Despre iubirile 35+ pe continentul nord american: „Cam toate setările se schimbă”, Magdalena Manea, scriitor, Toronto

carte magda     Pe Magdalena Manea o cunosc din vremea presei nouăzeciste, eu lucram la televiziune, ea la un ziar considerat o adevărată școală de jurnalism. Ne-am reîntâlnit după foarte multă vreme, ambele avem copii mari, cariere în alte domenii. Diferența este că ea a făcut toate acestea în Toronto, unde a celebrat deja majoratul emigrării. Suntem prietene, confidente, avem zile și ore de Skype, ne-am plâns una pe umărul virtual al celeilalte, ne-am dat mâna și am râs, la reușite. În privința scriiturii mele, Magda mi-a stat mereu alături, cu maturitatea unei surori mai mari, iar sinceritatea și încrederea au fost reciproce. De curând a scos și ea o carte, în care a adunat poveștile despre emigrare, publicate și pe blogul ei, care dă titlul cărții: „Foaie de drum lung de la mine la Toronto”, apărută la editura Național. În carte se află o comoară, cartea e miez, conține informații pentru care alții ar da bani grei, să le afle despre emigrare. Pentru că ce nu te învață mai nimeni este cum să  îți construiești relațiile într-o țară srăină, relaționarea fiind la baza restructurării emoționale. O radiografie a resetării sentimentelor. Acum câteva zile ne-am revăzut, când a făcut o vizită acasă. Ce-mi place la ea este că nu strâmbă din nas, nu caută ce e rău, scoate în evidență evoluția, iar critica este cu argument și fără patimă. Am stat o seară studențește și am rugat-o să-mi spună cum e cu iubirea la 35+ în continentul nord-american, unde voi ajunge și eu curând. Cartea Magdei poate fi comandată de la ea (o găsiți pe Facebook) și de la Librăria românilor din SUA și Canada, unde se găsesc și cărțile mele.

  1. Ești plecată din țară de mult timp, cam cât îi trebuie unui om să iasă din etapa de adolescent și să treacă la maturitate. Cum a fost pentru tine „adolescența”și maturizarea în altă matrice? Ai simțit că s-au produs mutații care te-au afectat?

Da, Corina, sunt plecată din țară de aproape nouăsprezece ani, spune-le două decenii. În tot acest timp am rămas conectată cu țara, cât am putut eu de mult. Și, da, s-au produs mutații fundamentale. Imaginează-ți găleți de gheață turnate în cap, una după alta: să uit, să șterg din firea mea atitudinea de vedetă descalecând pe meleaguri neumblate, să înfrâng pornirea de a mă crede buricul pământului și să învăț mersul în cadența socială firească. Să mă cunosc pe mine și insist asupra acestui aspect. Da, să mă cunosc pe mine, să îmi recunosc slăbiciunile, să-mi interoghez propriile porniri și să chestionez motivațiile din spatele unor atitudini care, în fond, n-aveau nimic de-a face cu menirea mea pe lume. Să îmi domolesc ambițiile, să cresc în mine filosofii de viață. Au fost introspecții grele și lungi. Ele au fost cel mai greu de surmontat. Restul, dincolo de mine, problemele au devenit, brusc, foarte mici. Îndeajunsă schimbare, ce crezi?

  1. Cum sunt relațiile într-o societate diferită de cea din care provii? Cum te adaptezi și cum merge viața înainte cu setări noi, de care nu știai?

America de Nord este un animal aparte. Relațiile sociale, în cazul particular al celor din Canada, se desfășoară în straturi paralele, ca foile de plăcintă, pe grupuri entice, pe grupuri de interese, pe grupe de vârstă. Ele rar se întrepătrund, ele rar ajung să se cunoască. Aparent, societatea este foarte permeabilă și permisivă. Sub politețea afișată cu generozitate, ca sub capacul unei oale sub presiune, sunt toate celelalte trăiri umane, cu întregul lor spectru: de la invidie și răzbunare, la toleranță și consens. Înveți, din mers, să spui puține despre tine, înveți să navighezi. Îi copiezi pe alții, la început, până te dezmeticești și îți creezi propriul stil. Toată viața, câtă vreme vei trăi într-o altă limbă, accentul te va trăda. Dar ce poate fi mai minunat decât izbânda unei vieți normale, după ani de eforturi, mă gândesc. Cam toate setările se schimbă. Mersul rămâne același și, poate, strângerea de mână. În rest, devii altceva, un hibrid tenace, să zic așa.

  1. Cum iubesc acolo oamenii de 35+? Este adevărat că există o alienare și canalele de comunicare sunt altele?

Vezi tu, aici la 35 de ani tinerii încă stau pe la casele părinților. Nu au familiile lor, nu au copii. Aș duce plaja de vârstă a maturității, mult după 45 de ani. Pentru că atunci apare tumultul erotic și emoțional, la cei mai mulți. Atunci, după 45 adică, în parametrii de viață de aici, redevii adolescent. Faci poduri, refaci punți, te uiți la tine în oglindă și în fiecare zi simți cum întinerești. Iubești la fel ca în adolescență, faci tâmpenii ca înaintea sfârșitului lumii, declanșezi adrenalina dis-de-dimineață și îți verifici smartphone-ul la fiecare trei minute. Trăiești mental, împărtășești rar și puțin din ceea ce trăiești. Cu toate acestea, iubirile se petrec. Ele se întâmplă adesea după rețete clasice. Rar, ele sparg tiparele și atunci cineva cu talent, taman se află în preajmă și le scrie. Așa mai aflu că există și iubiri pe model subtil, european.

Oamenii aici în America de Nord iubesc și ei tot bănuțul din coșul pieptului celuilalt, acela de-i zice Suflet. Ei au ceva din duioșia primilor veniți, a pionierilor, e drept. La fel cum drept este că iubirile se încheie foarte adesea cu o prietenie sinceră, pe viață. N-au patima celor de la noi.

magda 1

  1. Ai scris o carte despre relațiile interumane, despre viața în altă lume, despre un alt început. Care sunt pericolele ca să te prăbușești în noile condiții?

Puntea pe care-ți ții, în fiecare zi echilibrul, oriunde ai fi în afara țării, este mult mai mișcătoare, mult mai îngustă și atârnând între două creste de munți. Îți imaginezi că orice pală de vânt te obligă să înveți să îți păstrezi balansul, să fii în control. Pericolul cel mai mare, zic eu, este să supraviețuiești izolării față de cei din grupul tău etnic, de cei de aceeași limbă cu tine. pentru că, vrând-nevrând, ești izolat. Izolarea este greu de surmontat. Ea te poate duce în depresie, ea și numai ea poate urca spre ceruri micile tale probleme și le poate transforma în coșmaruri. Dacă problema este însă mare, atunci trebuie să te legi la brâu cu o sfoară și să te ancorezi trainic, să nu te ia vântul de pe punte. Șansa de a te rata  familial, profesional ori social este uriașă atunci când trăiești în condiții de izolare. Viața de dinainte se scurge în vortex, ca la chiuvetă, iar, în loc , te trezești compus din cuburi neregulate din gheață. Ele trebuie topite, cumva și puse împreună, ca să te reinventezi. Nimeni n-o poate face pentru tine.

  1. Cum se produce vindecarea după o suferință, dat fiind că bagajul nostru cuprinde „pansamente” clasice, prietenia are alte noțiuni, cum treci peste o ruptură acolo?

Cel mai probabil, nu te vindeci niciodată. Fiindcă n-ai condițiile care să te facă să uiți, lumea din jur nu este atât de dinamică precum în România. Nu poți. Totul din jur îți reamintește ce-ai trăit, cu bunele și cu relele ei. Și, totuși, vine o dimineață în care, sătul de gândit cu ochii în tavan, îți spui singur: gata, ajunge. Atunci reînveți să mergi. Ulterior, reînveți să ții pe cineva de mână. Șanse mici, dar reale sunt ca să poți iubi, într-un final. Dacă ți se întâmplă, faci parte dintre norocoși. Cel mai adesea, o ruptură afectivă cheamă lângă ea o prietenie, un soi de tovărășie, un pact tacit.

  1. Ce mesaj le-ai da celor care au șansele să-i apuce 35+ în acea lume?

Să aibă grijă ce-și doresc, s-ar putea să li se întâmple. Să iubească în fiecare zi ca și cum ar fi cea de pe urmă. Să ierte, să își ducă povestea mai departe, să se aștepte la ce e e mai frumos.

Foto Arhiva personala Magda Manea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s