Orgasmul, această glumă foarte serioasă

       Ieri a fremătat onlineul că e Ziua internațională a orgasmului, sărbătoare decretată de consilierul oraşului brazilian Esperantina, care a decis să dedice o zi celebrării orgasmului feminin pentru a-şi achita „datoria sexuală” faţă de soţie. În ultimul timp, ne-am obișnuit cu aniversări din ce în ce mai inedite, pe lângă clasicele cu care noi am crescut. Încet își fac loc în viața noastră Ziua Ciocolatei, Ziua Sărutului, Ziua Creierului…La început ne amuzăm, apoi vor deveni obișnuite.
Era inevitabil ca tocmai o zi dedicată orgasmului să nu stârnească furori și hilarități. Facebookul s-a umplut de glume și de dialoguri spumoase. Oamenii s-au relaxat. Ideea este, până la urmă, să vorbim, chiar și în note umoristice, despre un subiect considerat extrem de delicat. La noi. Cine recunoaște câte orgasme a avut în viața lui sau vorbește deschis despre calitatea actului sexual în sine? Când totul se menține la nivel de glumă și chiar persistă în asta, există tendința de a arunca acest subiect în derizoriu. Râdem, glumim, dar orgasmul face parte din viața noastră. Cel puțin ar trebui să facă. Mă refer la o generație care în perioada dezvoltării personale nu a avut acces la informație și a fost învățată să nu vorbească despre plăcerile din dormitor, care nu a asociat musai orgasmul cu ideea de căsnicie, care și-a vorbit pe la colțuri, cu teamă și prudență, dacă și-a vorbit vreodată, fanteziile și neîmplinirile. Teama de a nu fi etichetat fie ca „frustrat sexual”, fie ca „obsedat sexual”. Fără să i se spună franc că un istoric al relațiilor le-ar aduce multe lămuriri asupra propriei sexualități și și-ar da seama că nu e ceva în neregulă cu ei.

Este un aspect pe care îl abordez și în romanul la care lucrez acum, „Tentații”, în curs de apariție la editura Herg Benet. Cu ocazia unor discuții pe care le-am avut cu diverse persoane, am aflat că unele nu au avut orgasm niciodată. Cu câteva sunt destul de apropiată, am vorbit vrute și nevrute, dar cu toate acestea, a existat probabil o anumită jenă să recunoască acest lucru. Teama de a fi percepute altfel, de a fi etichetate. Sunt femei care nu au discutat despre asta nici cu partenerii lor. Sigur că există si oameni care nu au o sexualitate puternică și nu se plâng de lipsa orgasmului. Ba chiar trăiesc bine, mersi. Însă cei care o au și nu o pot transfera măcar pe alt plan pot trăi niște drame. A vorbi despre orgasm înseamnă a vorbi despre ceva normal, ca și atunci când îți place să alergi și o faci controlat, ca să dozezi adrenalina. Înseamnă a vorbi despre tine. În „Tentații” urmăresc să surprind, printre altele, și limitele perversității imaginare, un substitut al orgasmului fizic. Tensiunea sexuală stă la originea multor certuri și ruperi de familii.

„Eu, una, nu m-am gândit niciodată că Silviu m-ar înșela. Viața noastră intimă, ca să fiu decentă și să nu zic altfel, nu era ceva extraordinar, dar nici cel mai rău lucru de pe planetă. Nu am avut orgasm niciodată cu el, parcă totuși a fost ceva după căsătorie. Cu studentul de la Medicină am avut, îmi amintesc că prima oară m-am speriat, nu am știut ce se întâmplă. Îmi venea să strig, dar îmi era rușine. Iar senzația aceea, ca un fel de îndestulare, nu am mai avut-o niciodată. Încerc să o reconstruiesc în minte, prin diverse scene. Sunt tot mai aproape, dar încă nu am reușit. Iar astăzi este pentru prima oară când am avut o fantezie cu o femeie.” (Fragment din romanul „Tentații”)