O prietenă, trecută printr-o despărțire recentă, îmi spunea că ea se miră că eu, când sunt supărată (ne știm de ceva timp) reușesc să mă concentrez pe ceea ce am de făcut, fără legătură cu situația care mi-a produs supărarea. Adică, să merg mai departe cu ce am în cap să fac, chiar să diversific. I-am spus că pe mine, reacțiile chimice, cum sunt furia sau fericirea, mă stimulează. Că poate mă afectează pe planuri secundare, dar nu le las să-mi atingă lucrurile importante. E un exercițiu pe care l-am dobândit de-a lungul timpului, poate în anii de presă, când mort-copt trebuia să-ți faci treaba, indiferent de stare sau că erau Sărbători și zile libere pentru ceilalți. Ea mi-a spus că nu se poate gândi la nimic în perioade de tristețe, în afară de treburile de rutină și nu are puterea să se apuce de altceva până nu-i trece.
Vezi continuarea în carte.
Foto pixabay.com
35+, by Corina Ozon 
Lasă un răspuns