O femeie trece prin momente neplăcute. Căsătorită de ceva ani, cu doi copii, a observat în ultimele luni că soțul ei are schimbări în comportament. A început să se poarte urât cu ea, nu-i mai convenea nimic, orice încercare de a purta o discuție degenera în scandal. Au ajuns să doarmă în camere separate, iar ea suferea. Sigur, „simptomele” erau evidente, omul avea concentrată atenția în altă parte și sigur că nu mai avea resurse și pentru cea de acasă. Femeia însă a refuzat să creadă că intervenise o altă persoană între ei. Investise încredere în soț, au făcut multe lucruri împreună, copiii erau atașați de tată. Ea, deși conduce o afacere, nu uită să fie cochetă, mereu aranjată, glumeață. Însă adevărul a venit crud, iar el a recunoscut că mai are o legătură, iar o perioadă s-a mutat cu bagaje la noua „atenție”. Ea l-a iertat și au căzut de acord să-și mai dea o șansă, pentru copii, și au plecat într-o mică vacanță cu toții. Iar marea lui grijă a fost ca amanta să nu pățească ceva, fiind vorba de o angajată la firma lor. La întoarcere, ea a aflat că el a vorbit-o de rău în cercul de prieteni și chiar a dat de înțeles că stă cu ea cumva din milă. A denigrat-o și la locul unde își desfășoară afacerea. Ei nu i-a fost ușor când a auzit toate acestea despre cel cu care împărțea casa, masa și patul, însă își dorește să mențină familia unită. Deși multă lume îi spune că el va continua legătura extraconjugală, că o va răni și o va face să sufere. Ea își permite să susțină singură copiii, dar, undeva, în străfundul inimii îl mai iubește pe cel care era odată. Știu, vine întrebarea obișnuită: cum mai poate iubi pe cineva care îi produce răni? Dar cred că nu e om să nu fi trecut prin situația de a continua să aibă sentimente pentru cineva drag odată și care i-a făcut apoi rău. Desprinderea e grea.
În asemenea situații, sfaturile curg gârlă, se emit judecăți de către toate taberele deja formate, se analizează căsnicia pe toate fețele, cine a greșit și de ce. Adevărul este că nimeni nu poate cunoaște și simți ce e în sufletul cuiva, dacă nu are toate datele. Una e privirea relaxantă de la distanță, și alta să fii acolo zi de zi, în casa celor afectați. Intențiile celor din jur sunt mai mereu de a ajuta, însă, dacă stăm să privim în urmă, la o răscruce de-a noastră, câți am ascultat și am ținut cont în acele momente de sfaturile cuiva? Ba chiar ne-au agasat, pentru că inima în lacrimi nu poate vedea limpede. Sunt procese care trebuie să-și urmeze drumul, să parcurgă toate etapele, să treacă prin toate nuanțele. Nu toată lumea iese cu fruntea sus și repede după o ruptură, mai ales când la mjloc sunt o familie, lucruri construite împreună, promisiuni și speranțe. E ca o afacere în care ai investit și a dat faliment. Vei căuta căi să o resuscitezi, până când îți vei da seama că trebuie să o iei pe alt drum. Este căderea și arderea fiecăruia, pentru că orice întâmplare pe care o trăim suntem noi, în variantele mai mult sau mai puțin dorite. Le vom căuta cândva, ca să reîntregim ce am lăsat în urmă, și atunci le vom privi cu detașare totală. Până atunci, ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Însă să nu uităm că totul se petrece în timpul nostru, pe care nu-l mai putem recupera.
Foto pixabay.com
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns