Despre seara de azi

    Mâna unei tinere care ține cu duioșie mâna bunicii sale, în timp ce-i citește dintr-un caiet. Un tânăr anunță că a murit „tataia”, ochii plini de bunătate ai bătrânului trec dincolo de fotografie, printre stele. Mare de oameni, care-și rescriu hărțile sufletului. O prietenă zâmbește galeș dintr-un peisaj exotic, unde va pleca iar peste câteva zile. Foarte puțină muzică. Filmulețe în noapte, selfiurile aproape au dispărut. Discuții contradictorii despre legi, comunicare și politică. Prietenii desfăcute. O fată frumoasă ține o pancartă pe care scrie cu litere mari: „Măcar să ne fi scos la o cafea, înainte să ne fuți”. Mesaje pline de umor, jocuri de cuvinte, acronime, un izvor de creativitate mereu surprinzător. O fostă colegă de facultate, acum aflată în Canada, își mobilizează prietenii arădeni pentru când voi ajunge eu la ei cu cărțile. Îmi spune că ar vrea să fie cu mine, să mă îmbrățișeze. Eu aș vrea să fiu la ea. Într-un loc se vobește despre „noi și voi”, în alt loc despre solidaritate și emoție. Și o stare de  așteptare încordată. Pisici foarte puține. Transmisii peste transmisii, fiecare devine ochiul deschis prin care văd ceilalți. Citesc scrisoarea unui tată pentru fiul lui. A unei mame pentru fiica ei. Europa aude de România. Ca de obicei, pentru unii prea târziu. Mereu cineva trebuie să se sacrifice. Ascult pe repeat o melodie despre un bărbat care iubea o femeie și a vrut să-i scrie cu graffiti pe ușile unui tren „Marry me, I love You”. El moare călcat chiar de trenul care își desfășura mesajul prin fața ochilor ei. What if…

Cronica unei seri de vineri Social Media, pe care aș vrea să o recitesc peste un timp. Să văd ce am înțeles din ziua de azi. Nimic despre iubire. Nu e timp. Se scrie istorie. Ca de obicei, cineva trebuie să se sacrifice. Iubirea nu înseamnă sacrificiu. Uneori, atunci când există cu adevărat, asta înseamnă.

Foto pixabay.com