Din California în Alaska, o poveste despre curajul de a face schimbări

siller1       Acum câteva luni, relatam aici trei povești fantastice, despre trei oameni care au decis să plece în călătorii schimbând astfel ceva în viețile lor. Despre unul dintre personaje am scris, Veronica Soare, fata de la minuni.ro devenită pelerina care a străbătut la pas Camino de Santiago, pentru a strânge bani în scop umanitar, pentru Asociația Inima Copiilor. În interviul ei, a povestit aventura trăită, oamenii întâlniți și minunile care au venit pe parcursul drumului și continuă să vină. Mi-am propus astfel să merg pe urmele celor trei eroi și să îi conving să povestească modul în care aceste experiențe le-au schimbat viețile. Sorin Psatta, un nume în lumea publicității, și-a îndeplinit un vis vechi: să călătorească alegând trenurile după numere aleatoare. După Veronica, e rândul Mihaelei Siller, protagonista deciziei interesante de a părăsi însorita Californie pentru înfrigurata Alaska, pentru a-și lua în primire un nou job. Mihaela lucra cu moartea, după cum singură spunea, ca terapeut respiratoriu, mai exact, avea grijă de bolnavii aflați în comă. Am fost colege în televiziune, iar cu mulți ani în urmă ea a plecat în SUA, unde s-a reprofilat. Era stabilită în California, San Diego, iar de curând a ales să se mute cu serviciul în Alaska. Fiindcă povestea ei se încadrează perfect cu iarna de la noi, am provocat-o la o discuție interesantă. Aflați mai departe cum e să trăiești în frig, printre inuiți, adică eschimoși, într-o viață simplă, să guști din carne de balenă, să te adaptezi unui mediu complet diferit de cele în care ai trăit până acum. Cum sunt inuiții și cum se iubesc ei, totul într-un interviu extrem de interesant, despre viața dincolo de cercul arctic, unde temperatura este și de -35 grade C.

siller4Cum e de la cald la rece? La fel ca de la iubire la ură? Cum ai decis acest drum într-un loc asociat cu capătul lumii și casa iernii?

Încă din copilărie am fost fascinată de modul de viață al eschimoșilor. Nu credeam însă că viața îmi va oferi această posibilitate de a îndeplini un vis teoretic imposibil. Anul trecut însă am aflat din întâmplare de existența unui job într-un spital din zona arctică a Alaskăi, 1000 de mile distanță de Polul Nord. Am semnat imediat un contract cu Indian Health Services, mi-am împachetat lucrurile și am lăsat în urmă California pentru un sat micuț la capătul pământului.  Trecerea de la cald la frig a fost relativ ușoară. După 16 ani de soare în California, îmi doream foarte mult zăpadă și frig adevărat. Nu pot vorbi de dragoste sau ură în acest context, deoarece decizia mea a fost una cerebrală, și mult prea puțin emoțională.

siller5A propos de sentimente, există acolo? Cum se manifestă între oameni? Poate suna aiurea, dar mereu m-am gândit cum își exprimă oamenii simțămintele în condiții meteo extreme.

Viața întregii comunități se petrece înăuntru și nu prea mult afară. În prezent, familia este relativ tradițională însă, din punct de vedere istoric, inuiții nu au practicat monogamia. Prin 1800, odată cu venirea comercianților și introducerea creștinății, inuiții au renunțat la obiceiul schimbării nevestelor între ei. În igluuri și casele tradiționale, membrii familiei trăiau dezbrăcați complet, lăsând blănurile afară pentru a preveni distrugerea lor din cauza schimbării mari de temperatură. Din această cauză, sexualitatea era un element extrem de normal și foarte prezent în familiile inuite.  Căsătoriile se făceau și se fac în continuare numai pe bază de atracție și dragoste. Materialismul lumii exterioare este extrem de redus aici, deoarece existența lor ca rasă a depins de capacitatea de procreere de-a lungul timpului.

siller3Ți-e dor de ceva? Își lipsește ceva?

Îmi lipsește foarte mult abundența produselor alimentare pe care o aveam în California. Aici totul este extrem de redus și limitat . În ultimele luni, am învățat cu adevărat ce înseamnă monopolul. O singură companie aprovizionează magazinul alimentar din localitate, iar noi depindem de ce vor ei să aducă. Cel mai mult simt lipsa înghețatei.

Să ne descrii te rog o zi din viața ta de acolo vs o zi din viața din Calfiornia. Scurt.

Schimbările sunt mai ales la capitolul profesional. Încep tura la spital la 7 dimineața și termin la7 seara. Lucrez 7 zile  și am 7 zile libere. În California lucram un program tradițional de spital, 3 zile x 12 ore fiecare săptămână.  În rest e somn, televizor și internet.

siller2Aș vrea să povestești și cea mai cea experiență avută de când ești acolo. 

Cea mai ciudată experiență a fost când am fost invitată la cină de o familie inuită, iar în meniu era carne de balenă și focă. Crudă. Balenele se vânează doar primăvara, când se dezgheață un pic oceanul arctic.  Grăsimea cu piele  Matak se pune la fermentat în găleți pline cu sânge și se îngroapă în pământ pentru 21 de zile. Carnea se împarte egal între toți membrii comunității.  Am făcut o reacție alergică puternică, însă  am câștigat respectul lor, pentru că am mâncat cot la cot cu ei.

 siller6Despre Mihaela am scris în 2011 și puteți afla mai multe despre povestea ei aici. Iar prin ea, romanul „Tentații” a ajuns și în Alaska.

Foto Arhiva personală Mihaela Siller

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s