A ajuns în Noua Zeelandă în urma unei discuții la un pahar, cu prietenii din Cluj. A fost singura dintre ei care a avut curaj să plece, fără să cunoască pe nimeni, fără să știe ce o va aștepta la celălalt capăt al lumii. S-a căsătorit, are un copil, a divorțat și lucrează în imobiliare. O aventură pe care Luminiței nu i-a fost teamă să o trăiască.
Cunoscând parcursul Luminiței, s-ar putea spune că plecarea ei a fost o căutare a unei alte vieți, diferită de cea pe care a avut-o în România, cu lucrurile bune și cu dezamăgirile ei. Luminița a absolvit Facultatea de Filologie, secția Engleză. A revenit în orășelul natal, Zalău, de unde mergea la Cluj, unde lucra la o bibliotecă. Acolo avea prieteni, ieșeau des. La o astfel de întâlnire, în iarna anului 2001, s-a născut ideea plecării în Noua Zeelandă. Culmea, ideea a fost lansată de un prieten și toți cei prezenți au fost de acord să plece împreună. Luminița a părut interesată de perspectivă, s-a documentat asupra climei, condițiilor de trai, și a depus actele pentru viză. Când s-a revăzut cu prietenii, a constatat că urma să plece singură. Ceilalți au renunțat, li se părea riscant și prea departe. „Și așa m-am urcat eu singură pe avion și am venit în celălalt capăt de lume, fără să cunosc pe nimeni, fără job, fără nimic altceva decât 2 valize și 3 mii de dolari americani. Împrumutați, evident.
Primul an și ceva în Noua Zeelandă a trecut ca un abur. Am aterizat în Auckland la sfârșit de august 2001, în octombrie l-am cunoscut pe Adrian, ne-am îndrăgostit nebunește și în ianuarie 2002 ne-am mutat împreună, în iunie ne-am logodit, în octombrie ne-am căsătorit și, în aprilie 2003, ne-am întâmpinat pruncul pe lume.”
Aceasta e povestea pe scurt. Dar ușor nu a fost. La aeroport, Luminița a fost așteptată de un reprezentant al românilor din Noua Zeelandă, pe care ea l-a contactat cu puțin timp înainte să plece. Nu avea unde să locuiască, dar în câteva ore a făcut rost de o locuință cu chirie. A urmat perioada de tatonare și cunoaștere, era o lume complet nouă, despre care nu avea foarte multe date. Încet-încet și-a făcut prieteni, apoi l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soț, un englez născut acolo. Au avut un copil, au fost o perioadă fericiți, dar au constatat că sunt temperamente total diferite și au decis să divorțeze. Luminița spune că se află în relații amiabile, că menține legătura cu copilul, acum în vârstă de 14 ani. Îi este dor de cei din România, avea perioade când se visa în locurile din copilărie. Dar nu poate lua o decizie de ședere pe termen lung în altă parte, pentru că nu dorește să rupă relația tată-fiu. Este mulțumită cu viața ei, a făcut carieră în domeniul imobiliar și îi place mult ce face. O încântă faptul că marea se află la câteva minute de casă și că e înconjurată de plaje. „Plănuiesc să merg în Europa din 2 in 2 ani. Să-mi umplu sufletul și să respir cultură. Ideal, aș petrece 6-7 luni aici și restul în România, în fiecare an, intenționez să fac asta la pensie.”, spune ea. Deocamdată tehnologia o menține aproape de cei din România, vine și în vizită. Drumul Luminiței nu a fost simplu, cum ar putea părea la prima vedere, doar deciziile și determinarea au ajutat-o să evolueze. Aventura de la capătul lumii nu se va opri, din câte mi-a spus.
Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections, dedicat lunii martie, ce marchează primăvara și feminitatea, susținut de Diamond by Adesgo. Sub această umbrelă voi continua să public poveștile adevărate ale Femeilor Diamond. Femei din diverse colțuri ale lumii, care nu se cunosc între ele. No matter the distance, there are connections.
Foto arhiva personală Luminița Sprague Cicortaș
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns