Despre dragostea ca tulburare, obsesiv-compulsivă sau nu

love-2055372_960_720     Am dat azi întâmplător peste poezia lui Neil Hilborn, un tânăr poet care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă (OCD). Am citit-o și acum câțiva ani, când a făcut furori în mediul online și m-a impresionat și acum la fel ca atunci (întâmplător, unul dintre personajele seriei mele de cărți „Amanții” are OCD).  Este un poem dedicat iubitei care l-a părăsit, din cauza afecțiunii sale excesive, afecțiune cu dublu sens: i-a propus întâlnirea de șase ori în treizeci de secunde, o săruta de douăzeci și patru de ori pe zi, încuia ușa de optsprezece ori și de tot atâtea ori stingea și aprindea luminile. Când se plimbau pe stradă, el se oprea în fața fiecărei fisuri din trotuar, iar plimbarea lor dura mult. La început, ei i-a plăcut, se simțea răsfățată, protejată, adorată. Apoi, au început să o obosească toate gesturile lui repetate. Într-o zi, ea n-a mai venit, iar el a lăsat ușa descuiată și luminile aprinse, sperând ca ea să vină. Se întreba trist cine o sărută și se necăjea că respectivul o săruta doar o singură dată, nepăsător. Simțea că nu mai poate trăi fără ea și nu înțelege de ce dragostea nu i-a fost de ajuns, atâta timp cât el, care suferă de OCD, nu simțea nevoia să se spele după ce o atingea. Și nici nu l-au mai bântuit viziunile supărătoare pe care le mai avea din cauza tulburării. Nu pricepe de ce iubirea e o greșeală. „Iubirea nu e o greșeală și mă omoară faptul că ea poate fugi/de acest lucru, iar eu nu pot./Nu pot să ies afară și să găsesc pe altcineva pentru că întotdeauna mă gândesc/la ea.”

Citindu-i poemul, m-am gândit că de fapt, așa se întâmplă în multe relații de dragoste. Unul cedează pentru că se simte sufocat de iubire. Unul va iubi mereu mai mult, iar unul va renunța. Unul îl va urmări pe celălalt, iar unul va fugi. Fără tulburări obsesiv-compulsive. Însăși dragostea poate fi o tulburare, o obsesie. „Iar ea a fost primul lucru frumos în care am fost vreodată blocat.”. Întregul poem e acesta, iar pe youtube se găsește în interpretarea autorului. Titlul este „OCD”:

„Când am văzut-o pentru întâia oară
Totul în mintea mea a amuțit.
Toate zgomotele și toate acele imagini revenind constat au dispărut, pur și simplu.
Când suferi de tulburare obsesiv-compulsivă nu ai cu adevărat
momente de liniște.
Chiar și înainte de a adormi, mă gândesc:
Am încuiat ușile? Da.
M-am spălat pe mâini? Da.
Am încuiat ușile? Da.
M-am spălat pe mâini? Da.
Dar când am văzut-o pe ea, singurul lucru la care m-am putut gândi au fost
buzele ei de forma unei agrafe de păr…
Sau geana de pe obrazul ei –
geana de pe obrazul ei –
geana de pe obrazul ei.
Am știut că trebuie să-i vorbesc.
Și i-am cerut o întâlnire de șase ori în treizeci de secunde.
Ea a acceptat de a treia oară, dar cum niciuna dintre cereri nu mi-a părut potrivită,
eu am continuat.
La prima noastră întâlnire, am petrecut mai mult timp organizându-mi cina
pe culori, decât mâncând sau vorbind cu ea…
Dar ei i-a plăcut.
I-a plăcut că a trebuit să o sărut de rămas bun de șaisprezece ori
sau de douăzeci și patru de ori, la diferite momente din zi.
I-a plăcut că mi-a luat o veșnicie să mergem spre casă
pentru că erau prea multe fisuri pe trotuarul pe care ne aflam.
Când ne-am mutat împreună, mi-a spus că se simte în siguranță
de vreme ce nimeni nu ne va putea jefui vreodată
pentru că eu încui mereu ușa de optsprezece ori.
Îi priveam mereu gura când vorbea –
când vorbea –
când vorbea –
când vorbea;
când a spus că mă iubește, gura ei și-a curbat marginile în sus.
Noaptea, se punea în pat și mă privea cum sting toate luminile.
Și le sting și le aprind și le sting și le aprind
și le sting și le aprind și le sting și le aprind și le sting și le aprind și le sting.
Închidea ochii și își imagina că zile și nopți
trec prin fața ei.
Iar apoi… A spus că îi iau prea mult din timp.
Că nu o pot sărută de noapte bună de atâtea ori pentru că o fac
să întârzie la birou.
Când mi-a spus că mă iubește, gura ei era o linie dreaptă…
Când m-am oprit în fața unei crăpături de pe trotuar, ea a continuat să meargă…
Iar de săptămâna trecută a început să doarmă la mama ei.
Mi-a spus că nu ar fi trebuit să mă lase să fiu atât de atașat de ea,
că totul a fost o greșeală, dar…
Cum să fie o greșeală de vreme ce nu trebuia să mă spăl pe mâini
după ce o ating?
Iubirea nu e o greșeală și mă omoară faptul că ea poate fugi
de acest lucru, iar eu nu pot.
Nu pot să ies afară și să găsesc pe altcineva pentru că întotdeauna mă gândesc
la ea.
De obicei, atunci când sunt obsedat de lucruri, văd germeni
strecurându-mi-se în piele.
Mă văd strivit de un șir nesfârșit de mașini.
Iar ea a fost primul lucru frumos în care am fost vreodată blocat.
Îmi doresc să mă trezesc în fiecare dimineață gândindu-mă la modul în care ea
ține volanul…
Cum răsucește robinetul de la baie de parcă ar deschide un seif.
Cum suflă în lumânări –
suflă în lumânări –
suflă în lumânări –
suflă în lumânări –
suflă în – …
Acum, mă gândesc doar la cine o mai sărută.
Și îmi pierd răsuflarea la gândul că el o sărută doar o singură dată – lui nu-i pasă
dacă este un sărut perfect!
O vreau înapoi atât de mult…
Las ușa deschisă.
Și las luminile aprinse.”

Foto pixabay.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s