainelor ei și cu împachetatul amintirilor. Știam cum s-au cunoscut, de la însăși Simona, care a relatat fericită într-un articol întâlnirea lor. Am vrut să intru și eu puțin printre lucruri, amintiri, iar Doru m-a lăsat cu generozitate. „Să știi că relația noastră a debutat, totuși, destul de sceptic. Din partea ei mai mult. Trecuse prin câteva relații, toate ratate din varii motive și nu mai avea încredere că ar putea găsi, la un moment dat, pe cineva care chiar își dorește să rămână alături de ea până la capăt. Acum, din păcate, fac o altă paranteză, de astă dată tristă: am rămas lângă ea până la capăt. Un capăt care a venit mult prea devreme…Noi doi, eu și Simona, nu am avut secrete niciodată unul față de celălalt. Chiar nu! Ba chiar încă din seara următoare întâlnirii noastre din 25 noiembrie, stând vreo trei ore la o cafea în Gara de Nord, unde ajunseserăm de la Constanța, ea urmând să plece la un eveniment, iar eu urmând să plec spre Suceava, i-am spus totul despre mine. Absolut TOT. Chiar și cele mai ascunse secrete ale mele, secrete pe care ea nu ar fi avut cum să le afle altfel. Dar i-am zis de la început: mi-ar plăcea să rămân cu tine, însă, înainte ca tu să iei vreo decizie, consider că trebuie să știi totul despre mine.”, începe Doru să-mi povestească. Spune că a fost bine primit de toți cei din viața Simonei. 
L-am întrebat cum a fost autorul Simona după ce l-a întâlnit, doar se tot spune că „dragostea tâmpește” și nu mai e inspirație la scris. „Când a anunțat pe blogul ei despre relația noastră, cineva a comentat că se va schimba în scris, că nu va mai fi la fel. Toți ceilalți fani ai Simonei i-au sărit bietului comentator în cap, că, vezi Doamne, e egoist și alte astfel de epitete, că Simona are tot dreptul să fie fericită… Da, aveau dreptate, dar și acel comentator a avut dreptate. Într-adevăr, Simona și-a schimbat un pic stilul după ce a devenit evident că noi doi avem o relație serioasă.” Ceea ce este și firesc, pentru că orice scriere este legată de o anumită stare. Ceea ce nu înseamnă că Simona nu a mai scris sau că nu mai avea amprenta proprie pe textele ei. Dar gusta fericirea pe care nu o mai aștepta. Ardea totul în timp scurt, fără să piardă nicio clipă, ca și cum a simțit ce urma să vină: „Când am aflat despre boala Simonei -și mă refer la cancer, pentru că Simona mai avea două boli cronice și periculoase, a tot scris și despre ele- am fost de-a dreptul devastați. Cu atât mai mult cu cât, înainte cu vreo două zile de a afla diagnosticul exact, cancer în stadiul 3, Simona tocmai rămăsese fără job. Probabil și concedierea aia a dărâmat-o. Practic, nu mai știam ce să facem. Avea deja două boli cronice, fiecare cu un regim alimentar diferit, ambele bătându-se cap în cap. Acum, apăruse și a treia, cu un al treilea regim alimentar… Am făcut, cu adevărat, echilibristică pe muchie de cuțit. Marele nostru noroc a fost că am dat de medici buni –să știi că încă mai avem medici extraordinari aici, în țară, din păcate, însă, sunt tot mai puțini.”
Și, de aici, a început o luptă, la care Doru a fost actant. L-am întrebat de unde a avut energie. Mi se pare cumplit să vezi etapele pe care e nevoită să le parcurgă ființa pe care o iubești, iar tu să nu ai altceva decât speranța. „Toată lumea știe că nu am abandonat-o nici măcar o clipă în lupta ei. Nu mă întreba de unde am avut energie, habar n-am ce să-ți zic. Pot să-ți spun doar că am iubit-o enorm de mult și încă o iubesc și acum, chiar dacă în clipele astea ea e în alte sfere. Nu am simțit nici măcar o clipă de oboseală, chiar dacă am luptat alături de ea ani de zile. Sigur că aveam momente când nu mai suportam s-o văd cum suferă. Sigur că aveam momente de disperare. Dar niciodată nu i-am arătat ei asta. Mergeam la birou –când încă îmi mai permiteam să plec de lângă ea câteva ore- și, la un moment, dat picam în genunchi și urlam. Îmi urlam neputința, durerea, revolta față de ce trebuia să îndure acest înger al meu, această ființă absolut nevinovată care a fost Simona. Doamne, era atât de bună și modestă! Ea nici măcar nu a fost conștientă vreodată cât geniu sălășluia în ea! Habar nu avea ce valoare imensă era ca scriitor și jurnalist!”. Și eu cred că era mai mult decât talentată și modestă. Pentru Simona, scriitura era un mod de viață, la fel cum e pentru unii mâncatul sau să se îmbrace într-un anumit fel.
Am fost curioasă să aflu cum interpretează Doru ultimul vers din „Divina Comedie”: „Dragostea mișcă sori și stele”: „“142. Înaltul vis se rupse-aici deodată;/ci-mi și porni și-al meu și dor și velle,/asemeni roții ce-i egal mișcată/145. Iubirea care mișcă sori și stele.”Nu te speria, nu sunt chiar atât de erudit încât să reproduc din memorie ultimele două terțete din cântul 33 al Paradisului lui Dante. Pur și simplu Simona are pe raft Divina comedie în traducerea lui Coșbuc, de acolo le-am citat. Povestea noastră a durat foarte puțin. Doar 5 ani, 3 luni și 25 de zile, de la 25 noiembrie 2011 până la 22 martie 2017 când, la ora 07.30, deci dimineață devreme, m-au trezit din somn cele cinci respirații agonice cauzate de infarctul care i-a curmat viața Simonei. În tot acest timp nu cred că adun 5 zile în total când am fost departe de ea. Îmi amintesc, de fapt, că o singură dată am fost plecat în interes de serviciu pe undeva prin zona Oradei, timp de vreo 4 zile și încă o dată am fost plecat la Timișoara, timp de nici 24 de ore, fără ea. În rest, fiecare clipă am petrecut-o împreună, exceptând, desigur, cele câteva ore pe care le petreceam zilnic la birou –niciodată, însă, mai mult de 4-5 ore, pentru că aveam un job care îmi permitea să lucrez și de acasă. Niciodată nu ne plictiseam împreună. Niciodată! Chiar și când tăceam amândoi, tăcerile noastre vorbeau. Nu ne-am certat niciodată în tot acest timp. În ultimii doi ani, când Simonei îi era din ce în ce mai greu până și să iasă din casă, mă ocupam eu de absolut tot ce presupunea gospodărirea. Începând cu mersul la cumpărături. Te rog să mă crezi că niciodată nu am întors măcar capul pe stradă după vreo altă femeie, chiar dacă eram singur. Nici acum nu fac asta. Pur și simplu Simona a fost totul pentru mine. TOTUL! Simona mi-a fost simultan și permanent prietenă, iubită, soție, amantă și copil. Cred că asta înseamnă să fii persoana ideală pentru cineva. Poate că ea ar fi plecat mai demult dintre noi. Nu știu și nici nu voi ști vreodată asta. Știu însă că a stat aici, deși s-a chinuit foarte mult, doar din iubire. Iubirea față de mine, față de Dara, mama ei… Pur și simplu nu suporta ideea că vom suferi foarte mult când va pleca. Sorii și stelele au fost atât de profund mișcate, încât au mai lăsat-o printre noi și pentru noi, poate împotriva voinței lor. Acum, revenind la iubirea care mișcă sori și stele… am să divaghez un pic. Eu nu cred că noi doi am fost unici. Chiar nu cred așa ceva. Sigur că între noi a fost o iubire foarte intensă, sigur că eu unul am primit absolut tot ce mi-am dorit vreodată din această dragoste, chiar dacă a durat foarte puțin, dar, hei! Uită-te pe stradă. Uită-te în jurul tău. Uită-te la persoanele vârstnice care se plimbă ținându-se de mână (apropos, așa sunt și părinții mei, când ies împreună fie și după pâine merg braț la braț sau ținându-se de mână. După zeci de ani de căsnicie, în care au crescut patru copii! Și ai mei au 69 de ani, mama, respectiv 72 de ani, tata!). Iubirea care mișcă sori și stele e pretutindeni în jurul nostru, trebuie doar să știm unde să o vedem.”
Am rugat un bărbat să spună o poveste despre el. Doru a fost de acord, iar povestea lui e Simona. „La mine e pustiu acum. Și nu doar la mine. Îi văd lucrurile, hăinuțele, laptopul pe care crea bijuteriile ei literare… Și plâng. Să știi, însă, că nu mă lasă să plâng prea mult. Aproape imediat îmi trimite un gând, o amintire frumoasă cu ea și mă liniștesc.
Acum câteva zile m-a întrebat cineva dacă sunt ok. Se temea pentru mine. I-am răspuns: dacă aștepți răspunsul ăla care începe cu D (adică Da, sunt ok), întreabă-mă peste un veac.” Doru dorește să adune textele Simonei într-un volum și să scrie despre cum a fost ea, pentru că el e cel care a cunoscut-o pe culmile fericirii și ale disperării. „Ca să-ți spun sincer, scepticismul meu, proverbial printre cei care mă cunosc, începe să se clatine. Da, acum cred în semne prevestitoare pentru că Simona și-a prevestit trecerea. Vorbesc foarte serios! Cu trei zile înainte de nenorocire, Simona m-a rugat să-i promit că-i voi îndeplini două dorințe. Chiar așa a început: “Dacă se va întâmpla ceva cu mine, te rog să-mi promiți că:…” și a enunțat cele două dorințe. Apoi, în fiecare din ultimele trei seri, vorbea cu Clyde, cățelul: “Ce-i, puiul mamii, și tu presimți, ca mine, că se va întâmpla ceva rău?” Nu fabulez, exact așa s-a întâmplat.”
Simona a fost un scriitor aparte, articolele ei sunt predate de ani la o facultate de jurnalism de către Andrei Păunescu. Doru o vizitează zilnic „la noua locuință”, cum spune el, din cimitirul Bellu, chiar pe linia ce marchează limita dintre zona scriitorilor și cea a artiștilor. Doru a avut curaj să-și spună povestea, chiar dacă rana din suflet încă sângerează. Ce închizi în tine, acolo va rămâne, iar el știe că Simona mai are multe de spus. No matter the distance, there are connections!
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns