Despre mitul iubirii „care-ți ia mințile”

psychology-240728_960_720      Toată lumea mă întreabă dacă scrierile mele din cărți sunt din realitate și dacă personajele există. Spun de fiecare dată același lucru: totul e real și e din viața noastră de zi cu zi. Relațiile dintre oameni sunt o sursă inepuizabilă de inspirație. Acum, vă dați seama că întrebările cu pricina vizează cărțile despre amanți :). Despre povestirile din volumul „Până când mă voi vindeca de tine” am spus din start că sunt adevărate.

Oamenii sunt atrași de relații complicate, dar iau decizii greu, atunci când sunt nevoiți să facă acest lucru. Atracția pentru situațiile oarecum secrete, pe furiș, vine din dorința de revalidare și de redeschidere a „cutiei cu fluturi”. Ne place să mâncăm ciocolată, pentru senzațiile pe care ni le oferă. De câte ori vrem să trăim acele senzații, consumăm ciocolată, cu gândul vinovăției că îngrașă, dar cu consolarea că un pic, acolo, nu se pune.  La fel e și în asemenea relații, când eviți să faci alegerile, pentru că „gustul ciocolatei” s-ar estompa. Este doar o setare. Cineva a comentat la un articol mai vechi de-al meu că, atunci când ești pus în situația să alegi, deci să și renunți la ceva, o faci în deplină cunoștință de cauză. Gravitatea constă tocmai în faptul că provoci suferință cuiva care nu e vinovat de alegerile tale. De aceea, cu cât se amână luarea deciziei, cu atât e mai greu de făcut alegerea. De aici, complicațiile. Mai spunea persoana care a făcut comentariul că i se pare că se bagatelizează prea mult chestia cu „iubirea îți ia mințile” , că pentru fiecare alegere a noastră avem responsabilități. Și sunt de acord cu acest lucru. Dar problema este câți dintre noi gândim cu responsabilitate când ne băgăm într-o relație? Cât de mult o definim de la început și cât suntem de deschiși să dăm explicații atunci când e cazul? Nu cumva mulți preferăm pur și simplu să mințim sau să dispărem din peisaj și fugim practic de noi înșine? Pentru că în orice poveste am fost noi. Fugind, ștergi istoria, te renegi pe tine, acolo unde ai fost prezent. Da, iubirea este o reacție chimică la temperaturi înalte, așa cum am scris și în „Până când mă voi vindeca de tine”. Dar are un sistem de alarmă mereu treaz. Același care îți aduce aminte că trebuie să mergi la serviciu, să-ți achiți facturile și să mănânci. Am spus și eu că „iubirea care-ți ia mințile” este în ziua de azi, când suntem atât de multitasking, doar o scuză perimată. La vremuri noi, poate ar trebui să găsim scuze noi măcar, acolo unde curajul de a te vedea în oglinda realității lipsește. Iubirea nu ia mințile, la fel cum nu-ți ia sufletul, văzul sau auzul. Și nici nu învinge tot de una singură. Chiar mi-a atras atenția observația unui psiholog, Mihail Labkovskiy, citat într-un articol: „Măsurăm iubirea după nivelul de suferință. Însă iubirea este despre cât eşti de fericit.” Cred că despre asta e vorba când ezităm în alegeri, ne e teamă de suferință și de pierderea fericirii. Însă de multe ori le avem pe amândouă.

Foto pixabay.com

Anunțuri

Un gând despre “Despre mitul iubirii „care-ți ia mințile”

  1. Iubirea autentica nu-ti „ia mintile”,ci te înalta sufleteste si spiritual spre noi perceptii,elevate deasupra celor cinci simturi,dincolo de relativismul limitat al materiei care este mistuita treptat de flacara iubirii absolute,transformând (metamorfozînd) trupul de carne (tarâna) într-o noua forma a perceptiei înalte, spirituale,spre contopirea în Cel Ce Este *SINELE ABSOLUT,UNIC*,care se situeaza deasupra Vechii Legi relligioase,datatoare de moarte,o perceptie elevata în Duh si Adevar,o noua LEGE a LUMINII (New Age) a iubirii totale,eliberatoare,sacrificatoare de sine (ego) în favoarea semenilor.

    Este IUBIREA UNICITATII dintre mire si mireasa,(reimplantarea „coastei” în trup) care a fost aratata de sacrificiul lui Hristos,însa aceasta metafora putini o înteleg,ramânând în continuare îndoctrinati de religii,dogme,prejudecati,traditii si obiceiuri legaliste vechi,traind în obscurantismul „omului faradelegii” Antichrist,care de milenii provoaca suferinte,boli,razboaie,dezbinare,lacrimi si sânge,boli psihice si fizice,depresii,în care milioane de suflete se zbat muribunde,înrobite si înlantuite de lipsa de cunostinta de ADEVAR UNIC,ELIBERATOR !
    „Somnul ratiunii naste monstrii” !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s