Ce are ea? O casă inteligentă

      Știu că și-a propus să fie gata până la Crăciun și a fost chiar mai repede. Pentru că ei, când îi intră ceva în cap, nimic nu-i stă în cale. M-a invitat la ea la o cafea și am așteptat acest moment, ca să vorbim mai relaxat. În ultimele șase luni a fost aproape imposibil. Nu-i trecuseră furia și apoi durerea după el. A fost într-o relație timp de opt ani cu un bărbat, cu care se vedea până la adânci bătrâneți. Aveau gusturi comune, nu se presau unul pe altul, până când el a început să întârzie acasă, apoi să lipsească nopțile motivând prin delegații. La un moment dat, amica mea se gândea ce firmă își permite să facă atâtea delegații și cine mai rămânea să muncească acolo. Sigur că, într-o seară banală, așa cum sunt toate serile în care se întâmplă despărțirile, mai puțin ploaia de afară, când el se afla la duș, telefonul lui lăsat pe masă a piuit scurt. Ea nu și-a putut stăpâni curiozitatea și și-a aruncat un ochi pe ecran, unde a văzut scris „Low battery”. Deci bateria…a răsuflat ea ușurată. Nici nu s-a încheiat gândul, că s-a auzit o melodie, soneria telefonului, „Ce are ea?”. Delia. Pe ecran, tot „Low battery”. A răspuns apelului și a auzit o voce de femeie alintată: „Iubi, pe drum te rog să iei niște sos Caesar și tampoane, că trebuie să-mi vină”. A închis, de parcă mobilul îi ardea mâna. Când el a ieșit vesel din baie, ea nu s-a putut abține: „Vezi, să nu uiți să iei tampoane!”. A rămas blocat câteva clipe, apoi i-a răspuns mirat: „Pentru tine? De unde să iau eu?”. Ea s-a enervat: „Nu pentru mine, ci pentru Low Battery. Eu nu te-am rugat niciodată așa ceva”. Pe scurt, el a realizat că șmecheria cu shimbarea numelui iubitei în agenda telefonului a fost descoperită de cea cu care împărțea viața de opt ani și că totul s-a terminat între ei. Fără multe cuvinte, el și-a făcut bagajul și a plecat în aceeași seară. Ea a rămas plângând și mușcând din pernă. Sigur că s-a umilit, l-a căutat, i-a făcut scandal, trebuiau parcurse toate etapele de refulare. După un timp, și-a adunat energia și și-a dedicat-o proiectului unei case inteligente, în care să nu simtă singurătatea și în care să nu poate intra orice „dobitoc”, care să-i rănească inima.

Pe tot parcursul vizitei, nu a fost nevoie să ating nimic, buton sau întrerupător. Ușile de la garaj s-au deschis când ea a apăsat pe telecomandă, de acolo am intrat în casă. Pe unde treceam, se aprindeau luminile, care se stingeau în urma noastră. Amica mea mă privea amuzată cum mă jucam cu umbrele. „Totul e pe senzori. Îmi arată și dacă intră cineva în casă, și îmi reglează și temperatura”, mi-a explicat ea. „Cum să-ți intre cineva în casă?”, am întrebat-o înfiorată de ideea că ar putea fi hoți acolo, iar ea să fie singură. „Ei, vorba vine, pentru asta ar trebui să treacă de uși și ferestre, dar am și acolo senzori și alarme. Nici nu apucă să clipească și o ia la sănătoasa, când aude sirena”, a spus râzând. Mi-a arătat un cilindru alb, care era responsabil de toți senzorii din casă. Mi-a explicat că datorită acestui hub, conectat la internet, primește informații despre locuință oriunde s-ar afla: prin telefon mobil sau tabletă. În baie, mi-a spus că un dispozitiv, aproape neobservat, o anunță dacă este pericol de inundație sau se sparge o țeavă. Doar cafeaua a făcut-o ea și cât timp am băut-o îmi spunea că e liniștită și în siguranță. Mi-a trecut prin cap că a costat-o ceva investiția asta de a suprima cumva singurătatea și i-am spus-o și ei. „Să crezi tu că a fost scump! Toate le-am luat de pe net, D-Link, și nu sunt nici greu de instalat. Totul e să ai o conexiune bună la internet, iar de asta am avut mereu grijă”. În surdină se auzea în toată casa o muzică liniștitoare, grație unui aparat ce semăna cu un încărcător de mobil. Am văzut-o un pic îngândurată, după care mi-a spus brusc înveselită: „Acum mi-ar trebui un senzor, ceva, care să detecteze prostia și minciuna. Dar am reușit cumva și asta”. La privirea mea mirată, mi-a povestit cum, în vizitele bărbaților care o curtează, îi lasă singuri în încăpere sub diverse pretexte și îi urmărește pe camere, din debara, iar, dacă individul se comportă aiurea, ea bagă muzică rock sau simfonică la maximum, până când ăla se scuză și pleacă. Am ieșit în stradă, iar poarta de fier s-a închis singură în urma mea. Din afară, pare o casă ca oricare alta. Mă întreb câți dintre vecini, de exemplu, bănuiesc ce forfotă de fapt e înăuntru.

Foto pixabay.com