O poveste despre iubire

    Zilele acestea a fost cu mai mult timp liber, deci și cu mai multe povești rupte din viață și din suflet. Mă voi opri acum la una, auzită după miezul nopții. Nu e o poveste lungă. La prima vedere, pare povestea unui tânăr care iubește o femeie. De fapt, e povestea unui tată al unui tânăr care iubește o femeie. Acum câțiva ani, plecat împreună cu tatăl văduv într-o țară din Europa, fiul a cunoscut o fată. I s-a părut cea mai frumoasă femeie pe care a întâlnit-o, cea mai dulce și cea mai veselă. S-au cunoscut, s-au îndrăgostit, sau invers, cine mai știe ordinea, când lumea lor era plină de baloane colorate? Amândoi aveau joburi, de care erau mulțumiți, au început să-și facă planuri pentru updatarea carierei. Nu contează profesiile, e doar vorba despre doi oameni de pe planetă, care s-au întâlnit și s-au îndrăgostit iremediabil. Viața curgea frumos în ritmul respirațiilor lor tinere, plecau în vacanțe, visau. Cu puțin timp în urmă, fără avertismente și fără semnalizări de drumuri interzise, fata a aflat că este bolnavă, în fază terminală. O boală rară care avansează galopant și ireversibil. Mai are puțin timp de trăit, nu se știe de unde începe numărătoarea inversă, iar viața lor a fost dată peste cap. Băiatul a fost cuprins de disperare, dar a decis să rămână alături de ea până la ultima ei suflare. Pentru acest lucru se antrenează serios, merge la cursuri de consiliere pentru cei care au persoane apropiate, bolnave în fază terminală, și învață să fie pregătit pentru ce va fi după. Când în viața lui se va produce un gol, pe care face tot posibilul să-l umple de pe acum. Zilele acestea, i-a spus tatălui său, care, desigur, i-a fost alături mereu, că vrea să o ia de soție pe cea care urmează să plece definitiv. Și a avut loc următorul dialog: „Fiule, o iubești atât de mult încât să-ți dorești acest lucru?. „Da, tată!”. „Atunci fă ceea ce simți”. Iar băiatul a plecat cu inima ușurată că nu e singur pe acest drum. Tatăl l-a privit cum pleacă, zâmbind de curajul lui, și și-a îndreptat umerii, trebuie să fie stânca, farul din întuneric.

Veți spune că e o poveste prea tristă, dar e o exemplificare a iubirii atunci când i se trasează granițe în lumea reală, e o poveste adevărată despre comprimarea timpului și cum suntem noi capabili să învățăm să ardem intens în clipe, zile, luni, ceea ce de obicei ardem în ani. Mai tare ca moartea e doar iubirea.

Foto pixabay.com