Despre viața în Australia, în pași de tango

Tango Flashmob Sydney              Până în martie 2012, când l-a întâlnit pe cel cu care s-a măritat, Mona nu s-a gândit vreodată să plece din România. Cu atât mai mult, așa de departe, în Emisfera sudică, la Antipozi, măritată la 35 de ani. După ceva vreme, și-a dat seama că la Sydney nu e vară continuă, așa cum credea, și că diferențele între două zile consecutive de vară sunt de la șlapi la budigăi de lână – 15 grade diferență de la o zi la alta.” Și-a cunoscut soțul printr-un prieten comun, tot australian. Mai departe, viața ca viața, îți vine săptămâna oarbă și aia e. În cazul meu, “they lived happily ever after” – a lucrat perfect, dar separat. Adică am trăit fericiți în final, dar nu împreună. După ce m-am mutat în Syndey am realizat că divorțul e sportul lor național, pe lângă surfing. La început mă uitam eu strâmb când cineva îmi spunea, colocvial, la un pahar de vin, că divorțează de a patra nevastă sau de al doilea bărbat. Dar, în final, la câțiva ani de la grabnicul meu măritiș, grabnicul divorț a lovit de printre negurile unei căsnicii în care stilurile de viață nu prea se pupau. Și uite așa am devenit prima divorțată în istoria familei mele, care de n-șpe mii de generații a considerat divorțul un fel de “ptiu drace”! Dar, știți ceva? Cu mintea de pe urmă aș face la fel. Nu am regretat nimic, în afară de dragostea mea pierdută, pentru o scurtă perioadă de tmp. Dar aia a trecut, și ca orice inimă frânta, a mea a găsit resurse de resuscitare repejor.” Cu adaptatul nu a fost simplu. Australia nu semăna cu nimic din ce a văzut pe unde mai fusese plecată. După un an, a început să se simtă ca acasă, iar acum Mona spune că nu ar mai pleca de acolo.

Mona 1

Distanța și dorul de cei din România le atenuează cu ajutorul tehnologiei, dar recunoaște că sunt lucruri după care mai tânjește: „Culorile toamnei. Roșiile. Mirosul de tei. Zăpada. Oamenii dragi. Să vorbesc românește, la o cafea, cu prieteni care vorbesc românește. Altfel, tot ce îmi doresc e aici, cu mine.” Mona spune că și-a făcut un grup de prieteni, acordă o atenție mare sănătății. Casa ei e pătrunsă de briza oceanului și se simte ca într-o stațiune de vacanță. Totul se întâmplă în slow motion aici, timpul stă în loc, câteodată. Tot ce trebuie să fac este să învăț să încetinesc și eu.” 

Despre separarea de soț spune că au constatat că nu se potrivesc. Ea e o fire activă, artistică, el e mai relaxat, reactiv. Astfel și iubirea dintre ei s-a stins și au decis să divorțeze. Mona este de  formație Specialist în Relații Publice și, ca orice imigrant, a fost nevoită să reconstruiască totul de la zero și să se adapteze posibilităților. Acum e Business Development. A trecut prin experiențe și bune, și rele, dar nu s-a descurajat.

Gemtree Cellar Door Adelaide

Acum doi ani și jumătate a descoperit tangoul argentinian și a devenit stilul ei de viață. „Am început să mă implic activ în comunitate, ajutând promovarea aceste arte. Totul se măsoară acum în viața mea folosind tango ca reper: viitoare destinație de vacanță (sunt evenimente programate?), cine și cafele cu prieteni (Sorry, I’m dancing after 8pm, so eat fast!) și așa mai departe.Tangoul mi-a adus și îmi aduce multă fericire. Mi-a dăruit o nouă familie, prieteni buni și o pasiune ce am crezut că o pot avea doar pentru cărți. Nu îmi pot imagina viața fără muzica asta minunată, dansul care bucură simțurile și legăturile puternice care se stabilesc în urma unei dăruiri totale.” Am întrebat-o dacă rămâne în Australia, mi-a răspuns afirmativ. Eșecul unei căsnicii nu a determinat-o să uite de propria viață. A învățat să nu-și facă planuri mari, să se bucure de simple plăceri imediate: vacanță, tango, următoarea carte de citit…Nu regretă că a venit atât de departe după cel pe care l-a iubit. Mărturisește că insula aia mare a primit-o cu brațele deschise și, că deși și-a schimbat stilul de viață, nu și-a pierdut identitatea.

1920s Tango

Articolul face parte din proiectul Corina Ozon Connections, dedicat lunii martie, ce marchează primăvara și feminitatea. Sub această umbrelă voi continua să public poveștile adevărate ale unor femei, din punctul meu de vedere, deosebite. Femei din diverse colțuri ale lumii, care nu se cunosc între ele. No matter the distance, there are connections.

Foto Arhiva personală Mona Ardeleanu

Anunțuri

6 gânduri despre “Despre viața în Australia, în pași de tango

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s