De ce nu ne iubim

person-731319_960_720     Ieri am lansat romanul „Tentații”, la Târgul internațional de carte Gaudeamus. Deși nu are nici o lună de când a ieșit de la tipar, cartea are deja câteva recenzii, care au surprins foarte bine ce se află dincolo de scriitură. „Tentații” abordează mai multe subiecte familiare generației 35+, care au ca vector comun dorința de a face schimbări în viață și în personalitate. Ieri, în cadrul lansării, am întrebat ce putem face ca să ieșim din rutina unei relații? Știm că întrebarea asta s-a pus de milioane și catralioane de ori. De data aceasta eu am adresat-o direct unui bărbat, invitat la eveniment, Alex Zamfir, celmaibuntata.ro, de curând și el autor de carte, pe nișa parenting. Și, deși l-am luat pe nepregătite (sau poate tocmai de-aia 🙂 ), a dat un răspuns foarte interesant. Cum că oamenii ajung în general la rutină, atunci când nu se iubesc pe ei. Și așa este. Atunci când ești interesat doar de modul în care te oglindești în ceilalți sau când trăiești mai mult pentru alții uitând de ceea ce te bucură pe tine cu adevărat, simți că ai ajuns la un moment dat la capătul drumului. Și, când te uiți în oglindă, vezi un om obosit, blazat, care nu mai are putere să ofere. Urmează etapa promisiunilor neonorate, apoi tăcerea. E rutina, în care zgomotul linguriței care mestecă în cafea și atinge ceașca devine asurzitoare. De ce ajungem să nu ne iubim, când sensul vieții este să ne fie bine? Și nu ne poate fi bine, dacă nu suntem bine cu noi înșine. Cu alte cuvinte, dacă nu ne simțim bine în propria piele. Orice disconfort pe care-l resimțim, orice nemulțumire nerostită și orice vis ucis îi va afecta și pe cei din jur. Care, la rândul lor, se vor închide și astfel vor deveni corpuri străine. Ne retragem în noi, nu pentru a ne redistribui resursele, ci pentru a face un amar bilanț, cu care ne resemnăm. Viața îți oferă momente în care poți face lucruri care să-ți placă. Însă multe dintre ele nu coincid cu ceea ce am fost noi obișnuiți sau învățați. Obișnuințele duc la dependențe, apoi la un control din partea celor care ni le-au provocat. Fie că sunt părinți, parteneri/soți sau persoane foarte apropiate. Această formă de control duce la un fel de teroare mută, dar presantă. Nu faci ceva, de teamă să nu superi pe cineva, sursa obșnuințelor tale, care, deși nu-ți fac mereu bine, le duci ma departe. Doar schimbările periodice pot reîmprospăta această stare. Și am ajuns la ceea ce vorbeam despre cartea „Tentații”. Dorința de schimbare și teama de a o face. De ce ne temem să facem schimbări? Din cauza acelor legături invizibile, dar extrem de puternice, cu anumite persoane sau locuri din trecutul nostru. În mod firesc și logic, ar trebui ca pe măsură ce trec anii, desprinderea să fie mai ușoară, datorită capacității date de maturitate. Însă atunci când pe o perioadă lungă nu am făcut nimic care să ne tresalte sufletul de bine se cheamă că ne-am complăcut, iar firele acelea invizibile au făcut rădăcini adânci. Astfel se explică nostalgiile care apar la un moment dat după anii din adolescență și de după, pentru că pur si simplu ne e dor de cei care eram atunci, când luam decizii fără să facem analize complicate și fără să ne pese, ne e dor de acea inconștiență frumoasă care are mereu un înger păzitor. Ne e dor de cei care eram și am dori să putem face un salt în timp si să schimbăm ce nu am avut curaj să schimbăm. Putem să facem schimbări oricând? Da, însă în formula schimbării, curajul trebuie să fie la fel de puternic pe măsura prejudecăților. Care nu sunt decât niște crampoane. De care te poți folosi în cursa ta cea lungă, numită viață.

Despre dacă, cum, ce și când putem schimba ceva în viața noastră, vorbim și miercuri, 23 noiembrie, la Brasserie Cotroceni, de la ora 17, în cadrul evenimentului „Trăiește inteligent” organizat de Dana Săvuică, unde sunt invitată Redd`s (va fi și bere). Și, dacă n-ați ajuns la Gaudeamus sau ați fost și nu m-ați găsit pentru autografe, vă aștept și cu cărți și cu autografe. Cu mesaj în privat. Intrarea este liberă și nu veți regreta.

Foto pixabay.com

Anunțuri

Un gând despre “De ce nu ne iubim

  1. Nu ne iubim deoarece suntem egocentristi,pe orbita universala a existentei relativ-efemere,în care omul (umanismul) se afla în centru,iar Dumnezeu este eliminat din acest sistem al raului,dominat de „Mamona”,puterea financiara si materialismul distrugator al autenticelor valori rezultate nu din iubirea de sine,ci a lepadarii de sine,în favoarea semenilor nostri,neconditionati,ceea ce înseamna ca sistemul este gresit,necesitând o reevaluare a perceptiei despre lume si viata,a cunoasterii de sine,a identitatii si rolului ce-l avem ca fiinte rational-sentimentale-constiente de valoarile existente în fiecare om facut din,prin si pentru IUBIREA AUTENTICA,empatica…HRISTOS !
    P.S. Daca deranjaza pe cineva comm.,poti sa-l elimini.:)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s