„Pe drum am luat niște chifle proaspete și, când am ajuns acasă, le-am băgat în dulap și am scos pâinea pe care o aveam de câteva zile, ca să mănânc. În acel moment, mi-am amintit cum tatăl meu, când eram copil, așa ne punea să facem. Să mâncăm mai întâi ce era mai vechi, ca să nu aruncăm. Și ce era proaspăt se învechea, așa că nu apucam niciodată de fapt să mâncăm ce luam proaspăt. Am aruncat imediat pâinea veche la gunoi și am mâncat chiflele. Mi-am dat seama atunci câte metehne am dus cu mine din copilărie și cât erau de proaste. Cât de mult m-au împiedicat să mă bucur de viață. Am realizat că părinții mei, de fapt, nu au avut o căsnicie bună, că s-au suportat reciproc, cu certuri dese și rare zile de liniște. Dar pentru cei din jur, chiar și pentru mine, erau o familie armonioasă. Deși mai vedeam în vizitele pe la prieteni, că părinții lor erau altfel. Și asta m-a afectat pe mine inconștient în alegerile mele. Pentru că am făcut ceea ce am văzut în casă, așa credeam că e bine. ”, mi-a povestit zilele acestea un bărbat 40+. Vorbeam despre traumele din copilărie și cum ne influențează ele viața. El mi-a spus că mult timp nu le-a conștientizat, a avut brusc o revelație, când în familie a avut loc un eveniment neplăcut. A fost ca o undă de șoc, care l-a trimis înapoi în timp și și-a revăzut toate rănile neînchise. A înțeles de ce nu a reușit până la o vârstă să găsească persoana potrivită și a suferit în urma unor rupturi. Se spune că nu e bine să-ți judeci părinții, însă…vezi continuarea în carte.
Foto pixabay.com
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns