Despre o cădere a sufletului și vindecare prin poezie

          Următoarea poveste vine din Chicago. Alina a ales să plece acolo cu speranța că se va vindeca de o iubire. A dat peste alta, care i-a lăsat răni adânci. Mi-a spus despre drama prin care a trecut și cum a început să scrie poezii, ca să nu-și piardă mințile. Mai ales că are în grijă un copil.

„Am renunțaț la tot ce clădisem în aproape 30 de ani în România (profesional și personal) și m-am auto-exilat în America dintr-o prea mare iubire pentru un bărbat nehotărât. ,,Ești mai puternică decât un sentiment”, mi-am spus și am plecat pentru un timp sau pentru totdeauna.

M-am stabilit în Chicago și, după aproape un an de la sosire/plecare, m-am căsătorit  cu un bărbat ce-mi umpluse goluri, pentru ca mai apoi să creeze cratere. Afectat de războiul din fosta Iugoslavia, refugiat din Bosnia Herțegovina, la nici două luni de la căsătorie mi-a interzis a ține Biblia alături de Coran pe noptiera din dormitor, ba mai mult, mi-a declarat că din cauza mea, a creștinilor, au murit cei din neamul lui. Războiul altora, a devenit războiul nostru și la jumătate de an de la căsătorie, întorcându-mă seara de la lucru, am găsit ușa casei blocată, el înăuntru și eu pe stradă…în ploaie, însărcinată în luna a doua cu fiul nostru, cu câțiva dolari în buzunar și fără prea multă lume care să-mi știe dramele prin care trec din clipa în care ma căsătorisem. Iubirea nu are nimic de a face cu fericirea. Obosită și la propriu și la figurat, am decis să încetez cu bătăile la ușă și geamul lui și am plecat…spunându-mi din nou ,,ești mai puternică decît un sentiment”.

Mi-am petrecut noaptea la o prietenă, am stat la alta câteva luni, până mi-am permis închirierea unei locuințe fără mari prețenii, am păstrat copilul după ce o alta mi-a spus ,,Nu renunța la el! Dacă nu te vei descurca, eu am să ți-l înfiez” și în ianuarie 2013 l-am adus pe lume pe Harris, îngerul vieții mele (acum are 4 ani). Am divorțat, am luat custodia totală a copilului și m-am reinventat în fiecare dimineața cu credință și speranță.  Nu mi-am plâns niciodată încercările, mi le-am ridicat în versuri. Am scris, am scris în fiecare seară, zi după zi, an după an …am scris poezie să mă salvez de nebunie și la 5 ani de la sosirea în America am publicat Har Risipit – Poemele destinului, unde fiul meu (HARRIS) era prezent printre litere HAR RISipit. Anul acesta am publicat Selfie Altruist, un tribut al împăcărilor cu propriile-mi decizii și gânduri, o radiografie a sufletului. Sunt Senior Claim auditor la o companie de public transportation din Chicago, îmi cresc copilul, scriu și merg înainte pentru că sunt mai puternică decât un sentiment…”

În prezent Alina se bucură de liniște alături de copilul ei. Pe lângă jobul full time, este part time translator pentru Global Languages and Cultures și National Immigrant Justice Center. Pe lânga acestea, se dedică cauzelor filantropice cu adresabilitate copiilor si face lobby pentru UNICEF. Îmi spune că deocamdată toate drumurile îi sunt în America.

Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections, dedicat lunii martie, ce marchează primăvara și feminitatea. Sub această umbrelă voi continua să public poveștile adevărate ale unor femei, din punctul meu de vedere, deosebite. Femei din diverse colțuri ale lumii, care nu se cunosc între ele. No matter the distance, there are connections.

Foto arhiva personală Alina Cumpan