Alergăm continuu după fericire și nu acceptăm în ruptul capului că ea nu există concret și material. Poate suntem fericiți chiar în timp ce alergăm după ea și nu ne dăm seama, poate am trecut pe lângă ea, poate am alungat-o pentru că nu avea figura pe care ne-am proiectat-o. Starea de fericire e atât de perisabilă, încât poate să aibă durata unei clipe de atingere de aripi. Poate tocmai asta ne întărâtă să o căutăm permanent, pentru că nu e ceva palpabil, dar dorim să-i simțim textura. Ne încăpățânăm să sperăm că o putem prinde și închide undeva, ca să o putem măcar adulmeca atunci când avem nevoie. Să o facem șal și să ne învelim în ea. Permanenta interacțiune umană vizează fericirea în diverse forme. Și ele există, dar se duc precum vin. Suntem niște purtători de dorințe și iluzii în călătoria printre stele. Ce facem și ce lăsăm în urma noastră? Câte dorințe neîmplinte din dorințele cu care am plecat la drum? Ceea ce rămâne concret sunt „facturile” pe care le vom plăti vieții. Aici ai consumat multă bucurie, se mai taie pentru că ai avut supărări. Acolo ai construit un vis, dincolo erai trist și plângeai pe ascuns. Mai tăiem și de aici. De câte ori ai iubit? Ce ai iubit cu adevărat și ți s-a întors cu iubire se scade din ce n-ai iubit când ai fost iubit și invers. Vezi dacă rămâi cu minus sau cu plus. Nimeni nu scapă măcar de o secundă de fericire. Nu-ți dori să se oprească timpul, ci oprește-te tu când trebuie și unde trebuie. O pătrățică de ciocolată îți poate crea senzația că ești îndrăgostit, iar „beția alergătorului” te face actant într-o partidă de amor. Reacțiile chimice nu se facturează, dar inima trece golită printre stele. Vorba lui Marin Sorescu: „Şi, în sfârşit, o soartă/Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)/Fac două (Scriem una şi ţinem una,/Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).”
Foto pixabay.com
Din experinta acumulata pe parcursul existentei mele infinite,am constatat ca fericirea este doar în IUBIREA neconditionata sacrificatoare, si ca aceasta s-a manifestat perfect,absolut,unic,DOAR în moartea si învierea lui HRISTOS,Singurul Reper al omenirii ,de la existenta primilor oameni inteligenti (Adam si Eva),pâna în zilele noastre si cât va mai exista omul pe aceasta planeta albastra Terra,limitat de perceptiile celor cinci simturi prin care percepe viata,raul si binele,fericirea si nefericirea
DOAR raportându-ne existenta la EL,vom cunoaste Adevarata fericire,traind cum a trait EL,IUBIND asemeni LUI sacrificându-ne unii pentru altii (nu unii pe altii) gândind,simtind,vorbind si actionând permanent pentru binele celorlalti înainte de binele nostru,care va urma multiplicat mai târziu,în functie de ce am oferit,bine ori rau. Dupa fapta si rasplata ! 🙂
ApreciazăApreciază
Îți recomand cu căldură să mai schimbi șablonul. Te repeți și sunt sigură că mai ai multe de spus și fără să invoci atât cele sfinte. Mulțumesc.
ApreciazăApreciază
Bine,draga Corina ! Nu voi mai interveni cu… „sablonul” ! Însa fericirea si iubirea fara acest „sablon”,este relativa,limitata de aparente iluzorii,subiective,ce nu va atinge niciodata nivelul elevat,absolut,spre care fiecare individ tinde,niciodata satisfacut de goliciunea efemera a perceptiilor limitate ale celor cinci simturi primare. Eu cred într-o IUBIRE elvata,dincolo de bariera spatio-temporala,absoluta,perfecta,”sfânta”…
O noapte linistita,draga mea.
ApreciazăApreciază
Nu am nimic împotrivă, dar când vii cu aceleași vorbe parcă se demitizează și nu mai stârnesc interes, A fost o recomandare amicală. Te-am văzut activ pe multe bloguri și știu că poți mai mult.
ApreciazăApreciază
Eu îmi scriu comm. instant,influentat de articolele citite si nu tine de IQ,ci de ceea ce simt cu inima. Acum înteleg si daca asta doresti,ma voi stradui sa fiu mai mult rational decât sentimental,limitându-ma la perceptiile senzoriale nedepasind limitele acestei perceptii. Mii de scuze ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană